OK, mi-am promis că nu mă voi emana cerebral în legătură cu tabletele cu preţ greşit de la Domo, condamnarea lui Nasty, invazia românilor în Anglia, acciza pe benzină, noul Cod Penal ştiu ce o mai fost vrednic de dezbătut în biata noastră ţară aflată în penurie de subiecte, săraca Antena 3, nici nu mai are din ce face “ştiri” din alea de-ale lor.

Dar legat de accidentul aviatic în care a murit domnişoara aceea şi pilotul Iovan trebuie să mă eman şi eu, ca ardeleanul, la numai 2 săptămâni şi ceva de la accident, că aşa-i la noi, după ce că Someşul curge mai domol, amu o mai şi îngheţat. Deci:

Procedura ca să scapi cu viaţă dintr-un accident aviatic – în cazul în care izbitura de pământ nu-ţi scoate creierii pe nas ca un strănut de la piper – este relativ simplă:

1. La impactul avionului de munte, încearcă să nu mori. Aceasta este prima condiţie esenţială pentru a scăpa cu viaţă.

2. Cu ultimele forţe, încearcă să-ţi repari o mână.

3. Cu mâna reparată, îţi scoţi telefonul – pe care-l şi porneşti.
fuck the police
Sper că nu te-o bolunzât Dumniezău să suni la Poliţie, că dijaba suni!

Notă: în cazul în care tu nu eşti fraier ca ceilalţi pasageri să-ţi închizi telefonul la decolare/aterizare, aşa cum ţi-a zis proasta aia de stewardeză care nu ştie nimic, treci direct la punctul 4.

4. Cu mâna tremurîndă, îi trimiţi următorul SMS lui Victor Ponta:

Ai o bombă în maşină. Un prieten

5. Aştepţi 4 minute, timp în care încerci să nu mori din cauza hemoragiilor şi a frigului. Ca să treacă timpul, te poţi juca X şi O în zăpadă cu îngeraşul tău, care se miră că de ce întârzie atâta doamna cu coasa.

6. După 4 minute, culmea sălbatică de munte pe care gemi şi horcăi va fi invadată de STS-işti, SPP-işti, poliţişti, securişti, procurori și uselişti care nu vor fi avut nici un fel de probleme cu localizarea ta.

7. Felicitări, ai fost salvat. Nu uita să le spui şi altora ce trebuie făcut! Funcţionează!!!!!!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 20 comments

  1. Gigi Reply

    :mrgreen: Instruțiunile tale ar trebui tipărite și lipite pe măștile de oxigen din toate avioanele care survolează spatial aerian al României!

  2. daniel.c Reply

    e buna si nu prea solutia asta

    daca sef la STS e tot asta de acu…o sa se grabeasca incet…ca poate scapa de po(a)nta si nu il mai da nimeni afara

  3. CSB Reply

    Eu cred ca nu ne trebe numarul lui Ponta, daca suni la 112 si zici ca are o bomba sub cur de in 20 de min o sa-i fie bucile sub ochelari, institutiile statului o sa inceapa sa functioneze. Nu uita sa nu dai instructiuni despre unde esti, ca produci confuzie ( conform raportului ROMATSA). Aia de aia au toate aparatele din lume, ca sa fie dusi in eroare de victime, numa ca n-or zis ca mai bine erau in coma toti, abia nu ne incurcau la operatiunea de salvare. Asa ca daca operatorul de la 112 te intreaba unde esti, tu zici “ghici !” si inchizi.

  4. Groparu Nemernic Reply

    @ daniel.c: atunci ii putem da SMS domnului presedinte!
    @ CSB: da, dar daca esti in coma nu mai poti sa-ti repari mana cu care scrii semeseu’.

  5. geretus Reply

    Eu zic sa facem o petitie la Autoritatea Aeronautica sa afiseze nr lui Ponta/Basescu in fiecare avion 😎

  6. Marian S Reply

    Offtopic, ca nu stiu unde sa ma plang: face faza cu afisarea variantei de mobil si pe Mozilla, m-am grabit sa laud vulpea degeaba.
    Hai cu reparatu`!

  7. Alexandru Reply

    Prietene Gropare, noi, adica eu nu invadez, cuceresc! Engleji astia-s de tot rasul:)))

  8. boierul barba Reply

    Pai eu zic ca din moment ce indienii aia cu yoga lor pot sa-si reduca ritmul biologic incat sa reziste ingropati… ar fi o solutie sa ne folosim procentul ala de 95% de subconstient .
    Astfel, ar trebui sa ne concentram permanent sa ramanem in viata urmatoarele cinci minute apoi imediat sa ne inchipuim ca suntem basescu ce-si da demisia imediat si tot asa ……
    In felul acesta am putea rezista vre-o 6 ani si apoi daca suntem picati prin Ardeal sa-i lasam pe ISU, STS sau ROMATSA sa se intrebe ardeleneste “no dar de ce atata graba ? ” ..ca deunazi … .

Leave a Reply to boemul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *