După cum v-am mai spus, am fugit de pe valea binecuvântată sâmbătă seara, rebegiţi de frig şi ‘spăimântaţi ca turcii la Rovine. Bă, da’ nici acum nu mi-am revenit: cum lingurarul meu să ningă, mă, în luna mai? Păi ce ţară-i asta?

Şi ajungem în Sibiu la ceas de noapte. Unde ne facem recensământul hainelor. Nu vă pot vorbi despre ceilalţi (colegul fostul coleg Nârţoagă zis Pârţoagă, şi Ştef de la Vâlcea); eu vă spun că purtam în picioare o pereche de răpciugi de adidaşi ieftini de la Leonardo, pe care-i folosesc cu precădere la cumetrii câmpeneşti de acest gen; şi pantalonii mei de stofă neagră, ăia cu un pic de găurică la puţulică (numai atunci mi-am dat seama, nu atunci când am cheltuit fluierând 12lei pe ei la secăn hen, că îmi făcuse tanti reducere de la 16 lei); şi bluza mea de polar negru, cu tricoul pe care scrie Groparu. Născut din spermatozoizi campioni, adică.

Şi cu ditamai mustaţa mea à la Ilarion Ciobanu, lăţindu-se pe toate maxilarele mele.

Norocul meu că era noapte bine în Sibiu, altfel am fi fost daţi afară din orice local am fi intrat.

Fiind noapte, am mers în locurile pe care le recomand tuturor celor care mă sună când ajung în Sibiu: crama Ileana, la haleu şi la potol; şi ulterior, pentru o digestie frumoasă fără colebil, la Imperium Pub. La muzică live, jazz de calitate.

Am intrat un pic mai aşa, mai ferit, că urma să-l facem de ruşine pe prekinul Dănilă din Sibiu, care ne aştepta deja în crâjmă. Şi căruia sigur i-au ieşit vorbe ulterior că bea cu toţi boschetarii prin hrube din Sibiu.

Ne luăm o bere, ne râdem, începe concertul, cântau două fete foarte faine şi cu foarte voce. Deci foarte voce!


Din cauza căldurii, că io transpir de excitare cînd vorbesc despre Ţiganiadă, am rămas numai în tricoul meu cu Groparu. Născut din spermatozoizi campioni, adică.

La care vine chelneriţa cu nişte tequila pe o tavă, pentru toată masa. Vai, mulţumim, dar nu am comandat tequila!

Neee, zice. E din partea domnului de la bar, vă citeşte blogul, vă urează bun venit la noi şi vrea să vă simţiţi bine!

No! O flatat un blogger? O! O primit link cu recomandare pe www.groparu.ro? O!

Deci câtă vreme sunt recunoscut prin crâjme ca ăla care scrie, nu ca ăla care scrie, consumă şi fuge fără să plătească, io zic că încă e de bine.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 28 comments

  1. Suminona Reply

    Ha ! data viitoare sa fie din partea firmei pentru toti … clar ?! 😀

  2. Raka Reply

    Fatuca asta din urma e aia cu atitudine care si-o luat flit la preselectiile de la Romanii au talent si i-o urat live de sanatate lu Mihai Petre :))

    Cum ti se aliniaza tie de-astea… 🙂

    In alta ordine de idei, l-ati sunat pe Ilie sa-i multumiti ca v-o tinut coniacu’ la racoare? :))

  3. Groparu Reply

    Nu l-am sunat, ca telefonul meu mi l-o mostrocolit Groparelu’ azi-dimineata prin gura, si e plin de saliva din aia.

  4. ion ion-romanul care nu face politica Reply

    Si tu de unde ai inteles ca ii place ce scrii? Poate ii plac doar fotografiile? 😉

  5. Sofia Reply

    Cine stie unde sunt in cluj astfel de localuri, unde se canta si la chitara si cu voce si-i voie buna?

  6. incinoveritas Reply

    povestea mi-a adus aminte de:

    1991. festivalul de la Sighisoara, prima editie. (departe de paranghelia de azi, eram vreo sută-două de turişti în toată cetatea).
    in cârciuma care acum e de mare fiţe, casa lui Vlad Dracu, dar care pe vremea aceea era una dintre cele 2 cîrciumi din cetate şi beau şi burgheji, şi studenţi, şi proletari, amestecaţi, la grămadă.
    eram o masă mare, plină de halbe golite, vreo 20 de tineri, toţi pletoşi, uşor jegoşi, gălăgioşi şi veseli. un domn, care părea să trăiască aşa, mai din ajutor social, a venit şi ne-a pus pe masă parcă 200 de lei, bălceşti. ceea ce venea vreo 12-15 beri. “să luaţi să beţi că îmi place de voi” a răspuns la privirile noastre mirate şi s-a întors la masa lui.

    de prisos să spun că niciunul dintre noi n-avea blog.

  7. Groparu Reply

    @ incinoveritas: ce tareeee! Si eu am patit-o similar, si de atunci vad lumea prin alte funduri de halba de bere. Adica cu alti ochi.

  8. incinoveritas Reply

    şi eu.
    de-aia m-am simţit obligat să-i dau “link”, la tine pe blog că e trafic mare, după 20 de ani 🙂

  9. mece Reply

    Deci daca vreau bautura gratis, trebuie sa imi fac tricou cu Groparu… buuuun :))))))

  10. Ardeleanu Reply

    Ninge în mai, dar nu s-a întâmplat nimic în Japonia. Sau nu ne afectează că doar sunt pe cealaltă parte a planetei.

  11. americanu Reply

    Lasa gropare cand vii prin dulcele targ al ieshilor ai roata de bere ( 11 beri la halba de 0.5l ) sau un metru de bere (11 beri la halbute de 0.330 😛

  12. V_for_Whatever Reply

    …Sper ca nu i-ati spus lu’ fatuca aia ce i-o zis si Petre…hmmm, ma voi de asta sunteti in plin proces de recuperare, ca v-o batut aia mar^^

  13. Roxa Reply

    Dej Gropare, io-mi fac tricou cu “Is nevasta lu’ Groparu si fii-miu-i nascut tat din ~~~ campioni” si p-orma ma duc sa colind Rusia. Daca nu mai aveti presiune la gaz, ii din cauza ca s-o nervozat rusnacii ca li s-o terminat proviziile de alcoale. :mrgreen:

  14. acesteia Reply

    numa’ sa-ti spui cum ii cu ‘frontispicu’ de la blogu asta: da de inteles ca ne aflam aici pe latura p*zdii, cum ar veni. ca ii singuru loc de unde poti vedea asa cum inoata spermatozoizii. deja daca ne apucam sa analizam a cui … devine optscen.

  15. kekee Reply

    Gropare, de te-ntâlnesc odată-n viaţă nişte tekile, beri sau vinoase dau şi io.
    Că eşti prunc fain, şi-mi luminezi zilele – ‘mezo-ţi deie sănătate ţie şi la tăţi ai tăi.
    Servus.

Leave a Comment

Your email address will not be published.