Cu nevasta la masaj

Nievastă-mea se plânge de o sumedenie de chestii legate de mine; dar, mai presus de orice, se plânge de dureri atroce de spate. Nici nu e de mirare: Gropărelul ar putea ucide un pui de balenă dacă i s-ar sui în cârcă, atâta-i de dolofan. Plus că nievasta îl ia în braţe de 60 de ori pe zi, îl schimbă, îl urcă pe scaun, face bicepşi cu el etc.

După îndelungi proteste, m-am găsit într-o seară cu spatele la zid: ori îmi ungeam eu însumi mâinile cu ceva cremă scârboasă şi masam vreo 2 ore la spatele ei, ori o duceam eu însumi la tratament specializat, la un chinetoterapeut, şi renunţam la sistemul audio pentru maşină în care doream să investesc nişte bani gheaţă.

Pentru că oricum nu contează ce vreau eu, mi-am luat nevasta, copilul şi banii de boxe şi am purces către chinetoterapeut. Unde am am făcut desant cu nevasta, iar eu am rămas cu grija celui mic.

Asta înseamnă că am plecat cu el înapoi acasă, unde:

– l-am schimbat în hainele de casă;
– i-am dat ceiuc atunci când i-a fost sete;
– i-am făcut de mâncare;
– i-am dat de mâncare;
– l-am schimbat în pijamale;
– i-am cântat să adoarmă nişte arii din Rigoletto;
– am făcut de mâncare pentru familie;
– am făcut curăţenie în bucătărie;
– l-am schimbat în hainele de oraş, când s-a trezit;
– l-am suit în maşină să mergem să o luăm pe mama;
– ne-am oprit la florărie, să-i luăm mamei nişte panseluţe.

La florărie, pruncul începe să mârâie. În timp ce asistenta lega frumos nişte rostopască în buchet, tanti patroana încearcă să se împrietenească cu băietul:
– Uite ce băiat mare!

Copilul mârâie, ostil.

– Ce faci, ţi-e dor de mami? întreabă doamna patroană.
– Cred că da, zic eu.
– Unde-i mami? îl întreabă doamna patroană pe Gropărel.
– La masaj, răspund eu senin.

Eu nu pot minţi femeile, oricât de mult mă chinui: dacă spun o minciună, îmi zvâcneşte violent o pleoapă.
– Da, la masaj? întreabă doamna patroană. Aici, la domnul acela nevăzător?

În cartier este un domn nevăzător care – zice-se – face masaj cu mâini de înger şi ulei de orhidee carnivoră, cu lacrimi de zână…
– Nu, zic.
– La doamna aceea care a fost în Japonia?
– Nu, zic.
– Dar unde?
– La un tinerel, zic, ceva ficior de 25 de ani.

Doamna mi-a tras o privire plină de milă. Mi s-a făcut foarte, foarte ruşine; am plătit florile şi am ieşit fără să mai aştept restul.