La Cluj, prin 1997, am văzut prima dată un veteran de război cântînd imnul ţării cu ochii închişi, mâna la inimă şi faţa trasfigurată de emoţie. Decoraţii, uniformă, alea-alea.

La aproape o sută de ani de la reîntregirea neamului şi a ţării, ies cu fiu-meu la plimbare acompaniat de manelele vecinului de la 4, într-un cartier construit cu sfidarea a 40% din normele de bun simţ. Ne plimbăm printre maşini-cu-volanul-pe-dreapta-înmatriculate-în-Bulgaria parcate aiurea, pentru că locurile de parcare sunt insuficiente, până ajungem în faţa unui bloc aflat încă în contrucţie. Pentru că nu este alt loc de joacă pentru copii, scoatem mingea şi dăm câteva şuturi. Am fi plecat în oraş, dar maşina e la mami, care lucrează de ziua naţională, şi nu merge site-ul companiei de transport în comun, deci nu ştiu ce autobuze circulă.

Când terminăm, mergem la Profi. Acolo cumpărăm castraveţi Fabio polonezi şi roşii turceşti cu care fac acasă o salată pe lângă orezul cu pui de la mătuşa Ţâca, pui crescut în ogradă.

După ce dormim, plecăm să vedem artificiile în Cluj, pe o ploaie torenţială. Surpriză! Încă 30.000 de români porniseră în acelaşi loc, toţi sperînd să găsească un loc de parcare chiar la Avram Iancu. Agitaţia îi face nervoşi, aşa că şoferii claxonează, îşi taie calea şi nu-ţi mulţumesc când îi laşi să se bage în faţă.

Dacă în Floreşti e mocirlă, ca într-un cartier nou construit, în Cluj, în schimb, nu ai cum trece pe stradă fără să calci în bălţi reci. În unele ai putea liniştit să creşti plevuşcă. În centrul oraşului, da? Lumină chioară, linii de demarcaţie şterse.

Găsim loc de parcare şi fugim repede la artificii. Fix cu 2 minute înainte de a începe sarabanda, vreo 6 autobuze parchează fix în faţa noastră şi ne răpesc unghiul. Încercăm să ne ferim, dar Gropărelu’, deja sictirit de toată agitaţia, începe:
– De ce e cu steagul lu’ Măriei?
– Ha?
– De ce e cu steagul lu’ Măriei???
– Unde?
– Peste tot!
– Unde vezi tu steagul lu’ Măriei?!?!?!

Până să-mi dau seama, discuţia deja degenerase într-o crizuţă. Abia după vreo 5 minute îmi dau seama:
– Ahahaaa, nu e steagul lu Măriei, ci steagul României…!

Am mai fi rămas; dar când a început să zbiere că el vrea să vadă artificii negre, ne-am dat seama că nu mai avem cu cine discuta de oboseală, aşa că ne-am tirat.

La Mulţi Ani, români!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. Jerome Reply

    Ce peisaj! Dupa ce am citit jumatate de text am crezut ca esti din Bucale

  2. Marian S Reply

    De ce nu vă mutaţi voi la Bucureşti? 😮
    În Bucureşti avem metrou. Mai puţin în Drumul Taberei, de exemplu. 😆
    Iar în cartierul Ghencea (mai spre margine) e chiar mişto: într-o zi am intrat pe o stradă pe care primele 3 case erau din comuna Domneşti iar următoarele din Bragadiru. Sau invers. Cum adică, cum? Păi acolo eşti deja în judeţul alăturat, bre, dar nimeni nu-ţi cere paşaportul când treci dincolo. Poliţiştii se uită la tine cu milă: lasă-l, săracu`, destul a stat 3 ore în trafic. 😯
    Mai am de-astea mişto din Bucureşti. Vrei să-ţi spun cum treci din oraş în comuna Fundeni-Ilfov doar trecând cu maşina pe Şoseaua Fundeni??? 😆
    Doar zece metri, dup`aia eşti la loc.

  3. Marian S Reply

    PS: am înţeles că roşiile erau turceşti, castraveţii polonezi, fosta zburătoare era din ogradă. 😉
    Da` orezu` de unde era, dom`le? 😯
    Că poate v-a căzut greu la stomac, zic. 👿

  4. Andor Reply

    Io am ramas cuplat la “artificii negre”. Ca si al meu ala mare o venit ca vrea sa vada artificii negre.
    Asa ca ma intreb: ce-i invata pe astia la gradinita (amu’ ca or scos in sfarsit obligativitatea religiei din scoli ) ???

  5. Cam Reply

    Oi fi io impotriva predarii religiei (oricare) in scoli, dar sa scoata religia in timpul anului scolar e “pedeapsa de la dumnezeu”, exact ca infrangerea lui V.V. Ponta. Dar poate din semestrul al II/lea sau cel tarziu la toamna sa nu mai existe. Doamne-ajuta 🙂

Leave a Reply to Copilu Minune Usturoi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *