Când eram eu student eminent (demult, în perioada interbelică), printre puținele joburi disponibile pentru noi se numărau cele de sondare a opiniei publice (nu de sondare a gazelor de șist). Job pe care un prieten gropăresc a și sărit să și-l aproprieze.

Fiind mascul, l-au trimis acolo unde-i greu ardeleanului: peste munți. Nici un ardelean care se respectă nu ar sări în sus de bucurie la auzul acestei vești, din cauză de hiper-complex umflat de superioritate, dar nevoia e nevoie, serviciul e servici.

La un moment dat, sondatorul de opinie publică (sondator? Hmm… io aș fi zis puțar, că ambii sondează, da’ puțar sună muuuult mai Emanuelle-istic) ajunge prin județul Slobozia, orașul Ialomița. Frumos județ, frumos oraș; și se duce către unul din cartierele care fac cinste Bărăganului, în sensul că dacă ploua reușeai cu ușurință să te ascunzi sub streșini, mai ales dacă te puneai ciuci.

Și intră într-o gospodărie de oameni seniori. Un om și femeia lui, pe la 70 de ani, căsătoriți de vreo jumătate de veac.

Puțarul/sondatorul scoate formularele și începe: vârstă, venituri, câte capete de găini și picioare de broască au în bătătură… studii, copii, etc. De câtă vreme sunteți însurați – apăi ne-am luat la 17 ani, ce fain, să trăiți fericiți.

Și ajunge și la întrebarea fatidică:
– Cu câte persoane ați făcut dvs. dragoste la viața dvs.? îl întreabă pe moșulică.

Dom’ne, așa era sondajul, n-avea ce face.
– Numa’ cu nevastă-mea, zice moșul. Deci 1.
– Mulțumesc, zice sondatorul.

Și se întoarce către doamnă:
– Dvs. cu câte persoane ați făcut dvs. dragoste? o întreabă și pe doamna.

Doamna se foi un pic, neliniștită. Făcu un calcul rapid în minte.
– Cu 6, spuse.
– Cu 6??? sări soţul de colo…

Doamna se uită la el indignată:
– Păi ce credeai, dragă, c-am făcut până la 17 ani?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. alin Reply

    Acum daca le intrebi pe astea de 17 ani…cu siguranta majoritatea dintre ele au la “kilometraj” peste 100 de bucati…

  2. Turambar Reply

    Raspuns corect: cu toate.

    Nu ne-ai spus ca te-ai bagat peste noi in nobila arta a sondatului plin de secsualitate. Nu-i corect, Gropare. Noi nu venim peste voi in Ardeal sa va luam traducerile si programmingu de la gura. Rusine! Rusine! Cod 99 NS / NR

    🙂

  3. cristi Reply

    Schimba orasul 🙂 Slobozia are o mana de case si nu prea exista cand avea babuta mai jos de 17 ani 🙂

  4. Pax Reply

    Uf, iar am nimerit pe un blog pe care nu se face politica?! Am mai patit asta si anul trecut cand am ajuns pe un blog de turism, a fost groaznic…

  5. boierul barba Reply

    Mosule ce tanar esti !!!!!
    Bre Gropare m-ai bagat in ceata si stau asa si ma gandesc : una din doua:
    -ori esti brava de vana ,
    – ori lucreaza in slujba lu’ matale , coana scleRoza , aia ce-ti permite in fiecare zi sa inveti lucruri noi ca alta explicatie nu gasesc la comportamentul asta a lu’ matale nene.
    Mai daunazi te plangeai de fii-tu la prima lui zi de gradinita ca azi sa-mi turtesti fesul cu peripetiile dumitale din perioada interbelica.
    Intelepteste-ma frate ca sunt intr-o ceata definitiva si impermeabila.

  6. Pax Reply

    @Gropare, cum naiba de n-am gasit blogul asta al tau pana acum ?! O sa fac si eu unul cam identic, :mrgreen: cat sa nu pui avocatul ala pe mine si cat sa nu spui ca am preluat chiar totul de la tine. Acum cinstit vorbind, ce vina am eu ca tie ti-au venit ideile astea misto inaintea mea?! 😎 .

    PS:Serios vorbind, felicitari pentru blog !

Leave a Reply to Gigi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *