Concediu în Maramureșul ucrainean: la borcut


Maramureș: tot un beci cu beutură și-o afumătoare peste tot

– Băieții mă cheamă la borcut cu bicicleta! îi zic nievestei.
– Cât durează?
– Cam o oră jumate, zic eu.
– Deci trei-patru ore, pufnește nievasta.
– Nuuuu, n-are cum! zic eu.
– Lasă că știu eu cum e, mai zice ea înainte de a se scufunda într-o regală indignare.

Așa a rânduit Dumnezău, atunci când a creat lumea și le-a făcut pe muieri gureșe și pe copii enervanți și faini, ca civilizațiile cu beuturi cu multe grade să beneficieze și de leacuri simple și eficiente împotriva mahmurelii. Gen, toată zona de nord, renumită pentru pălincile și horincile sale, este plină de izvoare minerale (borcut) care ies pur și simplu din pământ și care te ajută să treci mult mai bine peste diminețile grele după o noapte cu prietenii!

Și găzdoiul nostru ucrainian (pe care-l cheamă, cum altfel? Ivan îl cheamă, să trăiască, să fie sănătos, că ne-a ținut ca pe niște domni) ne-a dat nouă, celor patru pușlamale de bărbați cu el cu tot, fiecăruia câte-o bicicletă, să pornim către munte, către misteriosul loc cu ape miraculoase.

Și sincer vă zic, n-a fost ușor cu pedalatul, pentru că fiecare dimineață din Maramureș era grea: ne mișcam toți cu încetinitorul, sub imperiul nopților petrecute cu buzele umezite în tot ce am putut aresta de beut prin zonă.

Dar ne-am strâns puterile și am pedalat vitejește vreo 8 km la deal; și nu mi-a fost ușor, căci la țoacla mea trebuia ridicat jilțul mai sus; iar la schimbat vitezele nu m-am încumetat, că poate sare lanțul, mi-am zis eu. Și am tras cu cloambele în draci, și acuma-mi pocăne.

Și-am făcut și bancul ăla că mai bine renunțăm toți la jilțuri, hehe.

Și după vreo 50 min de pedalat prin sat, comună și prin munte, noi, cei patru cavaleri ai beri-apocalipsei am oprit, am luat-o undeva pe un drum secret la dreapta, am mai urcat un pic pe jos… și am ajuns la peisajul ăla de gură de rai specific Maramureșului.


De aici izvorăște borcutul, dar e greu să urci dimineața până la el în patru labe, să stingi vulcanul din burtă; așa că vicleana minte omenească a tras un adevărat apeduct roman cu țevi de la Dedeman și a adus apa ruginoasă, cu miros de sulf, taman în curtea omului! Și ți-l servește în două versiuni, borcut 1 și borcut 2.


Arată ca niște capace de toaletă, dar NU FACEȚI GREȘELI DIN ASTEA!!!

Și acilea păzește un cetățean ucrainean român; cu care intri în discuții și care-ți spune de tăte, despre borcut, despre cum vin oamenii să se caute și să facă băi în ce le-a amenajat el… uitați-vă și voi, condiții de Ritz!

Și vii acilea și faci baie în cucul gol și n-are nimeni treabă, numai să te vindeci și să fii sănătos, Doamne-ajută.

Și după ce ne-am umplut bidoancele cu borcut, am plecat; și pe drum mi-am dat seama că nu mai aveam la mine ochelarii de soare care-mi spânzurau de tricou.

Așa că m-am întors la cetățeanul ucraineano-român și amândoi am căutat ochelarii mei ieftini, no name: erau pe fundul bazinului.

Și atunci cetățeanul ucraineano-român a luat o găleată și-n 30 de secunde scosese deja borcut de vreo 14 ori din puț; în timp ce tot zicea să stau liniștit, că acolo nu se fură! Și apoi bloggerul și-a strecurat brațul său vânjos să-și recupereze ochelarii săi din fundul puțului!

Și bloggerul i-a mulțumit cetățeanului și a plecat cu tovarășii mai departe.

Și știți care e partea cea mai faină din toată excursia? Că așa-mi mirosea brațul a apă sulfuroasă, că nu m-a mirosit nievasta că ne-am oprit și la bere pe drumul de întoarcere!!! 1-0 pe ziua aia, practic!!!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. Attila Reply

    Gropare, știi cum definește DEX-ul termenul borvíz ?

    bórviz și borvíz n. (ung. borviz, d. bor, vin, și viz, apă). Apă minerală gazoasă de băut cu vin. (Se găsește la Borsec și’n alte localități din Carpațĭ). V. burcut.

    Iar borkút e simplu și direct – fântâna vinului 😀

    Poți să zici la nevastă că îți pare foartă rău, eterne regrete, dar ești victima împrejurărilor, n-ai ce să faci, te conformezi cu definițiile date.

  2. Zev Reply

    Attila, noice, dar daca speculam lingvistic, Borsec e borviz pentru vinul sec? Nu ca n-are sens. Dar la borkut trag linia, semantic vorbind Gro trebuia sa se adape post-comitere dintr-un bor-kut, izvor de vin, cum spui talica. In loc de asta, s-a adapat de la o fantana aliniata mindfulness cu apa (APA!) puturoasa. Eu zic ca asta e un soi de false advertising semantic. Gro, fa o reclamatie, undeva.

    • Attila Reply

      Nope, szék e o formă veche de organizare administrativă. Îți dai seama că s-a plimbat sensul dreapta-stângă în vremuri 😀

      Chiar că, Gropare, musai trebuie undeva reclamație. Adică ce treabă e asta – reclama e clar pentru vin, iar acolo vine doar material de lungit sprițul.

      Ca un apropo de prin plimbări în țară – la un moment dat ajung prin Madaras, deep in Hargita. Nenea unde ne-am cazat chiar săpa o fântână. Na, asistăm și noi, la un moment iese apă. Bucurie mare pe noi când observăm că e cam cu bule și minerală, la care se uită la noi proprietarul cu milă – băi copii, din astea mai am trei, mie îmi trebuia pentru grădină și animale, nu să îmi diluez pălinca din muguri de pini cu ea. Care e un alt apropo bestial, dar musai diluată, altfel ești în cap ca pioneza.

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *