Mai ţineţi minte că anul trecut am cumpărat de la numitul Ciulea o ţoaclă roşie decapotabilă sport pentru imensa sumă de 300 de lei? No, n-o să ghiciţi ce păţanie am păţit cu ea, ŞOC şi GROAZĂ, SFÂŞIETOR, SCANDALOS, n-o să-ţi vină să crezi ce a păţit un blogger necunoscut, evenimentul care a INDIGNAT Clujul!!!!!111

Aşadar, alaltăieri mergeam cu rata mea cinstită în buzunar la o bancă olandeză portocalie, săraca, că abia face şi ea profit cât să ne refuze intrarea în Schengen, lua-şi-ar Carrefour-ul înapoi să şi-l ia. Fiind o zi frumoasă de primăvară, ascultam ciripiturile şi claxoanele şi mă simţeam liber şi uşor ca o pană (după plata ratei, urma să mă simt şi sărac ca o pană). În drumul meu, opresc la culoarea roşie a semaforului, apoi descalec şi devin brusc pieton pentru că era verde la pietoni şi eu sunt un profitor fără nici o scupulă.

Ajung pe trotuarul opus, când deodată mă înhaţă un individ:
– Stai un pic! Asta e bicicleta ta?
– Ha? zic.
– Da, asta e bicicleta ta?
– Da, zic.
– Incredibil! Incredibil! Acum două zile mi-au furat o bicicletă exact ca asta!!!!!!

Haiti! îmi zic. Ciuleo, cui m-ai vândut?
– Exact ca asta? întreb.
– Da! Exact! Tot aşa, roşie!
– Wow, zic.
– Da! Stai un pic să mă uit la ea! De unde-o ai?
– Mi-a vândut-o un prie…
– Aha! Din Oser! Înseamnă că e furată!
– Nu din Oser, ci…
– E exact, leit modelul care mi s-a furat mie!
– Deci…
– Uite, şi lanţul e la fel…
– Păi…
– Incredibil! Aveam bicicleta legată în scară, şi mi-au furat-o peste noapte! Ioai, ce m-am enervat… cum, mă, să-mi fure bicicleta din scară?
– Eu…
– Şi am mers la Poliţie şi am făcut plângere şi or zis că dacă-l prin pe ăla îi fac dosar penal! Dosar penal, înţelegi? Înfundă puşcăria…
– Nu ştiu…
– Stai să mă mai uit la ea: deci aici e schimbat, că la mine e cu negru; şi arcul ăsta nu e la fel. O schimbat-o!
– Eu trebuie să…
– Hai să mergem la Poliţie.
– Ha?

Deja lucrurile se complicau. Cum aveam să demonstrez că nu furasem chiar eu bicicleta? “Ciulea, lasă tot baltă acum şi hai la Poliţie şi zi-le că io-s chiar un blogger OK!”

– Nelu! zic.

Cu apelativul ăsta io m-am scos de 400 de ori până acum.
– Am treabă la bancă chiar amu ni; stai să-mi plătesc rata (nu mi-a trecut prin cap să-l combin cu “n-ai să-mi dai 10 euro pân’ la salar?”) şi merem la Poliţie. Împreună. Noi doi.
– Da?
– Da!

Naiba avea vreme de umblat; dar mă gândeam că poate aprofundez postarea asta cumva.
– Apăi… nu, că eşti OK.
– Mersi, zic. Aşa-mi spune şi lumea.
– Da să ştii că bicicleta…
– Bă! zic. Prekinul care mi-o vândut-o acum un an o pus anunţ pe Facebook. Eu am anunţat pe Facebook şi pe interneţi acum un an când am cumpărat-o. Uite, dacă vrei, suie-te pe ea şi vezi dacă scârţâie ca bicicleta ta!

Neîncrezător, apasă bicicleta:
– Fix ca a mea scârţâie, zice.
– Imposibil.
– Ba da.
– Man, uite: hai să-mi plătesc rata şi merem la Poliţie. OK?
– Nununu… lasă, dă-i pace. Nu cred că-i a mea. Da’ auzi, îmi dai, te rog, numărul tău de telefon pentru orice eventualitate?
– Nu.
– Musai să-mi dai numărul tău de telefon!
– Man! Păi dacă nu e bicicleta ta, la ce să-ţi dau numărul meu?
– Hai! Te rog eu mult dă-mi-l.

Scot telefonul, îmi dă un apel, îmi salvează numărul în agendă. Îşi ia rămas bun şi îşi cere scuze pentru inconvenient.

Iar eu mă duc în treaba mea şi încerc să nu mă gândesc prea mult că am dat numărul meu de telefon unuia cu un ecuson Herbalife – sau ceva de genul – în piept.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 22 comments

  1. Dan Ciulea Reply

    Clar am ceva… clar.

    Nu e prima data cand mi se intampla chestiunea asta. (cu vanzari de biciclete si furate)!

  2. Naonao Reply

    Zic cã ãluia i s-au aprins cãlcâiele când te-a vãzut si a cãutat repede un pretext de conversatie :))
    Ai planuri pentru week-end? Poate te-ai ales cu o cinã în oras, daca tot te-a luat valu’ si i-ai dat nr de telefon :))

  3. diana Reply

    no! da noua de ce nu ne dai numarul tau de telefon ca cine stie ce ai mai cumparat (furat de la noi) 😳

  4. Groparu Reply

    @ Dan Ciulea: ticule, nu le mai fura, ma, ca Internetu’ nu uită…
    @ alunelu: LOL :)) nu avea cum sa fii tuu, tu esti a lu’ Nelu, nu Nelu’.
    @ naonao: adevăru’ e că… nu arăta rău individul, ca să zic aşa…
    @ diana: păi şi eu pe ce număr o să mai fiu sunat, dacă îţi dau ţie numărul meu?

  5. injineru Reply

    😈 avand in vedere ca bicicleta de la ciulea e unica pe piata (un prototip chiar) e normal ca omu’ sa creada ca e a lui:))
    sunt curios cate toacle din alea a fabricat DHS-ul
    PS toate scartaie la fel:))

  6. Gigi Reply

    Poţi să fii sigur că o să mai auzi de tipul ăla la telefon . Eu m-am înscris de bună voie , în campania electorală , pe lista de susţinători a unui candidat din colegiul meu . De bună credinţă , zic eu . Chiar ieri am primit un sms ce mă îndemna să citesc oarece articole intrun ziar al respectivului domn . :mrgreen: Dacă mă gândesc mai bine , chiar două sms-uri am primit . În aceeaşi zi !
    PS Şi eu nici măcar nu am bicicletă !

  7. Alex Reply

    Lasa ca si-o gaseste el si pe a lui. Am gasit azi sau ieri, dar nu mai tin minte unde(il gaut si il gasesc pana la urma, ca toti gasim mereu cate ceva), o stire cum ca unuia i s-a furat acum vreo 30 de ani Fordul lui, frumosu lui Mustang, si l-a gasit politia dupa atata timp. Macar era tinerel? Sau o sa ii ia copii bicicleta?

  8. Groparu Reply

    @ Gigi: aşa e cu candidatii astia USL-isti PDL-isti independenţi!
    @ Alex: atunci si eu am sperante ca-mi voi găsi bicicleta furată acum vreo 6 ani din Mănăştur. Poate o fugit în lume cu bicicleta furată a Herbalife-omului!

  9. mixy Reply

    Te-o fi recunoscut și-o fi luat numărul de telefon să se dea mare că-l știe pe-ăla care a făcut filmul Usturoi.
    😉

  10. boadracu Reply

    tre sa citez “Zic cã ãluia i s-au aprins cãlcâiele când te-a vãzut si a cãutat repede un pretext de conversatie )
    Ai planuri pentru week-end? Poate te-ai ales cu o cinã în oras, daca tot te-a luat valu’ si i-ai dat nr de telefon )”
    daca tot te invita in oras spune-i sa te duca la restaurantu japonez de pe strada cu unu de o fost neurolog roman foarte vestit parca gh marinescu.
    PS: sa mananci si pentru mine acolo!

  11. Nicolae Prava Reply

    M-ai mult ca sigur nu a dorit decat numarul tau de telefon si a folosit furatul bicicletei drept un pretext acum ramane de vazut de ce a avut nevoie de numarul tau de telefon

  12. Vikingul Eduard Reply

    Eu cu comisi voiajori ca ala nu stau la discutie, ii calc direct cu bicicleta si fug agale de la locul intamplarii.

    Si apropo…

    “…şi eu sunt un profitor fără nici o scupulă.”

    Daca tot esti pus pe mancat litere, de ce nu elidezi toata silaba ca sa fie mai hazliu?

  13. Ancu Reply

    Nu stiu daca stii de initiativa asta, poate o sa te ajute pe viitor: registruldebiciclete[punct]ro

Leave a Reply to Nicolae Prava Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *