La Radu

Stateam si ma gandeam cine ar merita titlul de cel mai mare roman, si am ajuns, dupa o indelungata cearta cu trei sticle de bere, la acelasi raspuns consensual: Dumnezeu.

Dumnezeu e cel mai mare roman care este. Inca nu e roman, pentru ca inca nu are cetatenie romana, dar daca vorbeste bine limba eu propun sa i-o dam. Nu va fi nevoie sa se insoare cu o romanca, pentru ca Dumnezeu e celibatar, si astfel ramane o femeie in plus de iubit pentru noi, lesbienii. Dumnezeu e mai tare ca Nicolae Gutza pentru ca asta din urma are numai trei palate, si Dumnezeu are un univers intreg. Dumnezeu uneste mai multi romani decat a unit Mihai Viteazu: din 22 milioane, jumate se unesc cu cealalta jumatate aproape saptamanal sau chiar mai des, nu numa o singura data in istorie. Dumnezeu nici nu e fustangiu ca regele Carol al II-lea. Nici nu e neamt, ca restul regilor Romaniei, si asta deja e un mare plus. Desi e legionar ca Mircea Eliade (are doar la legiuni de ingeri…), nu face Yoga, nu fumeaza si nu a emigrat in Americaca ca savantul nostru – plus ca Biblia bate “Istoria Religiilor” la capitolul best seller. Desi are El ce are cu evreii, nu i-o imbarcat in vaguane pentru vite sa ii trimita sa adulmece gaz, ca Antonescu – cel mult i-o trimis de-a lela prin desert si i-o cazat in singura pata de teren din zona unde nu se gasea petrol. Cu sigurantza a domnit mai multi ani decat a domnit Stefan cel Mare si Sfant, si fiul Sau a fost mai tare ca Petru Rares. Si nici nu s-o batut cu turcii, pentru ca dupa 400 de ani sa faca cu ei trafic cu blugi, guma Turbo si treninguri Sergio Tacchini.

Is aproape sigur ca nimeni nu il confunda cu Constantin Brancoveanu, ca pe Brancusi, si daca i s-ar vinde la licitatie vreo opera de-a Sa, cum ar fi Nicoleta Luciu, s-ar lua un pret mai bun decat pe “D-ra Pogany”. Este mai bun decat Nadia Comaneci prin singurul fapt ca nu e femeie (sau e?) Plus ca, daca Dumnezeu nu vroia, Cuza nu mai ajungea domnitor, pe cand Cuza putea sa tot faca opozitie, ca Dumnezeu tot presedintele lumii ramanea. Cat despre Mihai Eminescu, Dumnezeu nu merge la bordel.

Mai am ceva dubii despre Becali, dar tot nu-mi vine a crede ca e mai tare decat Dumnezeu. Da’ apropos, voi ati auzit de Richard Wumbrandt?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 2 comments

  1. Tetea Reply

    Mã doare-n bascã de “Richard Wumbrandt”, da’ numele to’ashului e de fapt Richard Wurmbrand… FYI 😀

Leave a Reply to Tetea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *