Familia Neciu locuiește în Gilău, lângă Cluj.

Doamna lucrează în Cluj și face naveta vreo 40 km zilnic prin frumoasa comună Florești ca să ajungă la job. Cu cursa.

Domnul stă acasă, lucrează la domiciliu. Are cel mai greu job din lume: se îngrijește de cei trei copii cu tulburări de spectru autist pe care îi au. Copii frumoși și sănătoși, altminteri, dar cu comportament din altă lume, din lumea aia misterioasă a lor.

Cel mare, David, a făcut progrese remarcabile. Ceilalți doi se află în plină bătălie.

Și le este foarte greu, așa cum mi-ar fi și mie, și ție, și oricui. Și dacă aveți și voi acasă copii sănătoși tun, nici nu vă dați seama cât suntem de norocoși și de avuți.

Acum, familia Neciu dorește să-și repare acoperișul duplexului de 40 mp unde trăiesc și împart la 5 insomniile copiilor care nu sunt mereu prieteni cu Moș Ene. Ar dori să nu le plouă în casă, pentru că acoperișul este cam 50% compromis. Și dacă tot înlocuiesc țiglele, ar mai dori să construiască o cameră, măcar cel mare să doarmă noaptea atunci când frățiorii mai mici au poftă de tânguit cu privirea în tavan la 4 dimineața. E important somnul la vârsta și la condiția lui.

Am rugat-o pe doamna Neciu să mă lase să vă spun povestea ei acum mai mulți ani, dar abia acum mi-a dat voie, pentru că e la ananghie. Așa că… dacă puteți, dacă aveți cum, vă rog să donați niște bănuți pentru acoperișul lor. Oricât de puțini, le veți face viața mai frumoasă, mai trăibilă unor oameni de excepție. Nu știu cum să le spun altcumva decât neînduplecați, pentru că ce fac ei este dincolo de ambiție și curaj, ce fac ei sfidează disperarea și ar trebui să ne fie o lecție de viață tuturor.

Așadar… dacă vă îngăduie inima în perioada asta tulbure, vă rog să donați cât puteți în conturile:

RON RO66BTRL01301201398873XX
EUR: RO21BTRLEURCRT0039887301

Beneficiar: Marina Neciu

Revolut: @marina9url

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. andu YY Reply

    Hey Gropare Norocos,
    cum de te aut0-numești tu nemernic Ș-)
    Am dat instrucțiuni de transfer .
    Să dea domnu să cupleze lumea si să fie si oamenii ceia sănătoși

  2. Mihai Reply

    se putea și un link pe paypal.me ca deaia s-au inventat

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *