Stateam cu Misha la o tacla si jumatate pe balcon. Si ne deplangeam conditia noastra umana limitata, asa supti de energie si nefericiti ca era ora 10 dimineata si noi eram la firma, sub aerul conditionat din filtrele alea necuratate de prin 2006, si afara era vreme de munte, sau mare, sau de orice alceva decat sa stai ca fraieru’ cu ochii beliti in monitoare, ca strălucea soarele afara ca mine cand iau leafa, că io în zilele alea parcă-s poleit.

Si zice Misha:

– Ba, daca am mere intr-o banca sau ceva firma d-asta de soft cu pusca aia de painball! Ne troznim doua masti cu fetze de presedinti americani peste ochi, si intram val-vartej peste muncasi si le urlam: “Freeze, motherfuckers!!!” Hahahaa!!!
– Ba, ce tare!!!

Si am inceput sa deraiem. Am zis ca merem la aia si ii aliniem pe toti intr-un cerc mare, si ii punem sa se tina strans de manutze. Si le lom pe cele mai tocilare din firma aia sau bancă şi le punem să se sărute una cu alta, ca ălea din filmul din postarea precedentă. Şi pe ăilanţi îi punem să le încurajeze şi să le deie note.

Şi p-ormă îi punem pe masculi să ghicească ce culoare are lenjeria intimă a colegelor. Şi care greşeşte – jbeng! O bilă de painball la cur, să se înveţe minte ca pe viitor să inspecteze acest detaliu deloc nesemnificativ la prima oră la care vin la muncă!

P-orma ii dezbrăcăm pe masculi şi îi punem să ne arate spinările; care nu are pe spate urme de ghieare, însamnă că face amor în cel mai plictisitor mod cu putinţă, probabil şi cu picioarele încălţate în ciorapi şi sandale pe aceste vremuri caniculare; ceea ce atrage de la sine încă o bilă în fundulică.

P-ormă, în uralele mulţimii în delir, îl alegem dintre ei pe cel mai harnic angajat, care va primi două bile în funduleţ, să se-nveţe minte.

P-ormă golim buzunarele angajaţilor, şi îi scoatem pe şăfi afară; şi le spunem “mâncă banii! MÂNCĂ BANII!!!”

P-ormă proclamam casual dress workday, şi îi dezbrăcăm pe toţi la şosete.

Si facem amor building.

Şi îl lom pe năcăjitu firmei, ăla de care râd toţi şi îi fac farse proaste de 1 aprilie. Şi îi dăm şi lui un gun de painball, plin cu boabe, şi îl rugăm insistent să facă ce vrea cu el.

Şi apăi proclamăm ziua scurtă de lucru, şi îi trimitem pe toţi acasă.

Deci n-ar fi asta super tare??? Nu am io numa’ idei geniale???

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. Turambar Reply

    In echipa trebuie sa avetz shi’un voyeur profesionist: ala care filmeaza happeningu penal. Pe acest post permitetzi’mi sa ma inscriu la cuvant. Nu de alta, dar e pozitzia din care se fuge cel mai ushor cand incep sa se auda sirenele, si singura pozitzie din care potzi face bani: vinzi caseta la Stirile de la ora 5 si pe urma te duci sa zvari chiftele cu prashtia printre gratii, la colegii de happening.

    Penal. Cremenal. Vizual. Si scandal.

  2. Nea Costache Reply

    Nu-i de ras, viziuni din astea mai am si eu, mai ales cu unii sefi pisalogi. Am constatat ca aceste viziuni imi fac bine la tonus, ma simt mai racorit. Felicitari pentru post, m-am distrat copios.

  3. Andreea Reply

    Si toata ideea asta splendida a pornit de la un balcon si un ap de aer conditionat? i gotta try this shit home :))))))))))))))

    BW,
    Andreea

  4. ana Reply

    off topic
    ce hotel-pensiune frumoasa din Cj ati putea sa mi recomandati, cu pret pe camera pana in 150 ron pe noapte?

  5. Sweeper Reply

    “P-orma ii dezbrăcăm pe masculi şi îi punem să ne arate spinările; care nu are pe spate urme de ghieare, însamnă că face amor în cel mai plictisitor mod cu putinţă, probabil şi cu picioarele încălţate în ciorapi şi sandale pe aceste vremuri caniculare; ceea ce atrage de la sine încă o bilă în fundulică.”

    Deci vei fi spurcat EVER, Gropare, ca de-abia ce mi-am dat plasturii jos. And God, I want her again, and again, and again…

  6. lulu Reply

    nu mai stiu cum am ajuns pe blogu tau, da’ am citit asa un pic sa vad cum scrii si am ramas fascinata!atata de bine ma pot distra… de atunci il citesc zilnic si am recuperat si ce ai scris in spate! esti genial :)))

Leave a Comment

Your email address will not be published.