2015. 2016

2015: Usturoi, familie, serviciu, familie, Usturoi, serviciu, familie, Usturoi, serviciu, #tfb10 în Dubai, familie, Usturoi, serviciu, Usturoi, delegație în Amsterdam, Usturoi, serviciu, familie, Usturoi, serviciu, familie, concediu în Grecia în care Usturoi, Usturoi, apoi serviciu, toate weekend-urile de vară pe coclauri, apoi Deltaaaaaaa!, delegație în Praga, toamnă extrem-extrem de grea…continue reading →

Etapele dezvoltarii unui copil

Gropărelu' avea 2 ani. Personalitate cât cuprinde, crize, mofturi, fițe, dar mai ales crize. Turbate! Urla de tremurau termopanele, odată o plâns după maică-sa, care ieșise cu băieții la fotbal și apoi la bere, 3 ore pe ceas, cu țâpurituri și zbierete de balenă ucigașă în sezonul de desperechere.…continue reading →

Domnule diriginte, nu mă mai ţineţi minte?

În weekend am făcut una din cele mai tari chestii de anul ăsta: mi-am făcut curaj şi am ieşit la un suc cu foştii mei elevi, clasa la care am fost diriginte preţ de doi ani. Înainte de asta, fireşte, am stabilit cu nievasta că dacă nu-i dau bip din sfert în sfert de oră, să vină să mă apere de furia lor. Ca orice Michael Jackson, dirigu' Groparu o ajuns cu juma' de oră întârziere; din motive care ţin de cumpărat peşte de la Ciurila - în fine, asta-i altă poveste. bad teacher Cert e faptul că, dacă zeii doresc să distrugă un om, prima dată îi iau minţile; şi, deşi au trecut nu mai puţin de 11 ani, tot nu m-am abţinut să nu încep să ghicesc numele foştilor elevi! Care elevi, vreau să zic, i-am lăsat copilaşi cu mucii-n musteţi; şi amu, măre, ce fete frumoase şi ficiori voinici de 24 de ani s-or făcut! Deh, guvernarea Ponta, degeaba, se cunoaşte proteina de calitate.…continue reading →

Mă credeţi sau nu, dar şi eu am fost ofiţer sub acoperire

Acum câteva ore, Turcescu a anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că a fost ofiţer acoperit. cover_me Asta aruncă într-o cu totul altă lumină toate luările de poziţie ale jurnalistului, cea mai importantă, după mine, fiind cea de la duelul final dintre prostănac şi marinar, în 2009 (parcă), pe care îl moderase. Ţin minte că mă plânsesem la vremea respectivă pe Twitter despre faptul că Turcescu îl tot întrerupea pe Geoană, şi cineva mi-a răspuns că, nelăsîndu-l să vorbească, de fapt îi făcea un bine, pentru că dacă l-ar fi lăsat să vorbească, ne-am fi dat cu toţii seama de cât de îngrămădit este mihaela-dragostea-mea (Gaboss, cred că tu ai zis asta). REUNIUNE REGIONALA - PSD - IASI Mulţumesc, Turcescule, că acum nu-l înjur pe ăsta Acum, dacă Turcescu mărturiseşte, e timpul să o fac şi eu, mai ales că aproape uitasem de aventura asta a mea cu SRI-ul. Aveam 15 ani şi pantalonii găuriţi la buzunare. România intrase în perioada aia cu inflaţie de 400% pe an, apăruse spectrul hâd al şomajului printre părinţii noştri, noi eram mai bulversaţi decât generaţiile anterioare şi problemele noastre nu aveau nimic în comun cu faptul că nu avem ultimul aifon.…continue reading →

Ce bataie am luat de la părinţi eu, mama şi tata

- Cea mai tare bătaie am luat-o când nu mi-am făcut cizmele cu cremă. Mai ţii minte? îl întreb pe tata. - Nu! zice taică-meu Gropăroiu. - Ştiu, au fost prea multe cafteli, n-am fost nici eu Maicul Terezul! zic. Plus că era a şaptea zi în care trebuia să-mi fac cizmele; şi am încasat-o atunci cu chiar cizmele alea nefăcute. Aia o fost într-adevăr o bătaie pe cinste! Şi apoi o trebuit de chiar să le fac cu cremă. Tu? - Apăi io... zice mama. Stă oleacă, se gândeşte. - Cred că cea mai zdravănă bătaie am încasat-o de la maică-mea pentru că mă lovise o bicicletă pe stradă, şi mă bătuse ca să casc ochii când mai traversez drumul.…continue reading →