Șocant, sex la Untold, vezi aici

Probabil că ați aflat deja că 2 tineri (cel puțin din punct de vedere erectil) din cei circa 300.000 de participanți nu s-au abțint să nu ducă pionierul la ecluză la Untold, în mijlocul concertului lui Armin van Buuren. Pe sfântul stadion Cluj Arena. În spatele a 60.000 de oameni Băi, deci mai că-mi vine să fac o postare cu premiu din ăla baban în care să vă invit să-mi spuneți care a fost cel mai nebunesc loc în care ați făcut sexuleț; pariu că aș primi niște comentarii incredibile, sare și mult piper. Mno, acuma toți se vor folosi de momentul #sexlauntold și-l vor distorsiona cât de haotic și de abuziv vor putea ei, pentru că trăim în patria generalizărilor și a urii și a scindărilor și discriminărilor pe orice criterii.…continue reading →

Să eliminăm băbuța cu leușteanul, că vine Untold la Cluj

Umblam prin centru la amiază prin Cluj, pe căldura asta de behăi ca o oaie marocană, că am și rămas fără tălpi la sandalele mele cu șosete prin asfaltul fierbinte; eram după o întâlnire cu bloggerul Daniel Rus, posesorul site-ului omonim, că am o treabă misterioasă cu dânsul. Și, cum veneam eu așa, preocupat să nu iau amendă de la Poliția Modei care stipulează clar că nu ai ce căuta cu cămașă cu mânecă scurtă în societate, chiar dacă afară sunt 8000 de grade Kelvin, deodată se urcă pe trotuar, lângă mine, Poliția Locală aflată-ntr-un Logan. Prevăzător din fire, scot telefonul, pentru că Nostradamus mă anunțase că urmează o scenetă.…continue reading →

4 iulie la Ambasada SUA

- Muiere... ce chiloți îmi iau? - Păi... ia-i pe ăia cu America! Sau nu? - Păi și pe ăia cu România nu? - Ba și pe ăia! Și i-am luat pe amândoi. Două perechi de chiloți cu drapelele celor două țări din parteneriatul strategic, tipăriți la Tiparo, să nu se supere NATO. Să fie pace în lume!…continue reading →

TIFF 2017, concluzii de final (dacă erau de-nceput, nu se numeau concluzii)

S-a încheiat ediția TIFF la care am fost cel mai prezent. Cu stres, cu alergătură și saturație de filme de tot felul - uitați aici cum s-a făcut selecția -, cu petreceri în fiecare seară (!) - țin să mulțumesc și pe această cale la nevasta mea înțelegătoare, se dedică următoarea melodie pentru ea! - și cu reacții care mai de care vis-a-vis de anumite evenimente (mai ales cel cu manelele). Care reacții mă bucură, pentru că numai legumele nu au păreri despre manele pe lumea asta. Nefiind legumă (deși dezvolt cu perseverență o burtică ca o lebeniță), mi-am dat și eu cu părerea aici, la invitația lui Alex Negrea, cu care am făcut un Facebook Live de toată frumusețea…continue reading →