În după-masa aia din alt mileniu eram student şi aşteptam în Sibiu, la McDonald’s, să prind o ocazie până la Cluj. Cu ruscacul doldora de şniţele şi buzunarul de bani pentru susţinerea unor birturi, crâşme, berării, bodegi, discoteci, baruri, cafenele, cârciumi, restaurante, cantine şi ospătării din economia clujeană.

Încet-încet, prin după-masa de duminică se apropie o Dacie cu număr de Sălaj. La Cluuuuuuj meri? E, zic io. Hopa sus, tinere! îmi spune şoferul, ardelean cumsecade, apoi mă întreabă direct:
– Da’ bani, ai?
– Am, dară! zic. Dacă nu, vă dau la şniţele să vă ajungă tot anul!

Era o glumă aşa de proastă că mă şi mir ce caută aici pe site.
– Nu, că şniţele am şi eu, zice şoferul, şi îi trage o pălmuţă peste coapsele cărnoase ale duduii de lângă el, de pe scaunul din faţă, şi amândoi chicotesc de parcă erau proaspăt căsătoriţi.
– Mno, zic eu.

Urc şi mă aşez cât mai comod, în timp ce două arcuri de banchetă mă înţeapă în carne ca un Moldamin în mâinile unui khmer roşu.
– Ce faci la Cluuuuuj?
– Apăi studiez, zic. Fac facultate.
– Na bun. E bine să faci facultate.
– Da, zic.

Nu mai avea rost să i-o bag pe aia cu “suntem 7 fraţi acasă şi mama n-are bani să mă ţină la şcoală”, că deja promisesem rambursarea cheltuielilor de transport.
– Mă cheamă Bâju, zice el, şi-i face şmechereşte cu ochiul femeii.
– Pe mine Lonca, zice ea, şi-i trage cu ochiul înapoi.
– Eu sunt Nocu, le răspund, îmi pare extrem de bine de cunoştinţă.

Păi ce, ne batem în porecle?
– De unde veniţi? întreb.
– De la Saturn, zic ei, şi se uită unul la cealaltă şi-şi administreză un pusic. De la mare, completează ei.
– Aha, zic. Foarte fain.
– Acum am terminat luna de miere, completează şoferul.

Ni la ei! Chiar erau proaspăt căsătoriţi.
– Sănătate, casă de piatră! (“şi? aţi făcut sexuleţ?” – asta n-am mai avut curaj să-i întreb; recunosc).
– Mulţumim, Doamne-ajută.

Urmează o pauză, timp în care eu îmi caut pe banchetă un loc cu mai puţin moldamin şi mai mult polidin.
– Nu te-aş fi luat, da’ ne trebuie bani de benzină, zice el.
– Apăi bag samă că v-aţi cam distrat la mare, zic.
– Nu, că n-am cheltuit prea mult; da’ am avut un incident cu un turc.
– Da? zic. Ce incident?
– Apăi rămăsese în pană şi nu mai avea bani să-şi bage benzină.

Hopa! Îndată mi s-o aprins un mini-girofar în cap şi o-nceput să ţiuie, nino-nino făcea.
– Unde, zic, pe Valea Oltului?
– Da, zice, de unde ştii?
– Apăi nu ştiu, da’ presupun.
– Da, mergeam pe Valea Oltului, şi dintr-o dată văd că ne face semne disperate un turc lângă o maşină străină.
– Aha.
– Şi am oprit, şi o-nceput să se roage de noi în nu ştiu ce limbă, că nu vorbea decât turcă, să-i dăm nişte bani, că nu mai are bani de benzină.
– Aha.
– Şi noi nu aveam decât strictul necesar până acasă, în Zalău.
– Aha.
– Şi atâta o insistat turcu’ să îl ajutăm, că n-am mai rezistat.
– Aha.
– Şi avea un Mercedes foarte fain, se vedea că era om cu bani.
– Aha.
– Şi o scos un ghiul să ni-l vândă la jumate preţ.
– Aha.
– Şi i-am dat 800.000 pe un ghiul care face cel puţin 5 milioane.
– Aha.
– Vrei să-l vezi?
– Aha.

Îl scoate şi mi-l arată.
– Foarte fain, zic.
– Ce zici, e aur?
– Indubitabil, zic. Indubitabil.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. yogibeer Reply

    Era sa mi-o iau si eu asa o data in drum spre bucuresti, deci saracul turc nici acum nu a ajuns in tara lui.

  2. nikoB Reply

    Cred ca turcii s-au mutat pe Bogata (jud Brasov) acolo, au fost 2 turci in parcare si imi faceau disperati semne sa opresc, ca au ramas fara carburant. (august 2012) Deci… nu ca, nu au plecat acasa la ei, dar s-au si inmultit aici.

  3. Vikingul Eduard Reply

    VREAU IEU SA CUNPAR GHIULU ALA VERICULE, ATI DAU 300 SI O CUREA ARMANI DE DISFRIBUTIE PENTRU MASINA.

    DA ADD: EDUTZ_NEBUNIA_FEMEILOR_SI_CARE_BATE_COPI

  4. Luke Reply

    Daca nu e din ala care iti lasa urma verde pe deget dupa o zi de purtat ….nu il iau.

  5. Groparu Reply

    @ yogibeer, @ nikoB: tre’ să-l chemăm pe marele Ştefan. Ştefan Teişanu.
    @ ViKingul Eduard: frate, am dăcât meebo, nu pot să dau “ed”.
    @ un Neuron: sa-i aminteasca nievasta toaaaaata viata cum s-au lacomit ei la un inel calp si la banii unui student cu 7 frati acasa.
    @ Luke: d-aia am zis mereu ca e bine sa porti cu tine otet, oriunde te afli! Daca nu cumperi aur, macar faci o sălăţică.

  6. Ion a lu' Ion Reply

    Dah, varianta tiganeasca e cu ghiulul gasit pe jos, inainte ta: “Ui ce ghiul tocmai am gasit, nu-l cumperi ?”

  7. bet Reply

    Am patit-o si eu anul trecut pe drumul de la Alba spre Cluj. Da nu era turc era arab si avea un S Klasse nou nout care ramasese tot asa in pana de benzina. Era imbracat la costum si avea si carte de vizita arabul pentru mai multa credibilitatea, doar ghiulul era neschimbat manca-ti-as.

Leave a Reply to boierul barba Cancel reply

Your email address will not be published.