Bun, te însori. Dar cum îți faci rost de nași?
Vă spuneam amu ceva vreme că cel mai burlac metalist convins din emisferă s-a hotărât să-și puie pirostriile pe capu-i metalist și să dănțuiască în biserică pe Isaia dănțuiește, conform datinii străbune de la daci (primii creștini care au ajuns pe Marte).
După care, firește, să se joace de-a mămăruțele
Mno.
Dar felul în care și-a făcut rost de nași este altceva! Că la procesul de recrutare de nași, cred că fiecare mire o avut un nod în gât – și nu de la cravată. La mine o fost simplu, l-am sunat pe Greuceanu și i-am zis:
– Bă, n-am naș! Te bagi?
– Deci numa de-aia mă chemi de naș?
– Da!
– Bine, bă, mă bag.
Și s-o băgat; n-o mai fost nevoie să-l bag eu nicăieri.
Mno.
Și ăsta de care vă zic, pre pronumele său Dănilă, stătea la bere cu viitorul naș, care era inocent, nu avea idee în ce urma să se bage. Și, la un moment dat, Dănilă zice de viitoarea lui soție:
– Și no, hină-ta…
Atât o zis, și viitorul naș o-nțeles imediat că va fi naș! Model de comunicare eficientă între bărbați, fără cuvinte și alte semne de punctuație inutile.
Dar amu urma partea aia grea: cum s-o invite și pe viitoarea nașă? Că mereu cu femeile este mai dificil, nu știu din ce cauză ele au altă logică, poate mă lămuriți voi.
Mno: și acasă la viitorii nași, tot Dănilă singur cu ei… și, la un moment dat, îi zice doamnei viitoare nașă, cu o expresie extrem de serioasă pe față:
– Tu! Vreau să-ți pun o-ntrebare. Din aia serioasă.
– Zi!
– Mno, fii atentă… te bagi cu mine într-un căcat?
:))) Om direct, dragă. Om direct. Știu bărbații ce zic, dar abordarea în sine mi se pare uluitoare. Nevastă-sa nu era cu el, aşa-i?:))
Ca de obicei, te mananca-n cur,si-ti scapa un antinationalism.Cu dacii,cu tracii,cu bubulii!
1.dacii nu erau crestini.
2. nimeni n-a pus piciorul pe Marte,american,rus,gropar,clujan votator de bili-boc,aka-groparul Romaniei!
3.usturoiul tau e cam de ….ceapa,poate vei avea succesuri pe Marte,ca pe Terra nicio sansa!
4.nu intra in depresie,iti cam pute Romania,ai dreptul legal sa emigrezi si sa-ti creezi un nou viitor aiurea!
5.crezi ca ai umor,dar te inseli amarnic!De cate ori iti citesc posturile ma gandesc la sticla de
Furadan.S-o folosesc eu,sau sa ti-o daruiesc de Craciun!
@ Moș Bucur: te rog frumos să mă ierți că te-am făcut să pierzi timp pe acest blog lipsit de umor și în fața ecranului vizionînd un film care nu ți-a plăcut. Acum, nu te voi mai prinde pe aici, așa-i?
Mulțumesc.
Super final!
Mai Gropare ma faci sa rad singura …….apoi chiar acolo so bagat., zic si eu dupa vo 40 de ani bagata pana in gat in ce ai zis tu.
Uite aşa se cere de nănaşă!
Deşiiiii, parc mai bine nu intri deloc.
Casatoria ?… : http://mcscrib.blogspot.ro/2015/08/adio-arme.html
“Și no, hină-ta…” Intr-adevar, model de comunicare masculina :-))
De remarcat ca nasa a necesitat alt tip de abordare
Nasa sa fie oare…nievasta de gropar?
@ Dan Dordea: nope, noi am fost nași la alți miri… urmează povești și cu ei 😀