Now, let’s get all technical and shit.

Aşa cum am mai spus-o de o mie de ori, părerea mea este că evenimentele gen SMS Camp-uri sunt importante, indiferent cât de bun eşti pe Social Media sau pe blogging, pentru că te (re)aduc în haita de onlineri şi te hrănesc câteva zile numai cu internet pe pâine (şi puţin fainoşag). Poţi fi expertul lui peşte, niciodată nu îţi strică o recapitulare. Sau o discuţie despre mai ştiu eu ce indicatori din ăia misterioşi şi strategii şi canale: pe mine, unul, care în afară de creare de conţinut nu prea ştiu mai nimic pe lumea asta, discuţiile astea mă inspiră mereu. Aşa că, dragi companii, haideţi şi vedeţi ce şi cum, pentru că multe chestii discutate aici se aplică şi pe alte aspecte de comunicare, nu e musai să zici că dacă nu ai pagină de fani şi cont de Twitter tu nu ai ce căuta la tabere; iar bloggerii, zic eu, ar face bine să vină cu orice preţ, pentru că ştiu ce mult m-au ajutat pe mine, unul, conferinţele astea. Şi nu, asta nu e reclamă!

Am avut de susţinut trei prezentări, una mai cu schepsis ca cealaltă.

Prima mea prezentare a fost despre brandul personal şi cum se îngroapă acesta. Fireşte, am început cu scurtă introducere lustruind oleacă filmul Usturoi, care acum este la montat, dar care nu încetează să aducă materiale pe pagina de FB (mai răruţ, că-i mai drăguţ).

Filmul usturoi

Branding personal:

Pentru că ştiu că nu înţelegeţi nimic din imaginile astea plagiate furate împrumutate cu neruşinare de pe net, aveţi aici versiunea iniţială, făcută .pdf. Mai are scăpări, dubluri de idei, dar ideile sunt aceleaşi. Fireşte, pe unele le-am uitat, pentru că nu am avut suficientă vreme să recapitulez: nu am găsit o aplicaţie pe iPad care să se comporte ca Office-ul, adică să facă action la click, aşa că vedeam numai toate imaginile îngrămădite acolo de-a valma. Voi acuma le vedeţi de pe Slideshare exact cum le văd eu de pe nemernicul meu de iPad, dar de pe Office la fiecare click apare fiecare imagine individual (unele imagini se suprapun peste altele).

Branding Personal Www.groparu.ro

A doua prezentare a fost despre cum să ai şi job şi blog. O chestie despre care am vorbit de parcă despre mine era vorba, asta din cauză că da, chiar despre mine era vorba. Mai puţine slide-uri şi mai multă vorbărie cu prezentarea asta – vedeţi că diacriticele nu sunt cele mai bune prietene ale Slideshare-ului.

Groparu blog și job

Pe urmă am făcut nişte workshopuri – cum să facem o ofertă pentru un client să se promoveze în Social Media. Nu vă arăt şi prezentarea asta, oricum echipa noastră a fost cea mai bună; dar ţin să vă precizez că am avut de promovat o clinică de dentişti, şi ne-am zis că cel mai atractiv mod de a-ţi demonstra beneficiile unei danturi sănătoase este să îţi arătăm ce fain e să-ţi muşti nievasta de fund. Yeeeeesssss!

Despre Vali Petcu şi nopţile noastre fierbinţi: nu ştiu ce pijamale poartă teh blogfather, pentru că nu am purtat nici unul aşa ceva. De la această frază vă rog să vă lăsaţi imaginaţia să zburde voios ca iezii. Încă o chestie, pe care o zic gratuit: Vali s-a comportat mult mai matur ca în iarnă, lucru care mi-a plăcut (da, comportamentele bune trebuie încurajate). Cei care mă contrazic sigur nu au fost la SMS Snow Camp-ul din 2011, când s-a lăsat cu ditamai schimb de torpile, de parcă eram în bătălia Atlanticului. Cea mai plăcută amintire – am avut de urcat 140 de trepte (!!!) până la camera de hotel; puteam culege sateliţii ruşi de pe cer dacă vroiam, dar n-am vrut, că nici afacerile cu iridium nu mai sunt ce-au fost.

Altele – pe scurt:

1. La workshopuri am fost plăcut impresionat de Bogdan.
2. Ionut Tecuceanu rupe, sparge, omucide cu chitara aia a lui (hai, care aţi filmat, care aveţi vreun film cu el?)
3. Am avut bucuria să revăd o groază de oameni faini, pe care nu i-aş revedea dacă nu erau SMS-urile.
4. Am avut plăcerea să cunosc o altă groază de oameni faini, pe care altfel nu i-aş fi cunoscut.
5. Salutări bravei echipe Biz, Martei şi Manafului.
6. Fraţi şi confraţi bloggeri! Nu e frumos să plecaţi de la o conferinţă la care aţi fost invitaţi ca speakeri înainte ca aceasta să se termine. Aşa cred eu. Şi eu aş fi vrut să mă car să stau cu familia, dar mi s-a părut a fi o lipsă de respect faţă de eveniment şi organizatori – care au transpirat sânge să ne aducă acolo. Sunt sigur că aţi avut lucruri importante de făcut, dar poate tura viitoare reuşiţi să le aranjaţi în aşa fel încât să nu ne lipsiţi de prezenţa voastră înainte de închidere.
7. Mâncarea, ca de obicei, excelentă. Beutură – gârlă.
8. M-am bucurat să-l revăd pe B. BB. RăzvanBB.
9. Cineva şi-a băgat picioru’. În ghips.

Acest fapt a prilejuit o sumedenie de bancuri şi ironii scârboase, inclusiv din partea mea, care m-am adresat lui, în repetate rânduri, cu “Moise, Moise!” – pentru că se sprijinea într-un baston improvizat dintr-o mătură dezmembrată cu furie. Vrăjitoarea nu a fost întrebată.
10. Grapefruit şi iLeo au trimis oameni foarte buni.
11. Gaben, he rulz.

Nişte bibliografie: www.socialmediaexaminer.com, www.antisocialmedia.com; şi mi-am cumpărat “Triburile” de Seth Godin la recomandarea unuia dintre vorbitori.

Mai am multe de zis, dar e 2:15 noaptea, aşa că vă spun numai ultima chestie: brăţara asta de conferenţiar, dacă nu o întorci într-un fel anume şi faci duş cu ea pe mână şi te săpuneşti temeinic în anumite zone… îţi aminteşte de Vetuţa Bathory.

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Groparu Reply

    Simonaaaa, imi strici brendu’! Pai asa isi da lumea seama ca cant la fel de prost pe cum scriu!
    Mersi oricum;)
    PS: Da’ una cu Teisanu fara ragetele mele nu estem?

Leave a Reply to Bogdan Dascalescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *