La noi în ţară niciodată nu vor fi suficiente locuri de parcare şi suficiente locuri în cimitir. Asta pot să v-o dau în scris.

Naşul gropăresc Greuceanu îşi duce copiii într-o grădiniţă chiar pe centru, lângă sediul Băncii Naţionale. Ca-n orice oraş medieval înghesuit, toţi părinţii motorizaţi sunt cuprinşi de amoc dimineaţa la prima oră, se înghesuie, se ceartă feroce, se claxonează ca apucaţii – să-şi lase odată copiii şi să plece la serviciu (ăia care au rate) sau în crâjme (care n-au).

Numai că în faţa Băncii Naţionale sunt vreo 6 locuri de parcare, toate grase, sexy şi foarte goale, la ora 8 când părinţii îşi lasă copiii la facultate; dar sunt păzite de un jandarm fioros şi teritorialist, cu puşca pe umăr, zici că-i ghinărar, şi care nu lasă pe nimeni să parcheze pe preţioasele lor locuri – repet, etern goale.

Asta până într-o dimineaţă, când naşul Greuceanu, căruia nu i s-a părut nimic imposibil niciodată în astă sfântă viaţă, a luat hotărârea greucenească să oprească “numai două minute” acolo, până-şi parchează îngerica aia mică la găgăniţă. Drept urmare, vruuuuum-vrum! Parchează like a boss

…şi iese din maşină să-şi scoată odoru’.

Nu au trecut mai mult de 3 secunde; şi dintr-o dată sare cătana îmbrăcată-n albastru, zăngănind din baionete ca un Ninjalău!
– NU AI VOIE SĂ PARCHEZI AICI! se repede, ca ciobanul care-şi apără oile.
– Dom’ne, 2 minute, până las fata la grădiniţă…
– NU SE POATE! zbiară cătana.
– Dom’ne, locurile astea îs mereu libere! Lasă-mă-n pălăria mea să-mi las fata, că imediat plec…

În momentul ăla, tot sângele din corp s-a adunat în obraji şi vinişoare oculare de jandarm;
– BĂ! PLEACĂ DE AICI, NU AI VOIE SĂ OPREŞTI, TU EŞTI TURC!?!?!?!?!?!!

Greuceanu – deşi e căsătorit – nu reacţionează bine la zbierete; aşa că şi-o ridicat şi el cureaua la pantaloni:
– CĂ DACĂ NU, CE, MĂ, CE? CE-MI FACI??? MĂ ÎMPUŞTI PENTRU UN LOC DE PARCARE? HA??? CE-MI FACI???

Deci cam toată suflarea părintească din dimineaţa aia glomerată o muţit ca soţa lui Lot, când o ros-o curiozitatea să se uite în spate la ce frumos ardeau Sodoma şi Govora. Jandarmul o încremenit şi el! Şi sursele mele spun că a şi uitat să respire vreo 16 minute, de uimire.

Aşa că nănaşul, foarte Zen, şi-a depus fetiţa la grădiniţă, apoi s-a întors după exact 2 minute, să se suie în maşină şi să navigheze mai departe, tot mai departe.

Unde a descoperit că maşina lui bloca maşina de valori a Băncii Naţionale, care era însoţită de girofare, maşini de poliţie, trupe SWOT, poliţai călare, poliţai pedeştri… jandarmi care încă nu-şi reveniseră din uimire…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. boemul Reply

    deci naşu’ e spărgător, sau terorist?
    oricum, se numeşte c-ai intrat în lumea bună când v-aţi înrudit 😛

  2. alioja Reply

    In bucale, la mine in cartier, un trompinel a blocat masina de Politie care parcase pe locul lui si urcase la o reclamatie

    tare rau ma oftic ca nu am facut poze
    nu aveam blog p-atunci

    🙂

  3. Eugen Reply

    Dom’le, asa tupeu numai la un naş autentic gaseşti. Parol!
    Offtopic: SWAT sunt trupele, SWOT e o analiza / matrice folosita in marketing (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats). Zic si io…

  4. alexV Reply

    ma, astia de la BNR asteapta closca cu puii de aur. tin libere locurile alea 6 sa aiba unde parca blindatele cand or veni.

  5. Ioan Reply

    Poza cu masina imi place , si asta nu numai pentru faptul ca si eu sunt clujean londonez si pot sa te asigur ca si in orasul Reginei e aceeasi situatie , gardiencele negrese vopsite ca niste hell-iene abia asteapta sa te indepartezi de masina ca sa-ti puna bill-ul de 13o de pounzi lipit pe parbriz

Leave a Reply to Probiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *