Bataia in lemn e rupta din rai

Ajung acasă într-un suflet: tocmai l-am adus pe Gropărel de la bunici și era ziua noastră de mers cu bicicletele.

Chiar dacă pe jilțul meu, pentru că parcasem lângă un șantier, părea că menstruase niște cocaină tocmai Charlie Sheen!

Și intru voios în casă, unde mirosea a mâncarea mea preferată de luna iulie: dovlecel pané.
– Ha! zic, muieri dragi! Vă mulțumesc, da’ nu cumva miroase a ars?

Nievasta, soacra – nimic; erau mai preocupate să ciocănească în masă, în scaun, în tocul ușii… cu degetele ciocăneau! Decât să vadă ce se arde în tigaie…
– Helău! le zic. Nievastă? Mamă soacră?

Abia în momentul ăla m-or văzut; și m-am șocat cât de transfigurate la față erau, de zici că tocmai se întâmplase un năcaz!
– Ce-i cu voi? mă șochez eu.
– Apăi…

Aveau așa, un aer vinovat pe față când le-am prins.
– Apăi…
– S-o-ntâmplat ceva?
– Apăi… no, Gropărelu’ o-nceput să ne zică cum o fost la Sibiu, la părinții tăi… și așa de fain povestește! Și o zis mami că ui ce talent de povestitor are, că-l moștenește pe tati… și că dacă se face blogger și el?
– …?
– Și acuma batem în lemn ca să ne ferească Dumnezău! Doamne, apără și păzește…