Bărbații sunt întotdeauna de vină, episodul optsute de miliarde

Umblam prin casă ca un bezmetic. Dacă cineva primește la mimă sarcina să mimeze ”bezmetic”, îi trimit o filmare cu mine, o să câștige garantat.

De ce umblam prin casă ca un bezmetic? Păi, fie-mea e într-o etapă în care-și contopește somnurile de după-masă într-unul singur. Până se întâmplă asta, mă chinuie între o oră patruzeci (joia trecută) și trei ore (marțea trecută) ca s-o legăn până adoarme. Cum zice poetul: ce te legeni, Gropule?


Mai mult, îmi și arată direct ce crede ea despre timpul pe care-l petrec pe blog

Și în timp ce umblam prin casă în pauză de legănat, Gropărica se ținea după mine, bălăngănindu-se și ea de somn. În două picioare, că de două săptămâni nu mai e patrupedă.

Când ne vede că umblăm ca zombies din Dia de Muertos, nievasta pornește către fată nu știu ce să-i facă, pesemne s-o piște de obraji. Într-un moment de dezechilibru, însă, asta mică pică direct cumva în fund, lovindu-se și de perete; nu tare, dar fiind obosită începe să zbiere și să dea lecții galeriei de la CFR, care a și tăcut în seara aia, plină de respect.
– Ui ce-ai făcut!
Când sare, nievasta țintește direct la jugulară, nu se joacă.
– Ce-am făcut? zic eu, inocent ca mielul de Paște, eram bun de apărut pe copertă la Turnul de Veghere.
– O căzut fata din cauza ta!!!

Cu dreptatea divină de partea mea, nu mă rabd să nu pornesc o răzmeriță-n familie:
– Păi tu nievastă! Eu eram la 2 metri depărtare și cu spatele la fată, cum poți să-mi spui tu mie că eu sunt de vină că a căzut? Pe ce te bazezi când zici că din cauza mea o căzut?

Se uită nievasta la mine și-mi zice:
– O să mă gândesc și-o să-ți spun.

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. Andor Reply

    Nu vreu sa-ti jignesc nevasta, dar tu-i oferi argumentele pe tava si ea mai sta sa se gandeasca:
    1. “2 metri depărtare” și
    2. “cu spatele la fată”
    Pai asa se sta???? Langa ea, cu perne si proptele pregatite…. 🙂

  2. Attila Reply

    Apropo Gropare, știi fără ce ajung multe laptopuri pe masa mea de lucru?

    Butoane de pe tastatura. Mai ales dacă sunt și iluminate sunt deosebit de atractive pentru micuți. Numa’ zic 😀

  3. Zev Reply

    Gro, pare ca esti impins in ‘helicopter parenting’. Esti la o rascruce, alegi helicopter parenting sau independent parenting. Pana la urma, tot dracul ala e, ajungi tot acolo in final, cash cardul lui (in cazul meu) e legat de al tau si isi trage bani linistit de acolo, si cand vii si tu acasa de la servici, n-apuci sa pui cheile de la masina in tavita de bambus ca el deja le-a luat si iti spune sa te culci ca el posibil sa vina acasa ‘un pic mai tarziu’. Cu alte cuvinte, cam cand se crapa de ziua. Bineinteles, tot tu bagi aspiratorul in masina. Dar tot zici Bogdaproste ca nu fumeaza magarii, nu bea si merge la sala de parca e geamie. Eh, astea sunt in viitor pentru tine, ma sui inapoi in Delorean si ma duc acasa.

Leave a Reply to Attila Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *