Nu prea fac io de-astea, da’ de data asta povestea e prea tare ca s-o lăsăm în aer.

Poveste de poveste de la o conferință pe teme de psihiatrie, sau ce-o fi fost: no, toată lumea povestește de tot felul de cazuri, tratamente, ce-o fi, mai puțin unul, care o zis că ei or internat și oameni normali. Și acuma începe povestea cea mai tare pe anul ăsta: era ceva chef, de studenți parcă. Unde, evident, se bea și se fumează. În draci. La fel de evident, s-o cam gătat băuturica. Șau țigările. Sau ambele.

No, cine să meargă după cele trebuincioase? Lucru greu, că era la ceva etaj cheful, lenea mare, combinată cu beuturică…

Până la urmă zice unul mă duc io bă, și încă pe schiuri! Pe ceee? Pe schiuri! No hai s-o vedem și pe asta, că io nu cred!

Și și-o pus ăla schiurile în picioare în uralele mulțimii și și-o dat drumul pe scări. Cu schiurile. Întâmplarea absolut nefericită face ca în loc de jaloane de-ălea, pe scări era un bucată babă. Peste care s-o prăvălit schiorul nostru fruntaș. Vă dați seama că nu s-o lăsat fără urmări – pe lângă multe altele, biata babă avea și un picior rupt.

No, or dus-o ăștia la spital, alea-alea, iar dimineața, cuprinși de remușcări, merg și chefuitorii noștri să vază de sănătatea babei; adică, mă rog, ce-o mai rămas din ea. Când colo, supriză!, patul era gol. Ăștia evident că or înlemnit – hait, o murit baba, pușcăria mă mănâncă, s-o gândit vajnicul schior, cuprins de cele mai negre presimțiri.

Până la urmă or aflat, cu chiu, cu vai, că baba săraca era transferată la alt spital. Care spital nu era chirurgie reparatorie, sau ceva de genul, ci spitalul de nebuni! Ăștia nu mai știau ce să creadă: păi cum de o ajuns acolo, or întrebat nedumeriți. Bă nene, noi aici am făcut ce am putut, analize și tot ce trebe, problema era că de fiecare dată când am întrebat-o cum și-o rupt piciorul, ne zicea că o dat un schior peste ea pe scări. Așa că am trimis-o acolo să se descurce ei cu ea, noi aici punem doar oase, nu reparăm și capete zdruncinate de babă bătrână.

Io încă și acuma mai râd, după 2 zile de când am aflat povestea.

Și da, e adevărată, din păcate nu știu alte detalii, mie mi-o parvenit la a țâșpea mână.

Guest post de Nârţoagă zis Pârţoagă, care aşa de mult începe să-i placă să scrie la mine pe site, că m-o scos din planul editorial fără scrupule, şi mă va scoate şi la pensie în curând; şi eu, ca orice pensionar, nu voi avea altă soluţie decât să votez cu PSD-ul – chestie care-mi dă fiori reci unde-mi place mie să fie mai cald, aşa.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 19 comments

  1. filip Reply

    eu am mai citit asta undeva, dar nu mai sriu daca la tine sau la bargau hmmm

  2. koyrosh Reply

    @filip – repet, e la a miliarda mana povestea, io acuma am aflat-o si am zis c-o dau pe goarna, ca e prea tare

  3. Groparu Reply

    @nexulescu: da’ tu nu stii bancu’ ala cu ardelenii? “Nu conteaza, io numa’ ieri am aflat!”

  4. Andor74 Reply

    Si io am auzit povestea pe vremurile de demult (inainte de 2000) cand eram student….
    Dar culmea ca am regasit-o ca stire adevarata anul acesta. O fi ca si moda retro? (loveste din nou)

  5. koyrosh Reply

    @all – bah, astia care o stiti, super. ailalti care nu o stiti, enjoy:-)

  6. Elena Reply

    Eu pot spune ca am vazut-o si ecranizata in ceva serial rusesc!

  7. Groparu Reply

    @ Elena: deci trebuie sa ne reintoarcem catre filmul rusesc, asa cum ar fi trebuit sa fie de la bun inceput.

  8. koyrosh Reply

    @groparu – ca tot ziceam noi ce misto e seria aia cu Amintiri din Epoca de Aur 🙂

  9. Elena Reply

    @Groparu: Rusii au filme bune, dar inca nu s-au invrednicit cu premii de pe la Cannes sau Germanica. 😎

  10. koyrosh Reply

    @all – right said Catalin; daca zambesti, aia conteaza

  11. dabu Reply

    Eu parca sa zic ca as fi auzit-o povestita si insusita de Serghei Mizil pe la vreun OTV sau ceva (pe youtube gasita inregistrarea)… dar nu mai dau de ea.

Leave a Comment

Your email address will not be published.