Frigeam la nişte frigărui, în nobila tradiţie românească de week-end.


La sânii unei naturi incredibile, aşa cum numai în luna iunie poate fi

– Nu mă atrage în discuţia asta, pentru că ştiu că cu turcii nu trebuie să discuţi despre politică! zic. Nu te legi de politică şi nu te uiţi la nevestele lor, asta scrie în toate ghidurile de călătorie.
– Dar eu nu am nici o problemă de discutat politică, zice el. Sunt în România de mult timp, putem vorbi despre orice.

Cu câteva ore înainte, turcul avusese o reacţie necontrolată pentru că una din proprietarele casei-muzeu din satul unguresc pe care-l vizitasem ne-a spus că nu ştie româneşte.


Noroc că bunica ei compensase cu brodatul

Deşi făcea eforturi vizibile să înţeleagă ce vorbeam cu ea, femeia nu putea răspunde aproape deloc; aşa că turcul abandonase pur şi simplu dialogul şi ieşise afară bombănind că el, născut în altă ţară, vorbeşte mai bine româneşte decât o unguroaică născută în România. Am încercat să-i explic că oamenii ăia efectiv trăiesc într-o enclavă, ăla e sat unguresc şi singurii oameni din afară cu care comunică sunt turiştii maghiari; dar nu am avut succes.
– Cum vine asta, stai în România şi nu vorbeşti româneşte? Eu am învăţat să vorbesc limba în 6 luni, nu mi-a fost uşor, dar nu m-am lăsat.

Am ridicat din umeri, dar la frigărui m-am pus lângă el să continuăm discuţia.
– Iar legat de politică… la fiecare alegeri, eu mă duc la Bucureşti la ambasadă să votez. Şi merg numai pentru asta, că după ce votez vin înapoi la Cluj.
– Şi eu făceam la fel când aveam buletin de Sibiu, zic.
– Eu sunt kurd, nu sunt chiar turc.
– A, PKK, ceva?
– PKK? Ce treabă am eu? Eu sunt turc prima dată şi numai apoi sunt kurd. Alea sunt prostii. Eu sunt turc şi votez cu Erdogan.


Erdogan, nu “Erdoganistan” (sursă foto)

– Cu Erdogan? Cum aşa?
– Fireşte că cu Erdogan! Apropos, ce ştii tu despre Erdogan?
– Păi, ce aflu de prin ziare.
– A! Alea-s minciuni! Să ştii că înainte de Erdogan ţara era dezastru. De când este Erdogan la putere, s-au făcut drumuri, şcoli, spitale, iar nivelul de trai a crescut incredibil. Acum toată lumea o duce mai bine, chiar şi cei mai săraci.
– Da? Nu ştiam asta.
– Şi vrea să facă fabrică de maşini. Să se bată cu germanii.
– Mă cam îndoiesc că va reuşi asta, dar e bine că încearcă.
– Stai să vezi: ştii că suntem leaderi regionali la spitale? A făcut un sistem de sănătate incredibil, a trimis medici la sate… A făcut cel mai modern spital din lume, acolo ai tratament pentru orice boală.
– Serios? Nu ştiam.
– Şi opoziţia strigă că ce ne trebuie nouă spitalul ăla. Îţi dai seama?
– Uau! zic. Deci aveţi opoziţie chiar mai slabă decât a noastră. Dar cum rămâne cu ziariştii arestaţi?
– Dar ce, ăia sunt ziarişti? Ăia sunt nişte mincinoşi.
– Da, dar vezi tu, mincinoşi, ne-mincinoşi… nu poţi să-i arestezi numai pentru asta.
– Da? De ce? De ce să-i laşi să mintă în fiecare zi şi să otrăvească minţile oamenilor şi să zică numai minciuni? De ce? La puşcărie cu ei!

Şi o mai zis nişte chestii turcul, că Occidentul vrea să facă din Turcia o colonie, că ei nu au nevoie de UE, că în Germania se aprobă numai mitingurile anti-Erdogan, nu şi cele pro-Erdogan… ştiţi voi, obişnuita diatribă “stat paralel-marile puteri-nu ne lasă Occidentul-forţe oculte” şamd. Dar eu rămăsesem pe gânduri după treaba aia cu ziariştii – acuma toţi ştim că principala ţintă a lui Erdogan au fost ziariştii potrivnici, nu neapărat mincinoşi; dar adevăr vă spun că m-am gândit că, oricât ne dăm noi de democraţi şi de oneşti, cu toţii ne-am fi bucurat cu o mică bucurie perversă dacă s-ar închide televiziunile alea de mincinoşi şi de spurcăciuni – chiar dacă ar fi fost arest cu japca.

Fireşte, ne-am fi bucurat numai niţel-niţel înainte de a sări să condamnăm închiderea lor, dar un pic tot m-am cutremurat la gândul ăsta extremist, că nu-mi stă-n fire, şi parcă – parcă – aşa de bine ar fi sunat…! Ar fi fost un soi de mini-sărbătoare naţională, de anvergura celei de când s-a închis OV-ul.

Iar dacă Erdogan ăsta ar fi fost un Dragnea mincinos care nu ar fi reuşit să construiască nici un capăt de drum sau măcar să văruiască o şcoală, nu l-ar fi votat nici naiba. Şi e trist, pentru că dacă la noi pesedeii şi-ar fi urmărit planurile alea de dezvoltare a României anunţate cu fast şi emfază acum un an jumate, ar fi fost de 10 ori mai puţini români în piaţă, şi poate chiar şi eu aş fi pus două ştampile pe ei la următoarele alegeri.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 38 comments

  1. Dan Reply

    Sunt în Turcia de aproape 10ani și nu pot zice ca sunt de acord cu… “turcul” cu care ai vorbit. Și, am o întrebare pentru el, dacă ii place omul asa mult, de ce nu e în Turcia? Poți sa îmi scrii pe email, sunt deschis la orice discuție

    • Groparu Reply

      Te rog, spune-ne și nouă ce știi – omul era clar mai informat ca mine în legătură cu situația din Turcia și, sincer îți spun, neavând o bere-n față ca să ne-ncingem discuția, m-am rezumat la a mi servi toată teoria erdoganistă.

      • Dan

        *a fost sarac lipit pamantului, acum e unul dintre cei mai bogati onameni din lume
        *toate stirile din lume, sunt 90% adevarate (unde nu sunt implicati sustinatorii lui in crearea stirilor)
        ** toti care fac adevarate stiri, sunt bagati in inchisoare, pentru ca arata adevarul
        ***acum 1-2 ani un copil de 15 ani a fost bagat in puscarie ca l-a injurat, unde e freedom of speech?
        *si-a votat o lege in 2016 unde spune ca nu trebuie sa arate sau sa motiveze cat cheltuieste presedintele
        *este presedintele tarii si lider de partid (parca si nea’ nicu era la fel)
        *in alegerile de duminica au fost cateva persoane omorate care sustineau opozitia, de catre sustinatorii presedintelui si a partidului la putere
        *din cauza taxelor, masinile au preturi exorbitante. Ca si exemplu, o Dacie 1310 Combi / Renault R12 are pret intre 730 şi 4500 EUR iar o Corsa C pretul incepe de la 2600 EUR şi urca pana la 7440 EUR
        *Salarul minim BRUT pe economie este de 1600 lire / 290 EUR / 1357 Lei
        *Un bilet de calatorie in Istabul cu autobuzul este de 2.6 Lire / 2.21 Lei

        sunt foarte multe de discutat, daca sunt intrebari ar fi mai usor de raspuns decat compozitie proprie (nu am fost niciodata bun la asta)

  2. ion ion romanul care nu face politica Reply

    Pana acum 4 ani cand a vnit Erdogan la putere Turcia avea o economie duditoare.Toti turcii se luptau sa fie patronide magazine,atatia turisti aveau.Anul trecut am vazut si auzit ca *)% din vaporasele de pe Bosfor stau ca nu mai vin turisti.Cei care au turisti isi fac programul dupa dorintele lor:vizitat patriarhia,SfantaSofia desi nu era in program,etc.In schimb turcii vorbesc cu “dragul nostru Tayep” desi se inchide orasul cand vine el la Istambul, unde a fost primar.Se inchide esplanada moscheilor,se inchide usa in nas turistilor care vor sa viziteze Sf Sofia,se inchide circulatia pe jumatate oras.Sa mai spun ce murdar a devenit aeroportul din Istambul,desi inainte oferea si ziare gratis?!

    • Groparu Reply

      OK, Erdo’ se află la vârful popularității, sau începe să coboare? Părerea ta personală.

      • ion ion romanul care nu face politica

        E pe culme si mai sta.Lumea a uitat ca imperiul promis era cu multe burti goale.Cand o sa interzica femeilor sa mearga la scoala si nu vor mai putea avea slujbe bine platite, cand scolile laice vor fi putine si scumpe, cand toti vor trebui sa se aplece sa sarute mana padisahului,atunci isi vor aduce aminte de democratie.Ciudat e ca ,in Turcia,democratia, a fost instalata tot de un dictator.

  3. curs valutar Reply

    in 2009 1 lira turceasca era 2.2 lei, acum 1 lira turceasca este 0.88

      • curs valutar

        nu, asa mult a scazut lira turceasca, 1 euro 5.5 lire turcesti 🙂

  4. Dan Ciulea Reply

    Și Ceaușescu a construit spitale, fabrici și uzine, drumuri și a resuscitat agricultura, nu exista un cerșător pe drum, toți câinii aveau covrigi în coadă… cu toate astea parcă laptele nu era așa cu miere, sau eram eu mofturos că am fost prea mic și ce-mi povestesc părinții mei sunt frânturi de amintiri.

    Nu înțeleg genul ăsta de discuție, e ușor să faci orice vrei tu când ești dictator.

  5. Dragos Reply

    Pai si la noi e tot la fel de bine, n-ai intrebat tu pe cine trebuie.

    • Groparu Reply

      Păi dacă întrebi medicii, posibil să-mi zică exact ce nu mi-aș dori să aud, că PSD e cel mai minunat.

      • ion ion romanul care nu face politica

        Nu spune asa ceva decat ,poate, 1-2 desa inscrisi in psd.Restul stiu ca in fiecare an din septembrie si pana in ianuarie urmator se aude melodia “nu stim daca vom avea bani de salarii”.Si nu le-au marit sa le faca medicilor un bine ci ca sa dea pacientilor ce arunca cand nu merg programele casei de asigurari.Gen:”imbuibatilor!v-au marit salariile si stam cu orele pentru o reteta.”

  6. mac gregor Reply

    Io am dubii legate de caracterul de molusca a lui Gadea et comp. Astia n-au nevoie sa fie aruncati la inchisoare ca sa-si schimbe parerile.

    Treaba se face asa:
    – ii dai un milion securistului puturos si mincinos Voiculescu
    – asta le ordona cateilor lui sa isi schimbe modul de-a latra
    – te duci la antena 3 si cateii lip, lip, lip, si tu numai stai intins si le zici “mai sus, mai jos”, cum a facut proasta satului
    – a doua zi vin pamfil si rtfghost aici pe blog sa iti pupe mana si sa zica ca te-au judecat gresit.

    Cu stapanul faci treaba, nu cu slugile. Pai ce, crezi ca daca resusesti sa ii convingi, ei au dreptul sa recunoasca la tv ca spui adevarul? Ba, televiziunea ii a lui Voiculescu, opiniile lor ei stiu sa si le tina pentru acasa!

    • Groparu Reply

      Gata, mă pun la produs primul milion! Să nu mă-ntrebați apoi cum am făcut rost de el, pls 😀

      • rftghost

        Comentariu editat de Groparu: @rftghost, vorbește ca cu tati tău, altfel nu mai publici comentarii aici. Dacă nu ești în stare de polemică ascuțită și isteață, atunci revino când vei fi.

    • Groparu Reply

      Hahaha, ”ăla nu-i din Cluj, bomba unui clujean ar fi explodat anul viitor…!”

  7. Pamfil Reply

    Ce v-ați mai bucura să scăpați de A3, demcraticoșilor care sunteți voi haștagi!! Si să rămăna doar SRI tv-cele două- care s-o pupe-n dos pe Kondruta și Codlea(!).
    Cine a devoalat mizeria din DNA si SRI?
    Cine l-a demis pe Codlea ?
    Cine a devoalat mizeria cu protocoalele secrete?
    Cine devoalează zi de zi fake-news pe bandă rulantă(apropo de aia cu victima unui viol care …..așa cum sus-de-tot-țineai și tu acum căteva zile) ?
    Cine îi persiflează pe analfabetii funcționali care nu pricep un text scris și pun botu’ la orice intoxicare?
    Cine s-a luptat 10 ani de zile cu Băsăul creator de stat mafiot, după propriile afirmații?
    Cine a avut și are tupeul să critice atăt puterea căt și opoziția?
    Desigur, ăia pe care-i vrei tu interziși, arestați, paradiți, bagați la haules!
    Luptăm pt. pace și democrăceală, ce pielița mea, nu?!

    • mac gregor Reply

      Au descoperit copiii aia pe care i-a vandut Johannis in Germania, pe dolari? Sau era “stire exclusiv Antena 3” numai pe timpul campaniei electorale?

      Cand lasa o analfabeta sa devina prim ministrul Romaniei si ii permit sa citeasca de pe prompter ca sa nu se incurce, in loc sa ii puna intrebari serioase, cum e?

      Cum se face ca antena 3 s-a ocupat cu injurarea Elenei Udrea vreme de 25.450 ore, dar singurele dovezi care au dus la condamnarea ei le-a gasit Gazeta Sporturilor, care nu e televiziune de stiri?

      Care din cele doua face jurnalism, si care se ocupa cu lovirea fara dovezi a adversarilor lui Dan Voiculescu, un securist imputit?

      • intrebare

        articolul asta nu era despre o alta tara???

  8. Pamfil Reply

    Nu, protestatarii primeau mult mai mult, de la multinaționale, prin ore plătite ca fiind lucrate căt timp ei mitingeau, și asta se poate dovedi ușor!
    Iar din videoul prezentat de tine, reiese că Cioloș era prost în 2016 așa cum e și în 2018.
    Cum ramăne cu victima violatorului care tre’ să se uite în ochii agresorului, lucru pe care-l susțineai cu tărie(proba’ palincă de la socrii) și cu alte inepții de genul ăsta??

    • Groparu Reply

      Mi-ai dat linkul ce-l cerusem? Fă un pustiu de bine.
      Cioloș tocmai și-o bătuse zdravăn de un Gâdea dezorientat ca un prunc.
      Iar legat de zilele libere de la corporații… ai dovezi, sau ca și cu câinii lui Soros? Că la mine în firmă nici măcar nu s-a pus problema, și nici la nimeni în Cluj, din câte știu.

      • Pamfil

        Vezi, aici ne despărțim noi: tu-l (tulai Doamne) vezi pe Ciocoloș monument de ……? și io-l văd monument de prostie, nu doar din prisma interviului, ci din prisma a ceea ce a făcut pt. Romănia! Adică zero absolut.
        Si despre firme, tu iești multinațional prin București și nu știu eu? Merci, nu tre’ să răspunzi, e deajuns să râgăi profund și te-am ințeles, patronule care ești tu vai de capu’ tău!
        Cu violatoru’.…….nimic, nimic, ‘telectualule ?

    • mac gregor Reply

      pentru povestea asta inventata in studio exista si dovezi? Atat ca Antena 3 e o bata politica, si n-a cautat niciodata dovezi, ca nu ii trebuie.

      Se ia niste pensionari care n-au ce face cu timpul. Li se promit dovezi in timpul emisiunii. Incep sa vorbeasca diversi. Se schimba subiectul. Vin niste tipi care spun ca stiu ei ca asa a fost. Apar noi dezvaluiri despre Basescu, stati atenti!

      Emisiunea se incheie. Pensionarii raman cu impresia ca s-au prezentat niste dovezi. Alba neagra, asta are asta n-are, pensionarul crede ca a vazut ce n-a vazut.

      Antena 3 e o escrocherie.

      Hai, du-te si ada un link cu dovada care e asa de “usor de dovedit”. O sa descoperi ca nu a existat niciodata.

    • Groparu Reply

      Panfile, Panfile, aștept linkul åla de äi+l cerui, între timp ia d-aici:
      https://cetin.ro/facut-ciolos-doar-guvernare/
      Dacă linkul ăla pe care ți-l cer nu mi-l poți da, îmi faci tu măcar o listă comparabilă cu cea a lui Cetin cu realizările PSD-ului după 18 luni și trei guverne? Da?

  9. Marius Reply

    Comentez aici, acum doar pentru a vedea un ip de Turcia. Dacă nu mi-l cenzurează erdo

  10. Toma Reply

    Ba da, despre altă țară… Lucrez de vreo 11 ani prin multinaționale și n-am auzit pe nicăieri să se fi dat liber pentru mers la proteste, cu atât mai puțin sa fi fost și plătit pentru asta, cum zicea cineva mai sus. Cică dovezi ar exista peste tot… sau poate nu

  11. CP Reply

    @Maestre groparesc,
    @Pamfil

    Îti dau toata dreptate în ceea ce priveste ce a facut pesedeaua pentru români si România, adica nimic, zero, zilch, nada. Si cât de ridicoli sunt, busindu-si singuri doua guverne. De aici se pot trage concluziile de rigoare (intentie de vot), sper eu …
    Dar la faza cu Antena 3, parca nu ti-as da dreptate. Nici dl Pamfil nu are dreptatea toata. Desi este drept si adevarat ca Antena 3 a latrat împotriva Basescului, a facut-o interesat, cu un partizanat desantat, care produce greata. Categoric nu Antena 3 l-a demis pe Coldea, ci Helvig (la cererea sau determinarea cui cui, o sa aflam noi oada si-odata …). Restul chestiilor cu SRI si DNA sunt secrete de Polichinelle, le stia toata lumea, numa’ cei de la A3 le-au pus, precum rahatul pe ventilator, când le-a venit bine…
    Dar, daca reusesti sa vezi stirile dincolo de partizanat, ajungi sa si pricepi câte ceva si este bine sa avem puncte de vedere alternative.
    Nici Digi sau Hotnews nu-s floare în materie de independenta si impartialitate. La fel cum Caragiale citea totodata si ziarul opozitiei si pe cel al puterii, la fel ar trebui poate sa procedam si noi: sa ascultam si celalalt punct de vedere. Alternativa de puncte de vedere nu strica judecatii sanatoase …
    Nu m-am bucurat când s-a închis OTv (sau DDTV) desi mi se pareau imunde, tomberoane si de neurmarit… Câta vreme aveau public, nu trebuiau închise. Nu cu cenzura rezolvi problema, ci cu educarea.
    Ipak îmi permit sa exprim rezerve pentru ‘atasamentul netarmurit’ al stimabilului turc in legatura cu padisahul Erdogan. Poate omul vorbea intentionat pentru a fi auzit … cine stie, de serviciile secrete turce, foarte eficiente si omniprezente, de altfel (zic si eu…).
    Oricum, summa summorum, Erdogan n-ar fi de emulat. Nu de alta, dar mie arestarea de judecatori sau de profesori universitari, pe motive de ‘rivulutie’ ratata la televizor, ma face sa fiu teribil de circumspect…

  12. Shoric Reply

    Mă scuzaţi, plec spre Bucureşti la mitingu’ PDL’+PNL din Piaţa Victoriei pentru că sunt 99999 de mii şi le mai lipseşte unu’. Plm, Bucureşti, oraş cu două milioane de locuitori şi PDL+PNL adună 80 de participanţi la ora 20. Sunt sigur că la Cluuj,Cimişoara, Sibiu… sunt mulţi mai mulţi.

  13. Corespondentul de presa de la Ber-lin Reply

    Povestea asta cu spitale si ce bine e se aude ca un slagar si in Germania, unde l-au votat 66% (mai bine ca acasa !). Da’ unu’ nu lasa patria mama adoptiva sa se-ntoarca-n Paradis.

  14. super_fotbal Reply

    Nu stiu cum faci, dar mereu reusesti sa produci cate un text din asta artistic. Acum cativa ani o aveai pe aia cu intelegi de ce voteaza parintii tai cu psd-ul. Acum ai gasit sa zici ceva frumos de psd prin erdogan.

  15. Ady Reply

    Multinaționalesc prin București. N-a fost nimeni la miting în timpul programului de lucru. Unii au fost în pauza de masă (care e de o oră la unele corporații, iar piața Victoriei e la 1-2 stații de metrou-cca 10 min- de zona AUREL Vlaicu-Pipera) (am o prietena care în februarie trecut muncea într-o clădire chiar în piață, ieșea cu colegii în pauza de masă), cei mai mulți, including yours truly, mergeau după program.
    Iar la cel de ieri, cu puținele excepții ale unor firme care au întrerupt activitatea, oamenii și-au luat concediu. Gen și-au sacrificat o zi de concediu pt miting.

Leave a Reply to mac gregor Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *