Duminică seara, pe la 1:30 noaptea, mă opresc din muncă şi mă hotărăsc că e cazul să mă bag în scutece.

La 2 fără un sfert, Gropărelu’ se hotărăşte că e cazul să facă nişte vocalize.

Pe la 2 şi ceva, adoarme.

Pe la 7 fără zece, sună vecinu’ Ionuţ din Floreşti: hai! Că azi e luni, mergem la muncă!

O oră mai târziu, intram la cooperativă.

9 ore mai târziu, ieşeam de la cooperativă să mă reunesc cu nievasta. Nievasta zice: io merg la masaj! Tu fugi să-i cauţi lu’ ăsta micu cizmuliţe!

Plec într-un raid prin oraş ca nemţii în Rusia, ca o mămică mânioasă; probăm o tonă de cizmuliţe, îndrum alte mămici mânioase către alte magazine dacă le trebuie creme de prunci ieftine, trusouri de botez etc.

Ne reunim cu nievasta. La un semafor, un cetăţean cu Matiz îşi înfige Matizul în posteriorul nostru (noi pusesem frână să permitem unui pensionar actor grăbit să treacă pe semaforul care deja pâlpâia a roşu). Schimbăm telefoane, ne transmitem salutări părinţilor. Scandal de la Gropărel speriat, liniştit cu greu Gropărel speriat.

Ajungem acasă. Locul de parcare ocupat de un nesimţit (e a doua oară, cred că urmează nişte mâini în guler şi capuri în guri).

Parcăm 14 kilometri mai departe, iau Gropărelul adormit în braţe şi umblăm prin viscol, ger, jandarmi. Intrăm în scară.

Unde miroase a fum de ţigară, că la mine în scară se fumează în scară.

Transmit nişte salutări părinţilor fumătorului pasional, îi promit nişte mâini în guler şi capuri în guri.

O jumătate de oră mai târziu, adormeam ca un bursuc, pe protestele paşnice transmise în direct la televiziuni neaflilate politic gen TVR1, Realitatea şi Antena nuştiucare.

E pur şi simplu o zi normală de luni în România.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 44 comments

  1. konskriptor Reply

    Io stiu ca tu ai fost numa 5 minute sa cauti de incaltat pentru al mic. Restul pana la 2 ore stiu ce-ai facut. Numa’ nu stiu ce magazine cu scule de pescuit sunt in Cluuuuj.

  2. Groparu Reply

    …adevaru-i ca nu am stat prea mult in raionul de haine de camuflaj. Băi, 18 lei două momitoare, ăştia-s nebuni?

  3. Whiteman Reply

    Priveşte partea bună a lucrurilor, în România nu există niciodată riscul să mori de plictiseală 🙂

  4. konskriptor Reply

    @ Gropar : mo nu comentez acele preturi ca-mi vin dracii nervosi din stomac. Dar am inceput sa iau filmuletze DIY despre monturi/momitoare/etc . Am gasit niste unele ….

  5. Nero Reply

    Auzi, la voi la Floresti nu functioneste faza cu amenda de la primarie pentru parcare abuziva. Ca la Cluj e zuper lejer. Dai telefon, vin baietii, dau amenda… Dupa doua trei telefoane nu mai parcheaza nimeni pe locul tau.

  6. lol Reply

    Nu fumezi in casa !! Dubios ,am aluns la tine pe blog via Mordechai si totul era ok !! Hmmm !, 🙄

  7. Prasnelius Reply

    Vai draga ,nu te-ai gindit ca “grabitul” pensionar se “grabea” sa nu intirzie la demonstratia din “piata” ??? Pai se putea sa inceapa protestul fara el??? Sa-ti traiasca “Groparelul”si sa ajungi sa ai nepoti ca mine (si eu sunt pensionar dar prefer sa stau cu “”groparita”; nepoata aia mica. No apai sa auzim numai de bine!!!!

  8. Victor Reply

    Pai vezi, daca mai aveai Furia visinie sigur nu pateai asa ceva. Toata lumea pastra distanta de frica. Oricum ii bine ca nu ati patit voi nimic.

  9. zyp Reply

    Bre, Gropare, cum sa n-ai cetitori moldoveni? Di la al cu tzatza-n gura pan la al cu barba sura, tot cetateanu ceteste blogu aiesta al matali, si bine face, parol. Pi buni, bre!

  10. pretender Reply

    Da-ti bre d’ashilea in castig !
    Moldovenii suntem noi astia cu mamaliga, poa’ sa vina unu si sa ti-o rastoarne pe blog !
    Dupa care tz’o taie cu sarma, bineinteles ! 😈

  11. konskriptor Reply

    @zyp : pai noi vrem sarme, ca nu pot face momitor si montura wireless. As fi miliard in dolari/euro/lire – baga ce valuta vrei tu aici – daca as reusi sa inventez asa ceva.

  12. Greuceanu Reply

    na-poi cand draku sa mai eshi si tu sa protestezi impotriva celor care protesteaza impotriva lu basescu?!

  13. zyp Reply

    @konskriptor: dragu meu, momitoru si montura nu e pe romaneste pt mine, Poate fiindca am om vanator, nu pescar, da zice si el ca prin wireless nu poate pushca nica, eventual o gazela de vo 18 ani ( ceea ce n-o sa faca daca nu vrea sa doarma pe presu de la intrare)

  14. Tomata cu scufita Reply

    ah si la mine in scara fumeaza un vecin. nu-l lasa nevasta-sa sa fumeze in casa (desi la ei pute a orice), asa ca afuma toata scara cu tigarie lui ieftine. degeaba ii spui, ca zambeste si tot fumeaza… macar la vara o sa iasa afara…

  15. spanac Reply

    tu tragi la coperativa 9 ore, cauti cizme la copil si nevasta se duce la masaje…
    pai asa-i frumos ma?

  16. alunelu Reply

    Vecinul de sub mine fumeaza seara in baie, vine fumul la mine prin rabitz. Da’ mi-e nu-stiu-cum sa-l abordez…

  17. Konskriptor Reply

    @ Zyp : belea mare cu presul de la intrare si caruciorul de la Billa. Acolo mi-a zis si a mea ca ma pune sa dorm daca fuck vreo nefacuta de 18 anisori. Momitorul la pescuit e ca si tubul de cartus la vanatoare, iar montura ii ca praful de pusca pentru vanator. Na, vorba sa fie !

  18. zyp Reply

    @Konskriptor: multam fain, niciodata nu-i tarziu sa mai lamuresti niste lucruri din dex sau nu. Si nu ma refer atat la montura cat la caruciorul de la Billa, ca numa cu asta nu mi-o dat prin cap sa amenint ( pana azi). Respecte si-o cafea wireless sotiei tale din partea mea

  19. Konskriptor Reply

    @Zyp : pai da, numa Fiara primeste aplauzele . Tot timpul . Bine ca nu esti prin Pseudo capitala Romaniei( atomicul asta de Bucuresti) ca altfel ma exilam cu al tau taman in buricul Cavoului( o drojderie/bisciuscarie pentru napastuitii soartei). Cu plecaciuni ma inchin….

  20. UnPorc Reply

    Bre’ Kon, zi merci ca te trimite in carucior de Billa. Eu am avut una care spunea ca ma trimite la ma-sa cu tot cu caine…plm…aia belea…

  21. joyflint Reply

    Somn usor, sa ai putere cu asigurarile. Si zambeste, ala micu’ are cizmulite…
    PS. Ar fi bine sa scrii PRIMELE doua afise : Nu mai fumati pe scara, ca nu-i sanatos
    si Nu mai parca pe locul meu, ca nu-i frumos.

  22. spanac Reply

    greseti ma, mi-s insurat de 1 an jumate.
    numa ca n-am urmasi.

    hai sa inteleg ca a stat toata ziua cu Groparelu’ acasa, dar stiu ca in weekend faci masaje, saune, solare etc.

    poate n-o fi asa, dar dupa cum ai spus-o ti l-a lasat in brate si fugi.

    🙂

  23. SpitFire Reply

    A zis cineva moldoveni? Prezent la apel cu stindardul fluturand si vreo doua valuri de sarma ca sa ajunga de momitori. A da si momitorul wireless e inventat deja, e momitorul care-l arunci se rupe si zboara fara fir rezultat cateva cruci cativa dumnezei si 2 sau 3 biserici ca dor de aia ii zice wireless. Pace si prosperitate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *