Weekendul asta
Da, iar am fost la Sighie. Si am luat la ocazie asa:
– Un unguraş care mergea la prietena lui până în Sibiu, şi îi ducea cadou nişte peşti de acvariu; relaţie de la distanţă, şi el spera ca peştii să îi amintească ei de el; şi care mi-a împuiat căpăţâna cu mult talent despre teoriile lui de viaţă, şi eu i-am replicat, după ce m-o împroşcat cu cuvinte ca o puşcă de asalt, că io, unu, amu, îs mega de acord ca Ţinutul Secuiesc să îşi declare autonomie, ba, dacă el vrea, îl şi las acolo, să propovăduiască autonomia următorului şofer care l-a lua la ocazie; fincă vorbeşte mai mult ca mine, io, care-s un palavragiu şi jumătate; şi io fac accident voit dacă mă mai fufu la icre! că io ţin la icrele mele. Şi el o zis că oricum nu ţine cu secuii, că ăia-s ceva tătari, nu unguri verzi, şi că dacă vor autonomie ce-i dacă.
– un copkil de vro 30 de ani care copilărise la casa de copkii, a cărui mamă avea 7 copii făcuţi cu trei bărbaţi diferiţi, doi dintre ei fiind chiar fraţi; şi care, după ce mi-o spus cât o pătimit, mi-o cerut o ţigară, şi eu m-am executat;
– un cocălăruţ scumpuţ, care m-a întrebat dacă îmi merge “Dăciuţa”, şi m-a întrebat ce lucrez. I-am zis că traducător, la care el s-a oripilat instant: “DIN TOATE LIMBILE???”
Te-ai confruntat numai cu($-asta e sa nu ia lumea seama la cacofonie)cazuri sociale. Cum de-ti ies mereu in cale?
i-ai tradus mon cher s-ar zice !… intrebarea e daca-ai avea 4×4 i-ai lua ?
Nu mai lua dom’le autostopisti. O sa ajungi mai rau ca un psihiatru satul de meserie. :-j
Sau macar ia fomei bunutze. Desi alea-s cu pretentii la masini AWD. Da poa’ ai noroc. 😀
@ un soricel: mo, creca da. Ca nu le iau banii, ca si ei trebe sa fumeaza.
Si eu am fost la Sighi uichedu asta. S-am cules nistre struguri si niste prune. Da nu ti-am vazut furia visinie, ca-ti faceam cu mana. Doara rasinarenii sunt oameni primitori:P
@ anya: ase-i. Te primesc cu pita si sare, si si cutit, in caz ca-tz trebe!
Ui asa te ajungi Gropare in doctor de inimi.
Vorba colegului…mai bine gacice bunutze