lansare

Interviu cu Lupu. Lorena Lupu

Chiar dacă abia ieri ți-ai făcut cont de Facebook (felicitări, cititor de 9 ani care tocmai l-ai mințit pe Zuckerberg că ai deja 13!), și atunci e posibil să fi auzit de Lorena Lupu – cel puțin de pe blogul ei care precede rețeaua socială cu niscai anișori și cu miliarde de miliarde de scântei.

În toată blogosfera online-ului românesc nu cunosc vreo bloggeriță mai plină de personalitate, de vervă și de cuvinte pentru care luai pălmi de la mămica. Așa că am convenit să sărbătorim lansarea celei de-a cincea sale cărți printr-un interviu pe blogul gropăresc – chestie care se-ntâmplă atâta de rar, că e rarissimă. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, Lorena Lupu! Interviu nerecomandat pudibonzilor, io v-am zâs.


”Trucaj” de Cosmin Radu Aldea. Da, sigur, ”trucaj”

1. Asl pls: cine ești tu și ce iaște lucrul tău în online?
Dacă-i întrebi pe cei ce mă iubesc, am covrig în coadă. Dacă-i întrebi pe cei ce mă urăsc, sunt Satana cu ţâţe. Dacă e să facem media, sunt Satana cu covrig în coadă. Ţâţe n-am, noroc că s-au inventat ciorapii flauşaţi.


Degeaba, are ochi frumoși.

Online, domiciliez în tomberoane, bude ecologice şi pe site-ul meu Trollywood (http://lorenalupu.com) care e tot o formă de tomberon şi periodic budă ecologică.


Fix așa am făcut și eu la primii 10.000 de unici!

2. Actriță, bloggeriță, scriitoare, gospodină, bucătăreasă, brunetă și mai ce?
Gospodină poate c-am jucat „Bunul gospodar” în copilărie. Încă plâng când îmi amintesc cum cumpăram un apartament din primele runde ale jocului. Nici bucătăreasă nu-s, poate doar încropitoare. Ştii, când tremuri de teamă când îi dai un blid plin altuia şi te uiţi cu groază dacă pică răpus sau nu, noţiunea de bucătar urinează cu boltă pe tine.
Ce să te mai mint că sunt? Femeia visurilor tale – postul e ocupat. Poate femeia coşmarurilor tale (Nota Groparului: mulțumesc, am propriile mele coșmaruri).
3. Cum se face că atragi pe blogul tău o pătură de cititori mai pestriță decât coada unui păun extrem, extrem de horny?
Pentru că eu sunt un păun extrem, extrem de horny. Coada nu face decât să mă urmeze. Dar mie mi-s dragi exact cum sunt şi nu i-aş schimba pe unii sobri şi plictisitori nici dacă ar veni la pachet cu treizeci de campanii publicitare pe lună.
4. Cum procedezi când dai peste comentarii virulente? Peste atacuri la persoană?
Hălău. Eu sunt Lorena Lupu. Am brevetat procedura Lorena Lupu de strivit coaie de hater, cam cum striveau străbunicile noastre strugurii. Şi am 40 la picior.
5. Se zice că nu ești blogger adevărat dacă nu ai agățat cu blogul. Hai, spune, Lorena, spune.
Am agăţat teribil de multe pofte-n cui. Apoi l-am fumat.
6. Ce ai schimba în online-ul românesc, dacă ai fi Dumnezee sau Shivă din aia?
Frecvenţa campaniilor publicitare care-mi revin mie, haha.
Mie-mi place online-ul românesc. Oricât ai fi de weirdo, îţi găseşti gaşca potrivită. Şi oamenii chiar se iubesc în online. Dacă mâine scriu ceva rău despre Groparu, până seara am toată cititorimea ta de gât, urlându-mi pe un ton sopran: Leaveee Groparuuu alooone.
Iubirea asta curată a cititorilor noştri mi se pare cel mai emoţionant lucru din lume.
Şi îmi mai place umorul involuntar al onlineului nostru. Românul neaoş care înjură unguri: „Futuvăn gură, ănvăţa-ţi linba romînă!”. Homofobul care înjură gay: „Băi, poponari nenorociţi, sugeţi pula!” Ambele comentarii reale, văzute de mine în feed-ul de Facebook.
7. Pisoi sau cățeluș? De ce?
Pulică Splendoaremaximă.
Pentru că senzaţia mea e că pe câini îi poţi trata cu mai puţină deferenţă şi tot te vor adora, în schimb, cu pisicile nu poţi trişa. N-ai jumătăţi de măsură. Pisicile ştiu exact dacă le iubeşti şi te şi testează zilnic. Îţi dau lucrare de control din iubirea ta pentru ele. Şi mai e un lucru: câinii-s prea entuziaşti, prea agitaţi, prea zgomotoşi. Dai să te ridici, să faci un pipi şi deja sar în sus, aleargă, creează haos în feng şuiul tău.
Pisicile sunt lente. Chiar dacă vor ceva de la tine, e o solicitare senzuală, din vârful botului până-n capătul cozii, şi înapoi. Ştiu să pună problema.


Fată cu PulicăSplendoaremaximă, cu multă iarbă

8. Râs sau lup? De ce?
Râs. Pentru că noi fiind daci la origine, avem deja lupul pe steag. Cred că stră-stră-stră-stră-străbunicul meu a fost chiar stegarul.
Dar fără o porţie zilnică de râs, viaţa e pustiu.
9. Blog sau carte scrisă? De ce?
Aici, m-ai lovit la temelie. Pe de o parte, blogul e uşor, spumos, se scrie repede din enervările tale zilnice, îţi aduce instant gratification, iertaţi romgleza, şi dacă-i setezi şi un paypal, îţi aduce şi ceva bănuţi. Nu mă văd fără blog.
Cartea scrisă – bine, oricare alta decât Trollywood – e ca o sarcină. Pe termen nedeterminat. Îţi consumă carnea şi nutrienţii până se naşte. Ai greţuri, pofte ciudate, depresii, sensibilităţi, exact ca o gravidă. Şi exact ca o gravidă, ştii în linii mari că o să aibă doi ochi, două mâini şi preferabil două picioare, dar mereu te surprinde rezultatul şi te întrebi: „Doamne, ăsta căruia dintre ăia mulţi i-o semăna?”
10. La a câta carte scrisă ești?
Tehnic, a cincea. Am trei romane, un poem narativ şi acum o colecţie de texte de pe blog, revizuite şi adăugite. Concret, nu ştiu ce să spun, pentru că primele mele două romane nu-mi mai plac foarte tare.
Cu vârsta, evoluezi. Şi începi să-ţi identifici stângăciile de debutant. Şi te iei de cap: „Tulai, doamne, ce prost am fost”. Apoi te sperii că poate eşti şi acum, fără să realizezi.
11. Ce conține Trollywood? Ce are în plus față de celelalte cărți ale tale? De ce le recomanzi bibliofililor să și-o cumpere?
Că-s texte de pe blogul omonim ţi-am zis deja. Dar le-am ales pe cele mai amuzante, mai creative ca structură, mai complexe, şi le-am mai cizelat un pic, pentru că albul îngraşă, şi o stângăcie verbală arată de o mie de ori mai obeză pe foaia albă decât pe ecranul pătat cu diverse fluide corporale al laptopului.
12. Cu ce crezi că te poate ajuta blogul meu și cititorii gropărești, cei mai culți, cuminți, cumsecade și erudiți oameni haioși din blogosferă?
Trebuie neapărat să mă ajutaţi cu ceva? Nu-s nici beteagă, nici şchioapă.
Dar dacă vreţi să vă ajutaţi pe voi, să cumpăraţi cele mai bune blogăreli ale mele, să râdeţi în autobuz de să uitaţi să coborâţi la staţia adecvată, intraţi pe http://hyperliteratura.crestemidei.ro/Trollywood?locale=ro şi faceţi o precomandă. Pentru 50 de lei, aveţi cartea, transportul, intraţi în capitolul de mulţumiri şi vă mai şi dau un mesaj personalizat pe prima pagină. Ceva care va rămâne secretul nostru.


Rosie the Riveter, Lorena the Lupu

13. Ce urmează după Trollywood?
Urmează, cam din 15 octombrie, turneul literar Trollywood. Avem o grămadă de oraşe din Ardeal. Şi Andrei Ruse (redactorul-şef al editurii Hyperliteratura, n. r.), şi eu suntem aceşti doi Martini Lutheri – Chingi şi avem un vis, împărtăşiţi încă de când eram mici şi cu caş la gură, că la un moment dat vom face un turneu profesionist, cu eveniment în fiecare seară. Acum sunăm prieteni cârciumari, directori de case de cultură şi patroane de bordel, să potrivim datele.
Avem una anunţată deja. Pe 30 octombrie, în Sfântu Gheorghe, în deschiderea festivalului de teatru D-Butan-T, la Teatrul Andrei Mureşanu. Ştii, nimeni nu e profet la el acasă – exceptând cazurile în care este.
Venim şi la Cluj. Bei o bere cu noi? (Nota Groparului: musay, tre’ să facem concurs de înjurături)
14. Un mesaj pentru Coaliția Pentru Familie, te rog, Doamne-ajută.
Să vă băgaţi tradiţia atât de adânc în cur, încât să vă iasă pe gură, s-o legaţi panglică şi să vă atârnaţi de ea în primul pom care vă iese-n cale. Apoi să treacă cineva pe acolo, să taie pomul şi să-l pună pe foc cu voi cu tot.

Mno: deci aceasta a fost și este Lorena Lupu, Trollywooda, cum s-ar zice. O găsiți și aici, pe Facebook.


Foto: Mihnea Ciulei. Ruj: De Buze.

24 lovituri, dă-i și tu!

Antropoloaga, pescarii din Deltă și vezica cu tulburare bipolară

Guest post de Oana Vlad, antropolog și regizor&producător al documentarului ”Vieți între ape” despre viața la Sfântu Gheorghe, un balaur la care a muncit 7 ani de zile pe cont propriu (!) și care se lansează joi, 17 noiembrie, ora 19, la cinema Florin Piersic Cluj. Veniți să-l vedeți pentru că este cu Nea Senca, Nea Chirică, Tanti Lucia, Tanti Victorița și – firește – cu celebra Tanti Mitița!


În toamna lui 2009 eram antropolog proaspăt boboc, anul 1 la doctorat. Deci începusem încetuţ munca de teren în Sfântu Gheorghe, Deltă. Oamenii mă ştiau cât de cât, deja tăiasem câteva kile bune de zarzavat de ciorbă cu nişte tanti de pe acolo şi mă acceptaseră în mijlocul lor.

Bun, dar trebuia să merg şi la pescuit, cu bărbaţii, să văd metode de pescuit, relaţii de muncă, sociale, chestii de-astea de-ale antropologilor. No, fusesem de vreo 2-3 ori la pescuit; era frumos, interesant, noapte, umezeală, frig, bărbaţi vorbind pe ruseşte. Şi eu. OK, şi eu, dar eu cu o vezica destul de mică. Nu bine începeam să mergem pe apă, că pe mine mă tăia la baie. Mi se făcea târșă, dar până la urmă îi rugăm frumos să oprească în stuf să pot rezolva problema. Asta la pescuitul pe Dunăre.

Deci în toamna lui 2009, mă iau din nou băieţii la pescuit, dar de dată aceasta în golful marin numit Melea. (more…)

6 lovituri, dă-i și tu!

3 sali de cinema pline la lansarea Usturoiului

Deci dacă sperați că am terminat-o cu Usturoiul după ce v-am înnebunit atâta cu el, apăi, mno, greșit! Povestea abia începe (nu uitați că suntem disponibili online cu filmul Usturoi pentru diaspora pe www.vimeo.com/ondemand/filmulusturoi și ajungem în toată țara în ianuarie; scrieți-ne pe filmulusturoi la gmail dacă ne vreți la voi în oraș!).

Trei proiecții am avut joi, pe 17 decembrie. Toate cu sala plină. Asta după ce la celelalte 3 proiecții de anul trecut din Cluj (TIFF și 2 la Comedy) am spart record după record de audiență. Da, mă, noi, independenții, ăia fără buget.

Trei proiecții, deci, într-o singură zi.

La prima, cumva comunicarea dintre mine și stimatele școli și cinema Mărăști a fost cumva fragmentară; pentru că ne-am trezit cu încă vreo 4-5 clase de elevi care veneau, senini, către cinema Mărăști. Perfect! ar fi zis fiecare regizor român. Dar nu când deja nu mai ai loc în sală de aruncat o jumătate de ac! Știți cum se simte Groparu când trimite acasă oameni care nu mai au loc, fizic, să intre la filmul Usturoi? Mai nașpa decât au reușit să-l facă să se simtă doamnele profesoare care nu au ratat ocazia să-l facă cu oi și cu oțet balsamico de față cu elevii. Pentru că se știa oarecum cu musca pe căciulă, Groparu a înghițit în demisec. Era cumva catatonic, oricum, dacă venea Apocalipsa ar fi fost în stare să-i oprească mâna lui DUMNEZEU și să-i zică ”Heeeeei! Ci fa, ăi? Stai, mo, cuminke, să-mi fac proiecția!”

Copiii s-au distrat de au rupt. La KINOdiseea, anul trecut, în aceeași vreme, copiii bucureșteni s-au uitat mai mult distributiv la film, cu un ochi la telefoanele din mână. Copiii clujeni? Nici o respirație! Lipiți de ecran, au râs, s-au distrat, când a fost cazul nu au suflat un gram de aer… și la final au aplaudat ca apucații, că au generat energie de puteai încălzi tot Mănășturul! Descoperim că una din boxe nu reacționează bine cu versiunea noastră de Blu-Ray (dialogurile se mută de pe o boxă pe alta, uneori, și asta mă face să strâng din pumn).

Nu pot să vă pun poze, erau copii și nu am acceptul părinților pentru a face fotografii publice.

Urmează proiecția de după-amiază: intrare cu bilet plătit, la cinema Victoria. Din nou școlari, plus adulți. Domnul Ucu Bodiceanu – cine-feelul – printre ei. 3 locuri libere în sală! Plin de puștani, câțiva prieteni, câțiva maturi și câțiva seniori…

Filmul Usturoi la cinema Victoria, 17 dec 2015.jpg

…tura asta avem varianta DCP (90 Gb), imaginea e oglindă și, deși nu au copiat-o pe cea cu subtitrări în engleză, se aude bine! Se aude și se înțelege tot, așa cum ar trebui la orice film românesc. Se râde, iar la final sala izbucnește în ovațiii, se chiuie (sunt și câțiva dintre colegii lui Sebi Topan prin public), terminăm repede Q&A-ul, dar nu așa de repede pe cât ar fi vrut proprietarii cinematografului (următoarea proiecție este amânată cu 20 de minute), ieșim afară, toate bune! Dar nu înainte de a bate palma pentru a băga filmul din nou la cinema Victoria în ianuarie. În ciuda scepticismului afișat înainte, hehe!

Îi scriu lui Luci Alexandrescu, regizorul, care sforăia la ora aia, dar care urma să-și roadă unghiile dimineața că nu a fost aici și apoi mă duc la serbarea de final de an a Gropărelului. Păi ce, credeați că numai filmul îl am în cap?

Și proiecția de seară: plec de la serbarea Gropărelului mai târziu decât estimasem (deja grupa mare, serbarea durează o oră jumate), ies în stradă… Clujul e full, se circulă bară la bară, taxi ioc! E clar, zic, voi întârzia la propria proiecție! Un minut mai târziu primesc un telefon – prietena mea Tya era în spate, venea la proiecție, mă văzuse pe Eroilor și zice hai sus în mașină, sunt cu o colegă din Africa de Sud cu care vreau să vin la film! Te ducem noi! Serendipityyyy, haha…

Ajung cu 40 de minute înainte de începerea proiecției și îngheț: 100 de oameni așteptau deja afară, la un frig de 2 grade. 100! Care se fac peste 200 (250? 260?) la ora proiecției, la o sală de 180 de locuri. Din nou se umplu coridoarele, se aduc scaune suplimentare… proiecția are aceeași versiune care nu merge bine cu boxa buclucașă… asta e!

Filmul Usturoi la cinema Marasti, 17 dec 2015

La final, urcăm pe scenă la Q&A, lumea nu se dă dusă din sală… băi, pana mea, am fost la toate filmele românești la care am putut de până acum, cu Berlinuri și Cannes-uri și regizori consacrați, și lumea fugea de rupea de la Q&A… la noi, publicul holba ochii și zici că ne sorbea cuvintele! Și în acele momente de tensiune, că-mi bătea inima ciocane în cap și nu eram în stare să zic nimic, ghiciți voi care sunt primele cuvinte ale lui Ionuț Turda și ale lui Chris Nemeș, membri de seamă din staff-ul nostru tehnic? Ultra-perfecționiștii, mega profesioniștiii, arhi-calificații? Oamenii de bază pe partea tehnică? Care s-au ocupat de tot ce ține de tehnic? Aud? Asta după ce sala era arhiplină și oamenii s-au distrat și au aplaudat ca la Oscar? Aud? Și după ce am filmat tot filmul în 16 zile, în condiții de vai și-amar, că mă mir că nu am înnebunit?
– Da, ce ați văzut nu e chiar versiunea cea mai perfectă din punct de vedere tehnic…

Las’ că, drept pedeapsă, așa cum am stabilit la bere, la următorul proiect îi luăm tot pe ei la filmări, și dacă nu iese perfect din punct de vedere tehnic, atunci să-și cumpere ei singuri de mâncare! Că eu unul nu le mai plătesc ciorba de fasole cu care i-am chinuit în 10 din cele 16 zile de filmări.

7 lovituri, dă-i și tu!

Help! Am nevoie de un gand bun

Azi e ziua cea mare, ziua lansării. Dacă aveți gânduri bune de înainte de Crăciun, trimiteți-le la Groparu, care, deși beat de fericire, e și nițel morcovit și ar dori să muște dintr-un stâlp.

Și dați filmulețul ăsta tuturor prietenilor din diaspora! Iar dacă vă zic ”apăi, alt film cu țigani?”, spuneți-le că am încercat să facem cu suedeji, dar nu am găsit p-aici, prin Ardeal.

PS: Celor care se plâng că numai pentru diaspora va fi disponibil, v-aș spune să vă faceți rost de un IP din UE sau State, dar nu mă lasă regizorul, așa că nu vă zic.

16 lovituri, dă-i și tu!

Trupa Byron vine la Cluj. Azi, frate

Azi, 5 aprilie, ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, se va avea loc desfăşurîndu-se spectacolul de lansare a celui mai nou album Byron, disponibil în două versiuni RO/EN „30 Seconds of Fame” (asta e versiunea în limba română) şi „30 de secunde de faimă” (asta e, fireşte, versiunea în limba engleză). Dacă mergeţi acolo, puteţi lua o ediţie limitată, de colectie, lucrată manual, ce cuprinde ambele versiuni. În deschidere cântă Luna Amară.

Preţ bilet 35 RON

Dupa Cluj, Byron vor mai sustine concerte de lansare la Targu Mureş (6 aprilie) si Iaşi (12 aprilie). (more…)

Deocamdată fără lovituri. Dă-o tu pe prima!