Proaspăt ieşită din savană, şcoala de lei – ultimele 2 lecţii

Ca să faci bani, trebuie să fii securist, hoţ, sau bătrân şi zgârcit rău, din soiul celor care nu mai au alte bucurii în viaţa asta decât să se uite la banii din saltea şi să-i alunge pe copiii care se joacă cu mingea pe asfalt.

Oare?

Scopul declarat al Dresorului de lei, aşa cum am văzut în lecţiile anterioare (1-8), este de a te ajuta să-ţi guvernezi cheltuielile în aşa fel încât la final de lună să ai nişte sunători puşi deoparte – chestie care îţi va aduce un confort psihic extraordinar. Ulterior, după ce suma economisită creşte, şi mai ales dacă reuşeşti să-ţi ţii degetele tale lipicioase departe de conturi, Gropare, poţi începe să te gândeşti cum să te foloseşti de bani pentru a-ţi atinge obiectivele tale personale (nu, tunarea maşinii nu e cel mai inspirat ţel!), pentru a fi mai independent dpdv financiar şi pentru a fi pregătit pentru – ca să zicem aşa – “orice”. Pentru că, în final, scopul suprem este să pui banii să lucreze pentru tine.

Cum facem asta? Prin investiţii. Din păcate, nu toţi avem un Bill Gates în familie căruia să-i injectăm bani în buzunare pe un plan de afaceri beton (“Bill, ia, mă, 100.000 de $, fă-ţi compania aia şi devino cel mai bogat de pe planetă, şi-apăi dă-mi şi mie ceva, să am de-o cafea…”). Dar avem altă posibilitate: să investim în piaţa de capital. Acţiuni, obligaţiuni, alte din astea. Înainte de orice, însă, atenţie mare! Chiar zilele acestea, Facebook înoată în smoală încinsă la bursă din cauză că, se pare, estimările acţiunilor sale erau destul de foarte umflate, iar investitorii nu dau năvală, aşa cum se aştepta lumea. Deci faceţi – musai! – o alegere educată. Adică citiţi, întrebaţi experţii, încredinţaţi-vă sumele unor sisteme care ştiu cu ce se mănâncă piaţa, apoi verificaţi-vă investiţiile.

Cam aşa se încheie Dresorul de lei. După ce citiţi nişte lecţii (am ajuns împreună la lecţia cu numărul 9 şi 10) şi daţi nişte teste, cu puţină concentrare veţi avea o perspectivă destul de aproape de adevăr a situaţiei voastre financiare, mai ales că la lecţia 10 veţi putea revedea întreaga voastră balanţă, aşa cum aţi declarat-o voi înşivă. Rupeţi-vă o oră sau două, meditaţi la ce se vede înainte de a vă hotărî să vă cumpăraţi ultima jucărie pe post de telefon, gândiţi-vă oleacă la ce va fi peste un an, doi sau treizeci, apoi acţionaţi în consecinţă. oricum, intraţi pe site, vedeţi ce şi cum, că nu vă costă nimic, iar la final, uite, primiţi şi o diplomă frumoasă!

Hai, spor la economisit, şi să-mi daţi şi mie bani să mai fac un film după ce vă umpleţi conturile, ţucu-v-ar tata de Mecena ce sunteţi voi!

2 lovituri, dă-i și tu!