Poveşti de groază cu copii

Dumnezău să-l ierte, o murit nănaşu’ lu’ nievastă-mea. Avea vreo 80 de ani, o murit liniştit, la el în lemnărie, fix aşa cum s-o tot rugat: Doamne, ia-mă, da’ nu mă chinui; nu mă lăsa să sufăr, să stau beteag la pat, să-mi fie rău. Corect? Corect!

sacrificiu papusesc
În viaţă nu poţi scăpa de trei chestii: de moarte, taxe şi de păpuşi decapitate.

Şi amu începe partea interesantă:

În dimineaţa în care o murit, soacră-mea – aflată în Italia, la cumnatu-meu – s-o trezit din somn cu cuvintele astea pe buze: “îmi pare rău, Cecilia!” (unde Cecilia e fata lu’ nănaşu’). “Îmi pare rău!” Dar de ce, şi ce visase – nu şi-o putut aminti nici până-n ziua de azi.

Apoi: pe nănaşu’ l-o găsit fie-sa Cecilia. Care dintr-o dată îşi dă seama că nu se mai aude nici un zgomot în toată gospodăria!

Asta deşi la ţară au o tonă de animale şi mai ales pui, care nu tac din cioc defel; că tăt numai piuie şi scurmă. Şi, parcă simţind că ceva nu e în regulă cu liniştea aia nepământeană, o mers şi l-o găsit pe bunelu’ înţepenit în scaun (tocmai cioplea ceva) cu mâna căzută şi inertă – semn rău.

Mno, or chemat Salvări şi apoi popi şi apoi gropari şi Doamne fereşte; şi l-or dus la cele veşnice.

Fata lu’ nănaşu are două fetiţe: una de 13 ani şi mezina de 8. Şi cea de 8 o avut chiar o relaţie foarte apropiată cu bunelu’ şi l-o iubit mult.

Şi mama, până să se facă 40 de zile, o mers cu fetele la cimitir la bunelu’. Şi odată numa’ asta de 8 ani zice:
– Mami! Da’ să ştii că bunelu’ nu e în groapă, unde l-aţi băgat voi!

Un fior rece ca un congelator industrial o trecut pe spinarea mamei!
– Cum adică?
– Păi… uite, bunelu’ e aici, pe bancă!
– Ce?
– Da, bunelu’ stă pe bancă şi se uită la noi! Da’ să ştii că e alt bunel decât ăla pe care l-aţi băgat voi în groapă! Îl vezi?

Ce să zică mama? Se uită lung…
– Da, îl văd! aprobă ea.
– No bun! zice fata. Că-i aici, clar.

Şi atât. Fetiţa – toată la minte, frumoasă şi zdravănă, deci n-ai ce suspecta la ea.

O mai trecut o săptămână. După care fetiţa îi zice maică-sii:
– Mami! Să ştii că bunelu’ e bine!
– Cum adică e bine???
– Păi e bine! Nu-l mai doare nimic acuma!!!!

Cecilia crede că înţepeneşte!
– Tu fată… cu cine ai vorbit? Ai discutat tu cu cineva de pe stradă? Cine ţi-o zis astea?

Fetiţa ezită o clipă:
– Nimeni!

Şi fuge în treaba ei.

Apoi or trecut cele 40 de zile, cu tot cu parastasu’ ăla. Şi tot aşa, într-o seară, fetiţa exclamă din senin:
– No… apăi să ştiţi că bunelu’ o venit înapoi acasă la noi, aici; şi nu mai pleacă niciodată.

28 lovituri, dă-i și tu!