Penitenciar Marks & Spencer

Julius

Imediat ce se-nsoară, pe oameni îi ia aşa, o prosteală – de unde înainte erau oameni normali, după ce trec pe la starea civilă îi apucă tot felul. Vă amintiţi de bietul Hitler – a doua zi după ce s-a însurat, s-a şi sinucis. La Groparu, săracul, prostia e şi mai mare: mi-a lăsat parola de la site-ul lui, să vă mai întreţin cât e domnia sa în luna de miere. Ceea ce mă face să cred că nu prea îl citeşte pe prietenul lui Petreanu, care mi-a lăsat şi el anul trecut parola de la Amar de zi, iar când s-a întors din concediu s-au constatat următoarele: 1. blogul era varză; 2. aproape nu mai avea serviciu; 3. maică-sa n-a mai vorbit cu el o jumătate de an (de unde era să ştiu că personajul meu imaginar baba senilă care are grijă de peşti e chiar maică-sa?).

În fine, să trecem la documentarul de astăzi – “Pierdut printre hăinuţe – Penitenciar Marks & Spencer”.

Când nu sunt un pensionar odios care denunţă cu voce sugrumată de indignare specula neruşinată din piaţa Berceni, sunt o mână-spartă fără pereche.
Iată-mă aşadar sâmbătă seara la Marks & Spencer, magazinul meu preferat – dacă nu ştiţi, la Marks & Spencer preţurile sunt atât de mari încât, în mod normal, ar trebui să scriu texte mult mai bune ca să-mi permit să mă-mbrac de-acolo.
Doamnele vor înţelege cel mai bine mica mea problemă la cumpărături: cât de cumplit e să ţi se ofere opţiuni. Ar trebui să existe un singur articol, disponibil într-o singură culoare, de o singură mărime, ca să izbutesc să ies în mai puţin de o oră dintr-un magazin; altfel, chiar şi Claudia Schiffer dă disperată cu pungile de pământ: “Să mor io, Julius, prefer să ne uităm cum pierde Craiova decât să mai merg cu tine la shopping!”.
Continuarea: aici

6 lovituri, dă-i și tu!