O poveste de Craciun romanesc in Spania

În Spania, în Barcelona, părinții lui Claudiu găteau sarmale de Craciun (firește, în timp ce împachetau carnea, se întrebau și ei ”oare când vom vedea și noi filmul Usturoi pe Vimeo?” – din 17 decembrie, le răspund acum, așa cum v-am spus tuturor).

Apoi pun oamenii oala pe foc, se pun la TV, în casă începe să miroasă a Crăciun… mai un ProTV internațional cu al doilea cel mai bun film de Crăciun pentru români, mai o colindă, apoi pun masa, desfac o sticlă de vin de casă de contrabandă… și, când să bage la foale, aud un ciocănit strident în ușă, de zici că venea Guardia Civil!
– Bună seara, vecine Ignacio! zic ei.
– Nici un bună seara! Că tot blocul pute!
– A ce pute, vecine Ignacio?
– A mâncarea asta a voastră de români!

Toate soacrele care citesc acum blogul lui Gropa’ vor ofta: da, sarmalele miros cale de 64 de comitate (mai puțin soacră-mea, că ăștia din Oaș nu fac sarmale, ei fac boace; așa le zice).
boace
Le spune așa pentru că bocești de bune ce sunt (sursa: io)

– No, scuze, vecine… uite, iartă-ne, no, ia și tu o sarma, o duci acasă, cadou de Crăciun!

Și i-or dat la om vreo trei dodoloațe, să ducă la familia lui… și o trecut și Crăciunul ăla cu bine.

Și apoi a venit alt Crăciun! Cu altă oală de sarmale, altă sticlă de vin de casă… iară, când să se pună la masă, iară bătăi la ușă!

Deschid oamenii… băi, vreo 7 spanioli erau afară!
– Ioi… mirosul?
– Da! Mirosul!
– No, scuze… noi… știți, așa se mănâncă la noi, de Crăciun… aerisiți și voi, no…
– Nu de asta am venit!
– Da’ de ce?
– Păi anul trecut i-ați dat vecinului Ignacio să guste! Și o zis că așa mâncare bună n-o mâncat în viața lui!
– …
– Și… am venit să vă rugăm să ne dați și nouă să gustăm!

Și se uită părinții lui Claudiu mai bine… băi, fratele meu, toți, toți cei 7 spanioli își aduseseră blide și furculițe!!! Și salivau din abundență ca pruncii cărora le ies dinții și așteptau, cu ochi pofticioși, să pună gura pe o sarma măcar! Pe o sarma măcar…

6 lovituri, dă-i și tu!