O minţât în biserica! Iar!
Popa la care merem noi la înviere e prekin cu Greuceanu, că ăsta aşa zice, că e bine să cunoşti popi, că îţi mai pun o pilă-doo la Atotputericul.
Prima mea slujbă de înviere după post, amu doi ani, cu Greuceanu: popa mă vede pe mine că-s bărbat bine şi înalt şi frumos, şi mai ales perfect; şi ca să nu-mi pălesc dovleacu’ de candelabrul din bisericuţă, în timp ce mormăia “Doamne miluieşte”, când ajung la el, tocmai când io pupam plin de evlavie biblii, şi miruri, şi icoane, atinge candelabrul cu mâna ca să-mi atragă atenţia. Io, în focul meu evlavios, mă arunc şi îi trag un pupat, cu foc, la candelabru, că m-am gândit că aşa trebe. Popa era să se înece de râs. “Cel-care-pupă-candelabre”, aşa mi se zice amu printre căpeteniile villajoaze!
A doua slujbă, anu’ trecut: prudent, evit să mă mai fac de râs, da’ Greuceanu nuş cum face de ajunge în faţa popii tocmai când ăsta împărtăşea enoriaşii; popa sare să-i bage pita de cuminecătură la ăsta între dinţi, şi-l întreabă: “Te-ai spovedit, nu?” “Daaaaa, zice Greuceanu, cum să nu…”
Nu se spovedise, şi io zic că e meseriaş că l-o minţit pe popa în faţa sfântului altar.
Anu’ ăsta am nimerit lângă o tanti de 60 de ani care aşa de bine mirosea a brânză că numa la sex m-am gândit toată slujba. Şi zice popa în faţa altarului măi, copii, tu, Cel-care-pupă-candelabre, şi tu, Greucene, vreau să vă rog să rămâneţi după sfânta slujbă, că noi facem o masă câmpenească între noi, între peizani, şi musai vreau să vă hrănesc! Bine, părinte, sare Greuceanu cu vorba, rămânem dacă ne rugaţi, vai de mine, cum nu. 3 minute mai târziu se termină slujba, ne lom paştile. Mestecând încă pită cu vin, Greuceanu mă înşfacă de areapă şi mă târâie cu forţa afară din casa Domnului: AMU MEREM ACASĂ!!!! DA’ AMU!!! Bă, zic, eşti mucegăit la minte, i-ai zis lu popa că rămânem! Iară minţi feţe bisericeşti? Bă, zice. Io 7 săptămâni am ţinut post, cu tine, of cors. Tot postul, cu sfinţenie. Acasă am clădit focul, am dezgheţat carnea de grătar, şi pălinca face mărgele în clondir. PĂI TU CREZI CĂ IO RĂMÂN ACILEA SĂ MÂNC ZAMĂ DE CARTOFI ŞI PIREU CU MURĂTURI? CE DAC-AM MINŢIT, TU CREZI CĂ MIE IMI E OK CĂ TOT MINT LA POPA? Hai acasă, să mâncăm carne prăjită. Hai, lasă prostiile.
1Greuceanu
la 22 April 2009 at 9:41
errrr….
era doar o minciunika nevinovata…..
2ana
la 22 April 2009 at 9:50
=))
d aia citesc eu dimineata, inainte sa plec la serviciu =))
cum,mai, sa pupi candelabrul??? ce i in mintea ta…ce aglomeratie, adica…
3Groparu
la 22 April 2009 at 9:57
@ ana: http://groparu.ro/ati-mers-de-ati-luat-lumina/
E adevarat
4Turambar
la 22 April 2009 at 10:10
Deci fulgerul va loveshte. Deci iadul va mananca, prajitzi si cu piper. Deci gata. Deci atz belit’o. Deci Dan Puric acum se va pogori cu dumnezeiasca manie asupra voastra si va va mima doo randuri de blesteme, cu fatza de clovn constipat.
Deci atz mancat miel si v’atzi imbatatara, asha cum numai voi shtitzi s’o facetzi? Tz tz tz. Ce animale. Ce distractzie. Ce placere…
5writeman
la 22 April 2009 at 10:19
gropare, felicitari, ai bagat un articol meserias, parca citeam un creanga ardelean. ia pune mana si scrie o carte. altfel, mi-e mila de focul care se cladeste pentru Greuceanu ca s-a impartasit pe neve
6un'A'mic
la 22 April 2009 at 10:31
voi o sa ardeti cu flacarui albastre, man, de la gazul metan
) tot e bine ca nu ai stranutat in lumanarea popii, cum am facut eu. i s-o stins lumina lu’ ala inainte de a lua cineva foc de la el… mi-o aruncat popa o privire, nici n-am zis ca nu ma trimite DIRECT Iad, fara escala prin purgatoriu
)
7ana
la 22 April 2009 at 10:50
=)) aha…acu’ vrei sa ma faci sa trec si la arhive.
nu,nu, ca nu mai ajung luna asta la serviciu.
ca i adevarat banuiam, este in bunu ti, dragutu ti stil =))
dar…zau asa…bulibaseala mare in capsorul ala al tau…
8Lirca
la 22 April 2009 at 13:54
aia cu pupatului candelabrului o fost bestiala…
9Catalin
la 22 April 2009 at 14:29
Genial
10sophy
la 22 April 2009 at 16:10
dar sa iti spun eu ceva: in fiecare parohie exista un Greuceanu ca al tau…el da culoare “celor sfiinte”
11Moroi
la 22 April 2009 at 16:27
HA HA HA
Bestial Greuceanu’ ăsta al tău. Ăsta este un fel de Stig de la TOP GHIR că nimeni nu ştie cine îi. Bravo şi ţie că ai ţucat candelabrul. Mişto stil ,mişto caterincă. Felicitări. Pi mini puţâni chestii mâ fac sâ râd dar globul tău…ăăă…pardon …blocultău este bestial. Continuii sâ scrii sau cum se zâci pi la mini pi uliţâ “chip raiting”. Veri gud giob iu ar duing.
12Mihaela Mihai
la 22 April 2009 at 19:45
Bre, ce chindie pe cinste ati pierdut.Poi voi credeti ca taica popa va astepta cu roscove si pepsic? Voi credeti ca freaf..ericita ( Doamne iarta-ma, m-am balbait)nu a pregatit lui taica popa fripturica de mielut tinerel si fragezel, vinisorul rosu ca obrajorii dansei, si nu si-a suflecat ea fusta peste cozonaci ca sa-i framante, evident?!
13Mika
la 22 April 2009 at 19:47
Deci Mika.Nu pot sa inteleg ce demon m-a stapanit cand m-am prezentat asa dragut cu numele intreg.Deci nu.Mika.Sau Micky.Sau Mi.Poa sa fie si Mmm…
14Neliniştitu'
la 22 April 2009 at 19:57
Deci: HAHAHA! Excelentă faza cu pupatu’ candelabru’, dar cea cu mirositu’ a brânză şi pofta de sex a fost bestială! Nu ştiam eu de ce mă trec fiori pe piele când trec pe lângă raionul respectiv de la supermarket. Io credeam că e de la frig, he-he!
15Deme
la 22 April 2009 at 21:10
@un’A'mic: cum să stingi lumânarea preotului de la Înviere? :O Adică omul se chinuie să aducă flăcări sfinte de la Ierusalim, şi ti nu-ţi poţi stăpâni nasul?
)
@groparu: Articole ca ăsta mă fac să revin. Am râs de să pic de pe scaun
)
16un'A'mic
la 22 April 2009 at 21:47
@deme: poi daca m-a apucat atunci… trebuia sa vina si el cu ceva care sa arda mai puternic… el, de exemplu…
17veve
la 22 April 2009 at 23:25
tare Greauceanu , dar nici pupatorul de candelabre nu e mai prejos
)
18Puki
la 23 April 2009 at 14:50
19Ionut
la 23 April 2009 at 16:17
esti dat dracu … am ras ca un tembel chiar si la recitirea postarii!
aaa ce vroiam sa zic e ca o sa-ti fur o parte din postare, vorba vine ca ti-o fur … ca nu ramai fara ea
)
20Julia
la 23 April 2009 at 19:46
Nu vei stii niciodata ce ati pierdut!
Poate era un miel la protap, yummiii, yummmmiiiii
21LaPatruAce
la 27 April 2009 at 8:29
Intr-adevar, un bun exemplu de umor ardelenesc! Cumetre, m-am subscris!
)
22gLauR
la 27 April 2009 at 10:11
Gropare….sincer, nu esti acasa cu toate.
Si asta ti-o zic cu adevarat respect.
23ramo
la 27 April 2009 at 15:28
Ca pe orice om serios care a trecut de treapta de “turist” in ale bisericii la o varsta mai coapta si pe mine m-a uns pe suflet povestea ta. Eu in schimb am avut o perioada in care stresata sa nu pup ceva gresit, nu pupam mai nimic:))), asa ca parintele nedumerit aproape ca mi-a infipt crucea in dinti dupa o spovedanie:)
Oricum, you made my day!