Nici o soacră nu mai muşcă când Groparu e gol puşcă
Săptămâna asta, Gropărelul s-a împrietenit cu o gaşcă de viruşi pe care-i găzduieşte cu sine pe termen limitat. Cum în viaţă fericirile se ţin lanţ, de fiecare dată când cantitatea de mucişori depăşeşte o cisternă pe zi apelăm la soluţia extremă: “mamă soacră, hai să stai cu Gropărelu’, că eşti mai eficientă decât antibioticele!”
Şi-o venit, că era nevoie de ea (celelalte alternative – abandonul familial, să-l cresc pe Gropărelul cu un ghem de şerpi Mamba în pătuţ sau să aplic metoda Mowgli sunt, totuşi, de preferat decât să-i chem pe părinţii gropăreşti). Şi, normal, a venit fix de ziua mea, acum o săptămână, să-mi facă o surpriză (eu încă mai cred că de-aia s-o îmbolnăvit Gropărelu’).
De bucurie, am ornat acest tort primit de la Heineken România (mulţumesc, fetele!) cu lumânare de lampion din ăla chinezesc de ‘mormântare. Gropar, da?
În fine, mă îndepărtez de la subiect; cert este că-mi venise rândul la baie, şi eu nu pot să mă spăl pe dinţi îmbrăcat; nici să fac duş.
Aşa-s io.
Aşa că mă închid în sala tronului, dau drumul la apă şi încep să mă despart de haine (tot timpul ciorapii şi chiloţii se pun peste tricou, pe maşina de spălat; aşa mă obligă nevastă-mea). Cu fiecare operaţiune de dezbrăcare, mă încordam în oglindă, să văd cât au mai crescut muşchii.
Şi tocmai când ajung gol puşcă, aud strigătele Cherokee de luptă
– Gropărele, nu intra peste tati în baie!!!!
urmate de clanţa de la uşă care clănţănea – semn că o mână de copil încearcă să deschidă uşa.
Pentru că-l ştiu pe al meu perseverent (ca să nu zic căpos de la Oaş), mă trag într-o parte şi deschid, precaut, uşa. Gropărelu’ dă buzna peste mine în baie şi aruncă ceva la WC – probabil o scamă (face des din astea) sau cardul lui tati.
Dup aia, mă vede cum stau ghemuit şi gol într-un colţ!
– Tatiiiiii!
Apoi mă baleiază cu privirea şi-l aud, extaziat:
– Burtă mare-mare!!!!!!
Fomeile chicotesc în cameră: burtă mare, asta e, nu-l pot contrazice, berea-i bună.
– Buricuuuuuuu’ mare-mare!
Nici aici nu-l pot contrazice: burtă mare, buric mare.
– COCOŞEL MARE-MARE!!!!!!
Şi arată drept către podoabele bărbăteşti ale bloggerului.
Din cameră, chicotelile amuţesc. Odată inventarul terminat, Gropărelu’ alunecă natural din baie şi îşi caută de lucru mai departe prin casă.
Fac duş, mă îmbrac în halatul lu’ nievasta şi ies din baie. Apoi îi caut privirea soacră-mii şi îi trag cu ochiul şi chicotesc ca un bărbat!
Mno. Şi acum nievasta ţine morţiş să-l ducă pe Gropărelu’ la oftalmolog, că cică sigur nu vede bine.
1. La mulți ani!
2. Mno, o întrebare tre’ să pun: o să faci publice rezultatele consultațiilor la oftalmolog?
Mno, la multi ani cu bucurii, domnu Groparu! 😀
LMA!
păi a comparat şi cel mic cu ăla de-l vede mai des 😈
La multi ani! Propun tort in forma de coronitza de brad ornat cu garo(fitze) la urmatoarea crizantema.
Cat despre perceptia la ala mic… ii ca la oglinzile de masina (numa ca invers) : obiectele pot parea mai mari decat sunt in realitate (si asta numa din cauza ca can esti mic totul pare mare si minunat) … Oricum … pudica soacra mai ai 😯
La Multi Ani! Sa iti creasca tot ce vrei: copilul, salariul ,speranta de viata, nr de like si de cititori!
Cat despre restul…..savureaza.Cat de repede o sa te intrebe Groparelul “ce? crezi ca putem sa ne masuram?!”
@ Gigi: niciodataaaaaaa!
@ Cami G, @Boemul, Honci Baci, @ion ion: Doamne-ajuta, numai bine si voua!
La multi ani domnule groparu sa ne traiesti 1000 de ani 😎 …
Chiar spagatul pe 2 tiruri il poti face acuma ca ai in ce te sprijini 😈 😆
Lasa-ne, domne, ca ne aburesti! E mititel saracu, ce stie el? Era interesanta parerea soacrei, dar, cum nu i-ai dat ocazia… Da de aia, sa ne traiesti, sa ne tot aburesti! Sa fii sanatos si sa ai numai bucurii alaturi de cei dragi si de soacra. 😉
La Multi Ani!
pai no, pe sistemul mana mica, toate ti se par mari. de ce crezi ca e minorismul in floare? :))
la multi ani fericiti
LA MULȚI ANI! (Nici la bască să nu te doară….) 🙂
La multi ani cu sanatate si la mai mare !
Acum heineken ar fi ceva groparesc, dar de ce tortul acesta de inger ? 🙂
-o*
La multi ani, si pt noi multe postari 🙂