My B-Day in Denmark

Manfred

Nu am chef de nimic

N-am chef sa beau azi nici o bere
N-am chef sa gust astazi nimica
N-am chef de somn, de invatat, de stat,
N-am chef de agatat
N-am chef sa vad acum pe nimeni
Nici chiar pe mine in oglinda.
Acum prin mine se perinda
Un lung suvoi de chef de nefacut nimica.
N-am nici macar vreo pofta sa respir
Nici sa mananc, nici sa transpir
Facand amor.
N-am nici un dor. Nimic. Sunt gol.
N-am chef sa vad vreun film, s-ascult radioul,
N-am chef s-ascult tacerea,
Si nimanui sa-i spun parerea-mi
Ca-mi pare ca n-am nici un chef.
Voi fi blasfemitor, dar nici de ruga
Nu am chef. Si nici sa-njur
Sperjur
Pe ma-sa, ta-su, si nepotii.
M-au napadit, omizi, netotii
Si nu am chef de ei sa scap
Ca nu am chef sa ridic mana –
Sa-i scutur doar asa, otara, sa-mi dea pace.
Ma uit cum trece saptamana
Si nu am chef sa-i spun “Arr^ete!”
Desi n-am chef sa vad cum timpul trece.
N-am chef maine sa merg la scoala
N-am chef acuma sa adorm
N-am chef sa vad ca pula mi se scoala
N-am chef sa vad ratiunile cum dorm
N-am chef sa fie var-acuma
N-am chef sa vie iarna in troieni
N-am chef, din flori de pom, sa beau din primavara spuma,
N-am chef, iubito, sa ma chemi,
E toamna, dar n-am chef de ea,
La fel cum nu am chef de voi,
N-am chef acuma nici de cheful meu
Care se cheama ca de nimic n-am chef.
N-am chef sa vad cum tot mereu
La hoitul vietii lasi se-aduna
N-am chef sa spun “Eu nu sunt eu!”
Si nu am chef ca altii sa mi-o spuna.
M-am saturat de draci si sfinti
Si nu am chef nici de parinti
Sa-mi spuna ce si cum sa fac
Ce sa vorbesc, ce sa imbrac,
La fel cum nu am chef de Danemarca.
Eu sunt Naufragiatul ce refuza barca,
Parasutistul fara parasuta,
Un giggolo ce nu vrea sa se futa!
Sunt marinarul care nu mai bea,
Sunt eu, cinstitul, mincinos sadea,
Sunt fermierul ce cu mana ara,
Sunt apa moarta-n foc si para!
Sunt sictiritul vesnic de pamant,
De Dumnezeu, de draci – de toti eu sunt!
N-am chef sa scriu poeme seara
Si nici sa stau degeaba-n pat,
N-am chef sa mai respir,
Sa-nsir
Pe fir
Ore si zile ca margele,
Satul de ele
Si de ne-cheful meu.
Satul de mine
Si de Dumnezeu.
Minusculul gandac de Colorado
Care sunt eu
Satul este de Dumnezeu!
Eu, parazit, capusa, scarabeu
M-am saturat.
Nu sunt nici derbedeu
Nici filosof, nici chiar poet.
Nu-s nici macar un chef enorm
Sa ma specializez. Si sa ma fac
Ascet.
Sa stau mereu, si sa n-am chef
Sa misc. Sa stau. Sa stau.
Si sa n-am chef de stat. Nici de cascat.
Nici de cacat. Nici de-adorat.
Dar s-ar putea sa vie clipa
Pe nesimtite ca pisica
Cand voi lasa acest nimica
Si voi fi iara, eu (nu sunt eu)
Cel care-l stiti.
Dar pan-atunci, n-am chef chiar de nimica.

Poezia asta am compus-o cand eram departe de cei dragi (oricine ar fi fost ei), hapt in innorata, vantoasa si ploioasa Danemarca. Jur ca fara nici o legatura cu Vama Veche. Am compus-o tocmai in seara cu ziua mea. Ce seara era? A, da, era anul 2000, duminica spre luni. Plouase. Normal, era noiembrie. In seara aceea am furat:) Am vazut, cu ochii mei de vultur, unde danezii lasau electricele stricate, si cu vreo doua saptamani inainte furasem, in plina puterea noptii, cu toata rusinica, o combina muzicala. Fara boxe si fara cablu de alimentare. Si duminica, in 12, vad doi danezi blonzi cum lasau de izbeliste o mandrete de televizor de lemn, probabil usor mai tanar ca mine, si pleaca in treaba lor. Ce credeti ca facea un anume student roman in aceeasi noapte pe la 2? Cioplea cu furie cu cutitul din dotare (maner negru de plastic) la ladoi. Asa ca in aceeasi seara, dupa un efort sustinut de o ora si jumatate si cu mainile amortite si congelate m-am trezit cu cablu de alimentare si boxe, si am inceput sa ascult de zor RADIO RUSIA.
Ca sa fie cireasa peste budinca asa cum trebuie: in seara aceea mi-am facut cea mai adevarata mancare papata de mine in Danemarca (exceptand queue de boef-ul lui Iki): am facut pireu cu cotlete de porc ramase de la colegul de apartament, salata de rosii, masline si ciuperci (primele le primisem de la Ali, irakianul la care marunteam cascaval) si m-am apucat de scris ganduri de roman la 3X86-le primit de la Habip, libanezul, my best friend. Si mi-am dat seama ca niciodata nu ma simtisem intr-atata de liber si de implinit. Niciodata. Sau de singur. Niciodata.
Anu asta am avut un gramadau de preteni si cunoscuti tocma cand mai adaugam un scaiete la ierbarul vietii mele trandafirii. Dar despre aceasta – dupa o scurta pauza publicitare.

O lovitură, dă-i și tu!