Momentul în care am vrut să înfiez un cățeluș

Tuesday, 3 October 2017, 20:57 | Categoria : (P)
Taguri : , ,

Eram la pescuit, în locul meu preferat de înmuiat bețele-n apă (după Delta Dunării): la o balastieră din Sibiu. V-am mai spus de ea, în urma autostrăzii nomade Sibiu-Orăștie au apărut la un loc vreo 20 (!) de lacuri sălbatice pline de roșioară, caras, reginuțe, bibani. Nu te întreabă nimeni de sănătate, este plin de păsări (cufundaci, lișițe, rațe, găinușe de baltă), am văzut bizami, șerpi de casă (Natrix Natrix – asta o știu și eu), vulpi… ce mai, o minideltă în toată puterea cuvântului.

11 luni și vreo 20 de zile pe an trebuie ca nevastă-mea să tragă cu Regimentul 4 Artilerie la urechea mea ca să mă trezească la 7, să ducem copilul la școală; dar atunci când știu că trebuie să merg la pescuit nu am nevoie de ceas, la 5 și un pic sunt treaz lumină.

Și… în dimineața aceea de vară ajung pe baltă cu puțin înainte de 6, cu inima zvâcnind de emoție ca locul să nu-mi fie ocupat de vreun pescar mai harnic.

Și dau de EL.

Cum umblam prin iarba plină de rouă, atent să nu mă ud prea tare, l-am auzit cum schelălăie. Știți voi cum urechea umană este special construită ca mintea să o ia razna atunci când aude un copil plângând? Cum orice scâncet îți sfredelește urechile ca un burghiu de beton de 5?

Ei bine, m-am înmuiat tot când am văzut ghemotocul ăla minunat de blană albă care mieuna ca un bebeluș.

Amărât și pricăjit, plin de scaieți, burtos și caraghios și frumos și absolut adorabil.

I-am dat trei sferturi din pâinea pe care o adusesem pentru momit (da, știu că nu e cea mai bună mâncare pentru câini, dar nu aveam Pedigree la mine), a haplit-o hămesit. M-a urmat de vreo trei ori până la mașină, prin iarba de trei ori mai înaltă decât el, ca să se asigure că nu pleacă omul (atâta m-a deconcertat întâlnirea cu cuțu, că uitasem să-mi aduc arsenalul complet de pescuit și tot făceam ture).

Am intrat apoi în lac și a venit după mine. Stăteam în apă până la brâu și el înota în jurul meu, plângând, și eu îl dojeneam să se ducă pe mal, să nu i se facă frig, că e o dimineață răcoroasă! Și să nu mă mai omoare la sentiment!


Liniște. Și schelălăituri

Și el, ca orice copil, nu asculta.

Când a ieșit pe mal, într-un final, a-nceput să tremure de frig ca frunza și să se uite la mine cu reproș.

Jur.

Cu reproș câinesc.

Nici măcar nu mai plângea.

Depășise etapa aceea și acum era numai amărât și dezamăgit de rasa umană.

Nu mă consider ușor impresionabil, dar în momentul acela am clacat. Am lăsat baltă pescuitul meu după care tânjisem ca o fată mare un an de zile și am început să dau telefoane, să-mi trezesc cunoscuții la 7 și ceva dimineața.

Am sunat-o pe vecina Ioana, care mi-a zis că nu mai poate înfia căței, că are deja vreo 4 acasă (!), una din ele graviduță, și pe lângă asta mai are și un alfa extrem de agresiv și de gelos cu alți câini.

Mi-am sunat prietenii din Sibiu, dar nu toți stau la casă, nu toți au timp să se ocupe de un animal.

I-am sunat pe toți cei care știam că mă pot ajuta.

Nimic.

La mine nu-l puteam lua: am curte unde stau acum, dar nu e casa mea. Plus că nu se știe unde ne mutăm în 2-3 ani de zile.

După o oră, am pus telefonul jos. Câinele mă privea plin de speranță.

Și de reproș.

Ce să mă fac cu tine, măi copile?

Am prins o roșioară și i-am dat-o: a ronțăit-o ca pe popcorn.

Atunci mi-am dat seama că pruncul de câine nu era străin de zonă, deci nu fusese lepădat de vreun sătean și nu scăpase dintr-un sac (metoda barbară prin care unii români înțeleg să scape de animalele nedorite), ci un cunoscut al bălții dacă învățase să mănânce pești vii.

Apoi mi-am amintit de câinii de pază de pe dig, de la 200 m distanță. O fi puiul unei cățele de acolo, s-o fi rătăcit, mi-am zis.

Și atunci l-am dus către dig, la ceilalți câini, și, cu inima grea, am plecat de acolo, cu grijă mare să nu-l calc, pentru că tot fugea după mine cu picioarele alea boante ale lui și tot cădea în nas.

Dac-aș fi avut posibilitatea, l-aș fi luat acasă cu siguranță.

Și sper să am posibilitatea asta cândva.

Dacă doriți să ajutați sau chiar să înfiați un animal din adăposturi, MARS (Pedigree şi Whiskas) și Asociația GIA vă invită, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor, la „Ajută animalele din adăposturi”, sâmbătă, 14 octombrie, în București, la Park Lake Bucuresti (evenimentul va fi transmis live de Virgin Radio). Pe lângă asta, cumpărând orice produs PEDIGREE, WHISKAS, Cesar, Sheba sau Dreamies, contribuiți la o viață mai bună a animalelor fără stăpân din adăposturi, pentru că 2% din vânzări merge către ele (până la 190.000 de porții de mâncare).

Mai multe informaţii și detalii despre campanie sunt disponibile pe www.pedigree.ro şi www.whiskas.ro.

Și, dacă o dați pe aia cu ”mai bine ajuți un om decât un animal”, aflați că eu le-am cerut celor de la MARS posibilitatea de a primi bani pe postarea asta (nu aveau de gând să facă campanie cu bloggeri), iar întreaga sumă de bani plătită bloggerului va merge mai departe către prietenul meu Robert Cadar, ca să-l ajute în lupta sa cu cancerul. Și voi puteți face asta – mai multe informații, aici – la următoarele conturi:

Cadar Robert Daniel – conturi deschise la BCR Codlea, Brasov

  • Cont LEI – RO20RNCB0054105268050001
  • Cont EUR – RO68RNCB0054105268050010

(Cod SWIFT: RNCBROBU)

Și mergeți și la evenimentul de înfiat animale și de donat papa pentru ele, că ajută mult la inimioară. Pe bune că ajută.

11 lovituri pentru “Momentul în care am vrut să înfiez un cățeluș”

  1. 1Atti

    Daca vrei sa faci un bine, treci pe la TAC (Transylvania Animal Care), un cabinet veterinar social. Cred ca sunt aproape de tine, gen Grigorescu, Donat. Si scriu tare fain pe Facebook, ti-ar place stilul lor.

  2. 2super_fotbal

    Cum ar veni, asta micul era suparat ca nu prindeai peste ca sa ii dai si lui.

  3. 3remus

    io am vrut sa adopt 1 caine. buuuun. nu mai vreau. asta pentru ca noul chirias pe care il am la casa din Alba Iulia m-a rugat sa le fac vant la cele 2 cateluse din curte. Asa ca trebuie sa gasesc cum sa le transport de la Alba la Cluj, aici pe noul santier….

  4. 4Groparu Nemernic

    @ Atti: Se aude, cititorii? PS: Din păcate, nu prea am cum să am grijă de un câine anii ăștia. Nu am locul meu, plus că plec la 7 dimineața de acasă, vin la 6-7. Au niște vecini un câine superb și prietenos, nici ei nu au grijă de el din motive de timp. Când ne vede că-l băgăm în seamă plânge. Parcă nu aș dori asta pentru câinele meu…
    @ super_fotbal: I-am dat până n-a mai mâncat nimic. Era hămesit,săracu’…
    @ remus: Cum Dumnezău să le faci vânt câinilor care stau la curte? WTF…?

  5. 5Cam

    Auzi, da’ exista burghiu de beton de 5? Nu sunt dăcât de 2, 4, 6 etc.?

  6. 6Groparu Nemernic

    @ Cam: Așa, dă-mă de gol că nu mă știu cu burghiele! …burghiurile.

  7. 7Cam

    un burghiu, doi burghezi.

  8. 8Atti

    Gropare, nu am zis sa il iei la tine – inteleg cum e sa nu ai locul tau. Ziceam doar ca de vrei sa faci un bine celor care fac o gramada de bine la animale de tot felul, acolo e de mers si de impins in fata.

  9. 9parintele

    Mai bine ajuti un animal decat un om.

  10. 10Groparu Nemernic

    @ parintele: Nu prea-s de acord. Ideal ar fi să-i poți ajuta pe toți, indiferent de regn.

  11. 11Groparu Nemernic

    @ Atti: Am pricipit! 🙂

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)