Macelarul roman in Germania

Înainte de a scoate alte informaţii despre concertul Meidăn (între noi fie vorba, încă mă recuperez), vreau să vă zic povestea măcelarului sas plecat aiurea. Aiurea, în Jermanica, adică.

Io, fiind din Sibiu, cunosc ceva saşi plecaţi la vaterland-ul lor, în Jermanica. Pe vremuri, pe bani buni, nu amu, când te angajează neamţu’ să-i culegi căpşunii şi primeşti 200 euro pe an, din care îţi trage 400 euroi pentru cazare în rulotă, 30 in cameră.

Şi unul din saşii ăştia plecaţi era mega măcelar. Deci mega! Tăia tot ce mişcă, tranşa, belea, jupuia. Cojea, epila, făcea pedichiura.

Şi merge nenea măcelaru’ în Jermanica, la o măcelărie, să dea o probă de lucru. Nemţii – impresionaţi, ein folk, ein land, ein măcelar.

Îl angajează, pe bani frumoşi. Şi numaidecât începe sasul nostru să muncească, exces de zel, ore suplimentare, toată lumea mulţumită, aiaiai, cât arbeit bagă.

Şi când se gată luna, merge să-şi ieie salariul. Că nu era cu card pe vremea aia.

Salariu – canci. Mereţi discutaţi cu şeful, io nu ştiu nimic, zice contabila, privindu-l nemţeşte pe sasul care o privea – evident – săseşte.

Şi, la şeful cel mare:

– Ce salariu vrei, întreabă şeful cel mare.
– Salariul meu,… munca mea. Mor copiii de foame, arbeit macht frei.
– Nici un salariu, zice neamţu.
– Ba da, trebe, că am muncit!
– Ai muncit, dar ai şi furat, zice neamţu.
– ???
– Da, ai şi furat. Hai cu mine să vezi ceva.

Şi-l duce la intrarea în fabrica de scos carnea de pe oase, şi-i arată un ditamai preşul la intrare.

– Vezi preşul ăsta? Îl vezi, că doară nu eşti orb, deşi te uiţi la mine săseşte. No. Preşul ăsta, de fapt, e un cântar.
– …
– Da. Şi tu zilnic intrai în măcelărie cu 92 de kile, şi ieşeai cu 104, uneori cu 106 kile. Ba, odată ai ieşit chiar şi cu 119! 119 kile, mă.
– …
– Deci nu am ce salariu să îţi dau, că ne-ai furat la carne de ne-ai rupt, zi de zi. În fiecare zi. De fapt, zi de zi, cum am spus adineauri.

29 lovituri, dă-i și tu!