La pescuit în Deltă – partea a treia

După isprava naşului cu grănicerii, a treia zi, gaşca noastră s-a spart în două: doi membri au plecat pe braţul Chilia să-şi încerce norocul, iar eu şi cu ceilalţi doi am rămas în bază.

În dimineaţa aceea am ochit un loc ideal de dat la plută: la numai 15 metri de corturile noastre, într-o zonă liniştită, sub o salcă care avea să-mi confişte cinci monturi, într-o zonă unde roiau ţânţarii în miezul zilei ca parlamentarii în plen atunci când îşi votează pensiile. Pentru că mai trebuiau făcute nişte amenajări, am pus mâna pe macetă şi ţuşti, îmbrăcat cu cizmele, la tăiat stufi! După vreo două ore de tăiat, ca pe plantaţia de trestie de zahăr, stuf înalt de 5 metri, cu mâinile toate tăiate (tăietura de stuf este un soi de tortură chinezească “moartea celor 1.000 de tăieturi), găurit de ţânţari ca o perniţă de ace, cu hainele pline de mâl, am decretat, glorios, că locul meu de plută este gata – şi am început să pescuiesc în uniforma mea obişnuită – hanorac cu glugă, pantaloni groşi de polar, încălţat cu adidaşi şi şosete groase la plus 40 de grade (asuda untul în mine ca o friptură un porc) (între noi fie vorba, nu am prins nimic acolo; da’ nimic!)

La un moment dat mă strigă ăştia:

– GROPAREEEEEEEEE!!!!!

Am zis e clar, au venit ucrainenii să ne jefuiască de verighete, dinţi de aur şi Cernăuţi; şi într-un suflet am alergat în bază. Unde colegii pescari erau livizi:

– Bă vacă, era să-ţi tragă băţul în apă! Stai şi tu lângă el, că rămâneai dracu’ fără băţ!!! Aşa trăsătură numai în filme mai vezi!!!

Mă uit – crăcanul strâmb, într-adevăr, iar feţele lor crispate de amintirea trăsăturii nu trădau nici o tresărire de gând ascuns. Am oftat, am scos băţul din apă şi descopăr în momitor un solz de peşte – amintire de la sturionul de 14,5 metri care se dedase la boaba mea de porumb. Neîncrezător, refac montura, arunc şi dau să scot al doilea băţ din apă, la inspecţie.

Şi mi-o tras din nou!!!!! Nu foarte violent încât să-mi îndoaie iar crăcanul (bag samă că prima dată fusese ceva bunic de strămoş de crap din cretacic), dar când, cu emoţie, l-am înţepat, am scos afară un ciortan de un kil jumate! (posibil să fi avut numai un kil, dar între timp a mai crescut, vă daţi seama).

Am slobozit un zbieret Cherokee de victorie, am ţopăit pe genunchiul meu cu meniscul paradit, l-am adus în mincioc şi am început să fac cruci cu limba: era primul meu peşte mai acătării de când vin în Deltă. Primul! (naşule, plm, DĂ-MI ODATĂ POZELE ALEA!!!!). Am plescăit obraznic din buze, le-am spus tuturor (pescari cu state vechi, de altfel) “aşa se face, băi belingărilor!” şi am aruncat peştele cu grijă în juvelnic. Apoi am aruncat băţul numărul 2 înapoi şi am început să refac băţul cu nr. 1.

Şi îmi trage la băţul nr. 2, din nou! Şi mai scot un crap tot de un kil jumate (posibil un kil, dar nu prea cred). Şi pufnesc în râs: “voi nu sunteţi pescari, mă, degeaba!” (eu pescuiam cu numai două beţe, ei cu 3-4 fiecare; fiecare îşi alesese locurile cele mai deştepte, eu dădeam în locul cel mai năcăjit, şi tot la mine trăsese!). Şi arunc ciortanul în juvelnic, din nou, refac montura şi arunc iară.

Au urmat, într-o juma’ de oră – jur pe roşu! – încă trei caraşi şi un crăpcean de 300 de grame, pe care l-am şi eliberat instantaneu; schimbam montura, aruncam, trăgea. Schimbam montura, aruncam, trăgea! Colegii au început să suduie ca nişte diavoli (chiar începuse să miroasă un pic a pucioasă prin zonă, pe bune!), eu le-am spus că-s plin de noroc ca limba rusă de înjurături, le-am dat cu tifla… apoi peştii s-au potolit complet.

Apoi a urmat cea mai tare fază de tura asta. Drept urmare vă şi supun atenţiei un videoclip filmat de mine însumi, ca să vă desfătaţi şi voi, că io tot râd când îl văd. Şi-mi cer scuze de pe acum pentru limbajul trivial, suburban şi licenţios la care vă supun, dar în febra vânătorii de peşti noi intrăm într-o transă satanic-porcoasă, ceva de speriat. Peştele a trecut peste toate firele înainte de a se ascunde în stuf; iar cele care au scăpat au fost călcate în picioare de vajnicul nostru pescar cu pleată în vânturi. Cântau sesizoarele de parcă erai la imprimantă din aia cu ace! Finalul, ca de obicei, face tăţi dolarii. Şi FACEŢI SONORUL MAI MIC la început! Că o să vă ţiuie urechile.

Tura viitoare vă mai scriu finalul glorios, şi gata cu Delta, că ce-i aia concediu?

18 lovituri, dă-i și tu!