La noi, in Austria…

Va scriu din Austria, de pe tableta, deci canci diacritice (apropos, va pupa Sissy, Mariuca Tereza si Franz Iosif).

Asadar, sambata am asteptat cu sufletul la gura sa se apropie de mine caravana Opel plina cu purcoi de bloggeri, sa plecam in tabara foto. Mi-am terminat bagajul, dupa ce am avut mare grija sa uit niste chestii importante (intre care sandalele si tubul de snorkeling – cine stie, poate-mi prindeau bine), si am tot stat si l-am enervat pe fiu-meu, sa se crizeze si sa pot pleca mai usor. Si or ajuns; si ne-am reunit cu emotie latina la Profi Floresti, si am inceput sa le prezint zona ca un Beverly Hills, ba chiar un Dubai romanesc; dar chiar atunci l-am prins pe Costin ca flirta cu niste minore care cerseau la mine-n metropola si ne stricau brandul de comuna. Si am incercat sa-l detractez de la planul lui miselesc de a le face poze artistice in frig clujean, dar nu am avut succes; asa ca le-am reclamat la loja masonica de care apartin si nu cred ca le voi  mai vedea prin zona cand ma intorc, pentru ca in Ardeal nu avem gropi, cersetori, inflatie si certuri intre operatorii de cablu si televiziuni.

Apoi am purces la Mugur, care este un patron de herghelie de 18 cai din Faget, de langa Cluj, si care mai detine vreo 6 caini, 12 matze, niste porc lanos fara colesterol si una bucata magar din Shrek. Daca nu va scriam de pe tableta, va puneam si poze cat o mie de cuvinte si terminam postarea; dar asa, va zic numai ca am agreat cu el sa imi aduc familia la jucat cu porcii lanosi si cu magarii, ca de calarit caii, asa cum face Mugur cu gasti de turisti straini si copii cu nevoi speciale, nu cred ca ma tine.

Apoi am pornit catre Oradea, unde hotel Continental Forum ne astepta cu o piscina aburinda, de am sarit in ea după ce am mancat un porc cu compot de prune, de zici ca eram francez, ca niste copii si ne-am balacit pana ni s-au incretit bunatate de piei ca la cateii de o zi. Si am dormit ca niste butuci! Si aveam plecarea a doua zi dimineata la 6, sau 7; si asa ne-au jucat sortii niste feste, ca toaaaaata gashca se echipase si era punctuala, numai eu si Gaben nu am auzit ceasurile desteptatoare si i-am intarziat pe toti minute bune. Drept pedeapsa, Sutu si Radu Badoiu ne-au tras un perdaf ca-ntr-o zi agitata intr-un cuplu, dar nu ne-au pus sa facem 20 de flotari in zapada, ca am fi adormit la a doua, asa eram de varza (sau orice alta leguma, daca aveti asemenea fetisuri). Si toata lumea se uita la noi dezaprobator si clatina din cap.

Apoi am pornit catre Schengen, unde, spre marea mea dezamagire, nu am patit nimic nici la vama, nici pe drum; nici chiar in Ungaria vecina si prietena, unde jur ca era un frig ca nu ma mir ca le-o trebuit sa ne cotropeasca secole si milenii la rand; a, sa nu uit sa va zuc ca am halit un gulas traditional austriac pe autostrada cand ne-a razbit foamea de am lins farfuria (pe aici, pe la noi, prin Austria, se cheama Rheinschrigereitenheimlidornerhsteindertallerfalleristrungziehlknapfwurfenneidischzuviellerdenkt – va recomand sa-l comandati la chelner daca ajungeti in Germania asta austriaca, dar grija mare la pronuntia lui “h” aspirat, ca si mie-mi joaca feste).
Apoi am mai navigat cu Opel Astra pe diesel (la 162 km/h masina se comporta exemplar, da’ numa’ nu ma parati la Polizei, bitte; danke, danke sehr schoen!) ca niste vikingi, si am ajuns cu bine si am halit iarasi dupa ce ne-am cazat la un hotel de 4 stele care ii cam da clasa alora din Tenerife si Mallorca pe unde am mai ajuns si eu, ceea ce mi se pare super fain mai ales pentru ca e detinut de un oltean de-al nostru; ca la olteni moda nu mai e sa vina in Ardeal, ci direct in imperiul Austro-Ungar, chestie care pe noi, pe ardeleni, ne frustreaza la culme, ca nu mai avem pe cine da vina ca lucrurile nu merg cum trebe.

Maine incepem prima tura de fotografiat, pls tineti-mi pumnii. Am aflat si io ca ISO de la camera nu e aceeasi chestie cu ISO ala 9001 de calitate; e altceva, mai fotografic. V-as explica, da’ sigur nu intelegeti.

PS: Gaben, cu care impart plapuma in excursia asta, poseda o tehnica asiatica de sforait, ca sforaie ca un motor rusesc de barca construit in anii ’60. Si sforaie si cand expira, nu stiu cum face, e ceva de speriat, ca nu-mi mai aud sforaielile mele de sforaielile lui!

Tabara de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a treia, este un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Neola, HotelKehlbachwirtDomeniile Vînju MareHotel Continental Forum OradeaOpelși Anagrama.

19 lovituri, dă-i și tu!