Gropar bucătar

Merem la hipermarşeu, şi-mi sar în ochi nişte tulpini de ţelină. Muiere! Zic. Astea musai să le lom, ştiu o reţetă beton! Binie, zice muierea, ia-le. Da’ tu găteşti! Io gătesc, zic, în mod excepţional.

Ajung acasă după o zi în care am trudit pentru bunăstarea familiei. Deschid ebucătăria la reţeta de care ştiam. Iau aminte – cu mare luare aminte – la tot. Cum de altfel vă rog şi pe voi să luaţi aminte.

Mă apuc de gătit haleala.

Termin haleala.

Servesc haleala.

Halim.

După o vreme, nevastă-mea zice:

– Poate ar fi fost bine să bagi şi ardei iute, zice.
– Da, zic. Dar mie-mi place.
– Şi mie, zice ea. Şi mie.

Mai cronţănim din haleală.

– Dacă aveam şi usturoi, ar fi fost demenţială! zice.
– Sunt complet de acord, zic. Deci complet de acord!

Rog să se consemneze acest lucru, că nu se întâmplă foarte des.

– Poate nu era o idee rea să băgăm şi frunze de ceapă verde, ca-n reţetă.
– De alea chiar îmi pare rău că nu am pus, recunosc eu. Da’ abia or apărut pe piaţă, îs din alea turceşti. Nu-s fragede, ca alea româneşti. Ne-ar fi rămas printre dinţi şi iar ar fi strigat colegii la mine când zâmbesc că ce-i cu atâta verde la mine pe gingii, că ştii doară că nu mă spăl pe dinţi.
– Ştiu, aprobă ea.

Mestecăm.

– Morcov ai pus? Sau ceapă roşie?
– Nu, că am uitat să iau din hipermarşeu.
– Aha, zice. Ghimbir?
– Credeam că mai avem, şi nu mai era.
– Sare? Ai pus măcar puţină?
– Nu, că mâncăm prea sărat, şi sarea nu face bine la inimă.
– Ai găsit zahăr brun? Să bagi în reţetă?
– Nici nu ştiam că avem, zic. Am pus o zaharină din aia de-a ta, de slăbit.

Muierea se ridică de la masă şi se uită peste reţetă.

– În ce ai prăjit tulpinile de ţelină? În ulei de măsline, sau de floarea-soarelui?
– Nu am pus deloc ulei, zic.
– E OK, zice ea. Da’ ştii numa’ ce nu pricep?
– Nu, zic, numa’ dacă-mi spui.
– În reţetă scria piept de pui. Din ăla de ce nu ai pus?
– N-am mai avut chef, zic.
– Nu?
– Nu! zic. Păi tu ştii cât chinuie ăia puii, prin abatoare? Şi-n bateriile de găini? Păi dacă ne reîncarnăm în pui de baterie? Ţi-ar conveni să te mănânce aşa, oricine?
– Dreptu-i, zice. Dreptu-i.
– Plus că… ştii tu, carne cu pâine… nu prea mere bine!
– Avem pâine? zice ea.
– Nu, zic. Nu avem.

Terminăm de mâncat.

– Mie mi-e foame, zice nevastă-mea.

Mă uit la ea.

– Eram sigur că nu-ţi place cum gătesc!

Mă ridic de la masă, furios.

– Mâine plec la mama! îi strig în faţă.

44 lovituri, dă-i și tu!