Fix amu doi ani

(văd că deja Crivăţ a scris despre aceeaşi chestie)

Deci fix amu doi ani ajunsesem deja de vreo oră-două la cea mai neconvenţională nuntă de care am avut parte până acum.

Update – momentul sosirii, via Crivăţ:

Era o marţi, dacă nu mă înşel. M-am lipit de buchetul lui Crivăţ (era oră târzie, iarnă urâtă şi piaţa de flori era închisă în Cimişoara), ne-am distrat cu Hădeneştii şi cu prietenii lui (ţii minte, Ursulică, noaptea aia rece ca Siberia? ), a cântat fanfara ţigănească la urechea mea, am vorbit cu ei vrute şi nevrute, încălziţi de caisia cu obicina voda, gospodine, şi de multă, multă bere.

În noaptea aceea magică s-a făcut poza cu care s-a făcut confuzia la Antenă.

Apoi: sârbul s-a cam dus.

Apoi: la nunta mea, mirele se suie în maşina lui Crivăţ. Care pune exact muzica (sârbească) cu care am umblat cu sârbul prin Muntenegru. Parcă am simţit o adiere de aripă pe obraz, aşa m-am simţit. Ce coincidenţă! mi-am zis.

Apoi: de ziua lui, pe 23 august, Discovery pune episodul cu Ultimate Survivor la care am ţinut neaparat să ne uităm când eram cu el în Muntenegru. Şi pe marginea căruia am vorbit mult şi bine cu sârbul. Fix acelaşi episod. Măi, să fie! Aveam deja flashbackuri.

Apoi: aseară, cu o noapte înainte de Dragobete, când se aniversau doi ani de la nunta lor, a lui sârbu şi a Ramonei, pe Travel Channel se difuza un documentar despre Serbia: un nene american se distra în restaurantul la care Mile mi-a promis că mă va duce, dar n-a mai apucat. Ştiţi voi, vaporul ăla de pe malul Dunării, în Belgrad, de cântă ţiganii din linguri şi acordeoane în el.

Mile! Ne potolim?

11 lovituri, dă-i și tu!