Faith in humanity – restored

Să vă spun ce ispravă frumoasă am făcut vara asta, alături de nişte oameni excelenţi.

Vara asta am aflat despre patru băieţi pe care-i creşte o mamă singură undeva, într-un sat din Sălaj aşa de îndepărtat că numai Cosmote are semnal acolo (bilă albă pentru ei). Cel de-al treilea copil ia mereu locul 1, citeşte în draci tot ce apucă şi a câştigat până acum două premii judeţene la concursuri şcolare de actorie. Îi place matematica, este spontan, inteligent, bine-crescut şi din cale afară de politicos. Când este prezentat unei doamne sau domnişoare îi pupă mâna, atâta de bine-crescut este.

Mama lucrează la o făbricuţă de textile din sat – impresia mea este că o face la negru. Lucrează două norme – face croitorie şi este şi femeie de serviciu. Pentru asta, câştigă fabuloasa sumă de 3-400 lei/lună, pentru 12-14 ore pe zi. Uneori a lucrat până la 3 dimineaţa, iar a doua zi de la 7 a reînceput lucrul. Copiii ei sunt toţi bine crescuţi, curaţi, hrăniţi, merg la şcoală. Cel mai mare are 16 ani, cel mai mic 10.

Tatăl lor nu prea vine pe-acasă. Lucrează ca cioban într-un sat vecin, şi nu prea poate lăsa oile singure. Într-o vreme avea şi probleme grave cu alcoolul (da, bea mai mult ca Groparu). Oricum, tot greul gospodăriei pică pe ea: nota bene, are 4 prunci de crescut.

Când am aflat de cazul lor, mi s-a rupt inima. Aşa că am mers la ei cu o tură de jucării şi cadouri primite de la oamenii buni de la Polus Center (cărora le mulţumesc încă o dată din suflet) înainte de Paşte. Apoi am aflat de la ei că niciodată nu au prea ieşit din satul lor – decât ca să vină la Cluj şi Zalău la medici. Şi copiii sunt niţel mai sălbăticuţi ei.

Nu am puterea financiară să adopt o familie întreagă; iar pe blog nu puteam demara o campanie pentru a-i ajuta pe ei când urlă internetul despre copii cu cancer şi cazuri medicale grave. Aşa că m-am întors către  cunoscuţi şi colegi şi le-am spus despre ei, iniţiind în acelaşi timp o chetă.

Colegii de la cooperativă au donat o sumă frumuşică de bani, iar doamna Mihaela Rus de la Vitrina (pe care atunci o vedeam prima dată în viaţa mea; apropos, Vitrina face anul ăsta 20 de ani – la mai mare!) a donat o sumă şi mai frumuşică (vă mulţumesc din sufleţel, fraţilor şi doamnă soră mai mare Rus!). Fără să-mi ceară nimic în schimb, ba chiar toţi mi-au mulţumit că au ocazia să facă un bine cuiva. Apoi Eximtur a donat o excursie de 3 zile la mare pentru toată familia; ar fi dat o excursie de mai multe zile, dar nu am vrut eu ca ei să-şi cheltuie toţi banii acolo, mai ales că de banii care le-au rămas cei doi băieţi mai mari vor putea face naveta la Jibou, unde fac liceul. Aşadar, familia a mers anul acesta în primul lor concediu din viaţa lor – la Venus. 3 nopţi ca-n basme, numai ei, ca o familie.

Înainte să plece la mare, i-am adus pe copii la Cluj să îi vadă un medic specialist: lipsurile şi carenţele de alimentaţie şi-au cam pus amprenta pe dezvoltarea lor. Doamna doctor Chira (Marius, şi tu şi nievastă-ta sunteţi nişte meseriaşi!) a acceptat din prima să-i vadă pe toţi pruncii fără să le ia nici un leu, fără fiţe, fără să facă deloc caz, ci firesc şi natural. Consultaţia a durat vreo 2 ore lungi, i-a examinat cu ochi de profesionist, a râs cu ei, a glumit, le-a prescris nişte vitamine şi chiar un tratament hormonal pentru premiantul familiei, care e un pic în urmă cu creşterea. Pentru că mama lor, se pare, are un început de diabet, doamna Chira se va ocupa să o ajute să-şi facă analizele fără să o coste nimic, şi tot dânsa o va recomanda unui diabetolog foarte bun din Cluj, care nici el nu îi va lua bani pentru consultaţie. Apoi familia Chira şi-a dat seama că au o bicicletă şi doi saci de haine de dat, şi le-au donat copiilor cu dragă inimă.

Colegul meu Dinţu zis Bizonu a scos şi el doi saci de haine pentru copii.

Colegul meu Ionuţ i-a ţinut pe copii o noapte la ei în apartament şi a contribuit şi el cu bani mulţi. Şi am mers cu copiii la mall, unde au mâncat ce le-a vrut inimioara, apoi i-am dus la Spiderman 3 – primul film 3D din viaţa lor. A doua zi, i-am dus la dentist, unde tânărul domn doctor Bogdan Dicu le-a rezovat problemele de dantură. Tot aşa, fără bani. Apoi i-am lăsat în grija Ioanei, care i-a dus în parc şi s-au dat cu bărcile la Chios; apoi colega Irina i-a scos la o pizza; şi, pentru că se termina ziua, Daniel Rus i-a dus acasă cu maşina lui, deşi îl rugasem cu numai 3 ore înainte să mă ajute. I-a ajutat fără fasoane, fără fiţe, fără “băăă, da’ acum îmi spui?”.

De ce vă scriu eu treburile astea? Pentru că singurul meu merit este de a-i fi rugat pe oamenii aceştia să facă o faptă bună; atât. Iar disponibilitatea lor a fost copleşitoare.

Şi ca să vă spun că nu trebuie să fii bloggerul lui peşte prăjit ca să îi rogi pe alţii să te ajute într-un demers umanitar – aşa pricăjjit cum este acesta de mai sus. Şi nu cred că vreunul din cei care m-au ajutat au făcut-o pentru că doreau ceva la schimb, pentru că în afară de acest articol, probabil că marea majoritate nici nu vor mai apărea pe blogul aici de faţă.

Şi ca să vă reamintesc să faceţi bine de fiecare dată când puteţi. Dacă eu am putut, puteţi şi voi, oricare dintre voi; trebuie numai să vreţi. Acum s-au cam terminat concediile, şi cred că cu puţin efort fiecare dintre noi putem dărui o sumă cât de mică unor cazuri umanitare disperate. Invitaţi-vă colegii, prieteni, vecini, renunţaţi la un pachet de ţigări, o rudă de salam cu E-uri sau o seară în oraş pentru a ajuta să salvaţi o viaţă. Cum ar fi oricare dintre cele de mai jos – într-o pur ordine aleatorie:

Vasilică, 11 ani, cancer la creier, necesită operaţie delicată, dar are şanse de reuşită. Bietul Vasilică ne priveşte acum din ceruri.

Profesor Adela Rogojinaru, cancer de piele cu metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o intervenție agresivă cu citostatice.

Leontina Nicoleta, suferă de retinopatie de prematuritate gradul V, necesită o intervenţia chirurgicală într-o clinică americană, care costă peste $30.000.

No… ne băgăm?

4 lovituri, dă-i și tu!