Dragă Primărie Cluj-Napoca, Stimate Domnule Primar Emil Boc,

Thursday, 23 May 2013, 23:53 | Categoria : Usturoi
Taguri : , ,

În decembrie 2012, la revelionul jurnaliştilor şi bloggerilor, v-am prezentat un rough cut de 20 de minute din filmul nostru de lung metraj “Usturoi” – poate cel mai ardelenesc film turnat după ’89 – cu oraşul Cluj-Napoca, care este înfăţişat ca un centru urban european, modern, strălucitor. În geografia filmului, în firul său epic scenele filmate în Cluj au menirea de a fi o carte de vizită care să ne promoveze oraşul pe termen nelimitat, aşa cum a fost cazul cu alte aşezări de pe mapamond – Bruges (In Bruges) şi Noua Zeelandă (Stăpânul Inelelor, Hobbitul) fiind cazurile cele mai de notorietate, acestea şi oferind bani grei pentru parteneriate cu producătorii de film. Dacă mai ţineţi minte, domnule primar, aţi fost şi dumneavoastră plăcut impresionat de montaj, de coloana sonoră, de calitatea imaginii. Atâta de impresionat, încât ne-aţi spus să depunem un proiect pentru sesiunea de finanţări nerambursabile de la bugetul local, pentru că veţi susţine proiectul nostru cu bani (“Chiar aveam în plan să facem un film cu oraşul”, aşa ne-aţi spus atunci).

boc

Drept urmare, după câteva săptămâni de muncă asiduă am depus în ianuarie, conform stufoaselor norme în vigoare, proiectul “Post-producţie filmul Usturoi” pentru finanţare. Pentru noi, suma cerută pentru post-producţie (circa 166.000 lei) ne-ar fi permis să terminăm montajul şi să începem bătălia pentru promovare, pentru a lansa filmul anul acesta şi a creşte, prin urmare, awareness-ul mondial asupra capitalei Transilvaniei cât mai repede – mai ales că avem de gând să trimitem filmul la cât mai multe festivaluri de pe mapamond.

La distribuirea fondurilor, însă, am aflat că din cei 166.000 lei pe care vi i-am cerut ni s-au aprobat 8.000 de lei. Întrucât cu această sumă, stimată primărie, stimate domnule primar, suntem la fel de săraci ca şi până acum, vă mulţumim frumos, dar nu putem primi, şi vă rugăm respectuos să redistribuiţi suma acordată nouă altui proiect.

Nu vă scriem prezenta scrisoare deschisă pentru a contesta criteriile onoratei comisii de acordare a fondurilor, nici pentru a exercita în vreun fel presiune publică asupra membrilor săi (am şi aşteptat, de altfel, ca procedura de acordare a fondurilor “să se aşeze”). Vă scriem, dragă primărie a noastră, stimate domnule primar, pentru a vă adresa două întrebari:

Întrebarea nr. 1: Stimate domnule primar, decât să se dea mai puţin la toată lumea, nu mai bine se dădeau mai mulţi bani câtorva proiecte care merită cu adevărat? Nu ar fi fost mai bine să redistribuiţi sumele acestea, la urma urmei, insignifiant de mici, către proiectele unde acestea sunt folosite cu maximă eficienţă – cum sunt, de exemplu, festivalul de magie pentru care se zbate Cristian Gog, sau TIFF-ul, sau Comedy Cluj, sau festivalul de stand-up comedy pe care vrea sa-l facă Nicu Bendea? Care aduc valoare oraşului nostru? Nu e ciudat că se dau sume mici şi foarte mici, de ordinul a o mie-două mii de euro, la (am numărat) 57 de ONG-uri, în loc să se finanţeze un singur proiect “baban” şi de impact cu banii aceştia?

Întrebarea nr. 2: Stimate domnule primar, dacă la bugetul primăriei nu există bani pentru filmul nostru, ne puteţi ajuta să strângem măcar o parte din sumă de la firmele mari ale Clujului, care colaborează cu Primăria de ani buni? Primăria primeşte sume impresionante pentru diverse evenimente locale (de exemplu, festivalul “Zilele Clujului” are un buget frumuşel, de circa EUR 140.000), iar dacă am putea prezenta proiectul nostru la întâlnirile pe care dvs. le aveţi cu marii investitori din oraş poate reuşim să încheiem cu aceştia parteneriate şi să ne acoperim o parte din cheltuieli fără a implica direct banul public. Nu mergem la cerşit – efectele unui astfel parteneriat sunt reciproc avantajoase – dacă ne uităm un pic la ce au făcut alţii.

De ce insistăm cu filmul nostru? Pentru că suntem, la ora actuală, singurul oraş din România cu film de lung metraj propriu şi ar fi păcat să treceţi cu vederea plusul de imagine pe care îl putem aduce întregii noastre comunităţi din punct de vedere turistic. Şi ar fi păcat să ne lăsaţi să luptăm singuri pe acest front.

De ce vă scriem atât de public? Am ales calea aceasta de dialog pentru că v-am scris şi pe Facebook, şi pe adresa de gmail, ba chiar am încercat să dăm de dvs. la emisiunea de la Napoca FM de joi la care sunteţi invitat, dar fără succes pentru noi, din păcate (am sunat de 85 de ori într-o joi, de 80 de ori în alta). Din aceste motive, ne-am zis să apelăm la puterea magică a blogului.

Napoca FM 1_resize_resize_resize Napoca FM 2_resize_resize_resize

Dacă v-am inoportunat, domnule primar, ne cerem scuze. Încercăm doar să facem tot ce putem pentru a duce filmul mai sus, tot mai sus.

usturoi cannes_resize_resize
(mulţumim, Lucian de la Marele Ecran, pentru superba surpriză de la Cannes).

Iar dacă totuşi nu se poate face nimic, domnule primar, înţelegem, pentru că sunt vremuri grele. Oricum, noi tot vom considera Primăria Cluj-Napoca partener, cu toate drepturile aferente, tot vom pune logo-ul cu “Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015” oriunde apucăm în film şi pe site şi tot vă vom invita şi pe dumneavoastră, şi pe cât mai mulţi din inimoşii profesionişti din primărie (pe care îi salutăm) la marea premieră – pentru că aşa ni se pare normal să fie.

Cu deosebit respect,

Radu Băzăvan

Scenarist şi producător “Usturoi”

PS: Ca să nu existe dubii:

1. Am început să facem un film fără bani deoarece avusesem promisiune de finanţare 100% din partea cuiva cu greutate, promisiune care nu s-a mai concretizat. Şi dacă mai stăteam să primim bani de la toţi cei care ne-au promis ajutor, făceam filmul în 2080. Glumesc pe tema asta des zicînd că am fost cel mai minţit om din România în 2012. Când am văzut că lucrurile se tărăgănează, am băgat mâna adânc în buzunar şi am zis: “MOTOR! Dacă nu-l facem acum, nu-l mai facem niciodată.”
2. Am început proiectul prin forţe proprii, iar lipsa unui portofoliu ne-a oprit să cerem finanţare de la CNC, UE etc., aşa cum este parcursul tradiţional al unui film românesc. Să nu uităm că nici Mungiu (“4, 3, 2”), nici Netzer (“Poziţia copilului”) nu au primit finanţare de la CNC. Dacă ei nu au primit bani, avea rost să încerc să-mi cheltui 3 luni din viaţă cu un proiect la numita instituţie?
3. Discuţiile de finanţare cu ONG-urile pentru integrarea romilor nu s-au concretizat, şi după cât interes am văzut că arată pentru un film care arată faţa frumoasă, dar nevăzută a comunităţii rome, ne-am covins că nu este cazul să insistăm. Asta e, vom face filmul cadou şi comunităţii rome.
4. Am cerut bani de la primărie cu inima îndoită. Pentru că simţeam, şi simţim, că fiecare din cei 166.000 de lei ceruţi de noi înseamnă drumuri mai distruse, spitale mai dărăpănate, şcoli mai ruinate cu 166.000 de lei. De aceea îl rog pe domnul primar să ne ajute să facem rost de la firmele private – care, dacă au şi vor, dau, dacă nu, nu. Oricât de excepţional este proiectul nostru, dacă merg cu cererea în mână la sediul lor nu trec de portar.
5. Ne-am asumat riscul să pornim un film cu banii noştri. Acum nu mă lupt pentru buzunarul meu şi al lui Luci, nici măcar ca să ne scoatem cheltuiala, ci ca să facem rost de bani pentru oamenii care ne-au ajutat în film şi bani pentru a termina post-producţia la calitate hollywoodiană. De aceea, peste ceva vreme vom lansa proiectul pe Kickstarter, moment în care, dragi cititori, vă voi ruga să ne sprijiniţi cu Like şi Share să ajungem pe trending page. Nu reuşim? Încercăm cu Indiegogo. Nu merge? Vând maşina şi bicicleta roşie, şi tot îl terminăm.
6. Noi ştim că nu ne vom îmbogăţi cu filmul. Ştiţi cum ştim? Pentru că este suficient să ne uităm la câştigurile filmelor româneşti în 2012. Vorbim de filme care au avut şi au băgat bani grei în promovare, cu sponsori puternici în spate, sau care au luat premii importante (“După dealuri” a strâns puţin peste EUR 100.000 din bilete) – nu ca noi, o gloată de entuziaşti. În momentul în care am băgat în film banii cam ştiam acest lucru. Dar, ca să nu existe dubii, aflaţi că dacă vom face bani cu filmul, nu ne vom cumpăra Jaguare şi vile în Malibu, ci vom încerca să ne finanţăm al doilea film (deja am vreo două idei creţe de scenariu care se învârt în capul meu ca un titirez).

Ştiţi de ce al doilea film? Pentru că:

44 de lovituri pentru “Dragă Primărie Cluj-Napoca, Stimate Domnule Primar Emil Boc,”

  1. 1Gigi

    😎 LIKE !

  2. 2Val Vesa

    Va rog dati RT pe Twitter cu cc @EmilBoc si #Cluj sa vada toti in Cluj, inclusiv domnul primar

  3. 3Mihaela Curea

    Vali – degeaba dăm cu RT, cred că dlui Boc chiar nu îi mai pasă. Din tot ce a promis, s-a ales praful.
    Trebuia să aibă curaj să spună de la început că nu vor fi fonduri pentru un film. Bine că sunt bani pentru asfaltări pe ploaie :)

  4. 4marius

    Cine-i celalalt personaj, in pulover? Un SPP-ist? Si poza aia pare facuta cu un telefon, gen HTC Desire Z

  5. 5daniel rus

    @ marius: Cred că ăla în plovăr i-a stricat planurile Groparului. Aia e ținută de întâlnire cu primaru? Dă-o-ncolo de treabă!

  6. 6Cristi

    “Bla, bla, bla – nu ca noi, o gloată de entuziaşti ” si daca te inseli? Si daca o sa aiba un succes mai mare?
    Io asa cred. Filmul vostru e optimist, e digerabil, e “vizionabil” si cand va fi momentul sper ca lumea nu va apela la torenti pentru a-l vedea. :)

  7. 7Ad.

    Cred ca puteai merge in audienta, fara nicio problema. Nu de alta, da cu acest articol nu ai demonstrat decat frustrarea si invidia fata de alte proiecte. Sunt bani publici, ce vrei? Bine ca i-ai obtinut si pe aia! Decat faci cacaoa asta, ai putea sa .. nu stiu… sa cauti sponsori! Primaria ti-a dat un inceput cum trebe sa dea la toata lumea! Nu fi comod! Du-te dupa sponsorizari! Sunt patroni bogati deschisi la asta! Go si nu te mai plange atata, ca nu te mai citesc! 😉

  8. 8marius

    Bravo, Ad! ai retinut totul exact cum trebuie! Cred ca nu ai citit decat titlul…

  9. 9Corina Brandusan

    Salutare Groparule,

    e adevărat că e “aglomeraţie” mare la emisiunea Clujul în direct pe care o moderez joi la Napoca FM cu dl primar.
    În acest moment suntem limitaţi la 30 de minute de emisiune şi preluăm apelurile direct, poate vom reuşi să o prelungim, dar deocamdată aceasta este durata emisiunii. Aici intervine norocul…sunt mulţi clujeni care ne sună şi găsesc linia ocupată, nu eşti singurul, motiv pentru care preluăm sesizările şi întrebările şi pe pagina noastră de Facebook şi le transmitem apoi primarului, care răspunde la ele în direct. Poţi face asta, dacă doreşti, aşa cum o fac şi alţi clujeni.
    Ţin minte că acum câteva săptămâni ai reuşit să prinzi linia şi ai vorbit cu noi, în direct, despre film.

    Mult succes în obţinerea finanţării!

  10. 10Cuibus

    Zi pinoboc si da-i pace..Clujul e terminat pana ramane acest personaj la primarie. Pozitia Copilului din ce stiu au primit 200.000 lei din cei 800.000 necesari pentru productie de la CNC.

  11. 11Adi

    Total de acord cu ce ai scris, cu o singura observatie: Capitala Transilvaniei??? Ce are Boc cu Alba Iulia (ca acolo a intrat si Mihai calare, si s-a incoronat si Ferdinand Intregitorul)? Io-s din Bistrita, asa ca n-am mandrii locale.

  12. 12Mihai

    Eu am “cumparat niste usturoi” pe reelhouse si nu pricep de ce nu ati luat banii de la primarie. Adica 10$ ai mei sunt ok da 2500$ a lui Boc nu? Hai, fiti mai modesti ca nu-i tocmai un documentar despre Cluj cu sanse la Oscar. Daca Boc va da 40.000 o sa inceapa toti studentii la Teatru & TV sa filmeze in centru si apoi sa ceara bani de post-productie.
    Dupa faza asta eu ca firma nici n-as discuta cu voi. Pai cum, nu va dau cat vreti voi si apoi ma trezesc cu articole pe blog in timp ce-mi aruncati inapoi banii peste gard?

    PS: Iti dai seama ce ar titra presa centrala:
    Boc da €40.000 pe usturoi!
    Usturoiul facut de un amator si finantat de Boc cu €40.000

  13. 13Groparu Nemernic

    @ Mihai: man, si nu e mai frumos asa, ca este filmul nostru, independent 100%?
    Nu am cuvinte sa iti spun cat de mult apreciem faptul ca lumea s-a lipit la proiect. Si, ca si in pilda biblica, cei $10 de la tine sunt mult mai apreciati decat cei 8000 de lei pe care i-am refuzat.
    Am discutat mult cu regizorul pe tema asta si pozitia lui a fost fara echivoc: daca acceptam banii astia, aruncam proiectul in derizoriu, si e pacat. Chiar daca se poate interpreta ca mandrie prosteasca, crede-ma, nu e.

  14. 14Raluca

    In primul rand, aici unde ai scris tu pronume, taie si scrie prenume.

    Apoi, ce-o fi chiar asa cu filmul asta, de meritati voi 40M euro? Adica doar filmu’ vostru merita promovat? Pai daca-i chiar asa, fiti cu adevarat independenti, mai usor cu miloaga la stat si gasiti finantare privata. E amuzanta si asta cu regizorul care nu vrea sa arunce filmul in derizoriu. Pai cred ca mai low-budget nu se poate, deci sunteti acolo. Plus ca ai fi surprins sa vezi cat de mult se poate face chiar si cu un buget de 2M eur.

  15. 15boierul barba

    Nene Groparule ma impresioneaza tenacitatea lu’ matale si doza de naivitate ce o detii cand judeci spusele la cald a oamenilor urcati la tribuna. Asa fiind-ca te consider un fel de prieten digital cu biti in instalatie, uite o sa-ti povestesc o intamplare prin care am trecut iar tu sa iei aminte.
    Cu ceva timp in urma , daduse coltul un cunoscut si vrand nevrand a trebuit sa-l onorez si sa particip la praznicul sau. Din absoluta intamplare la masa supliciului de coliva cu lumanari , megiesul meu de masa era groparul meserias in bagarea in tarana a dihaniei umane pamantene pacatoase.
    Dupa ce cinsti mortul cu un bogdaproste si dadu peste cap un pahar de votca , alaturi de cele de la sapatul gropii, mi-a soptit complice la ureche : “auzi domnule sa-ti spun un lsecret la care noi cei din meseria noastra tinem foarte mult…” … eram in pragul aflarii unui secret primordial pe care cred ca putini de pe planeta il detin … si in continuare megiesul gropar continua ” sa stii ca in meseria noastra oricat de mult pamant am pune peste mort, niciodata, dar absolut niciodata nu calcam pamantul de deasupra mortului” … va dati seama cata greutate au capatat din momentul acela in mintea mea legamintele ancestrale ale tizului lui matale , domnule Gropar ???. Banuiesc ca va dati seama , si din acest motiv va sugerez ca drept replica la atitudinea blazata si nesimtita a primarului la o propunere serioasa si de bun simt de-a matale,… sa tii minte , cand o fi cazul si Boc o va lua “spre locuri cu verdeata” , fa mataluta bine si renunta la principiile traditiei de breasla si joaca-i tantaroiul intr-un picior pe lutul sau de subszistenta.

  16. 16Groparu

    Raluca, in primul rand lasa-ne.
    Multumesc.

  17. 17Groparu

    @boierul barba: pfuay, ma, de unde am pornit si unde s-a ajuns!

  18. 18boierul barba

    Ma scuzi domnule draga , daca-i cu suparare , nu mai scriu , ca nu-i bai (cum spuneti voi ardelenii)… da’ eu dau drumu la cai cand ii plimb si o mai iau pe aratura ce sa-i faci …

  19. 19A.

    Păi bine, mă Gropare, așa se merge la întâlnire în costum și cravată? Polarul portocaliu, Gropare, polarul portocaliu…

  20. 20geq

    concluzia ar fi sa te sustinem sa te inscrii la eurovision 😉

  21. 21Flavia

    Draga Gropare,
    Te citesc de ani buni dar e prima oara cand las un comment, pentru ca nu pot sa n-o fac atunci cand vad ce ineptii s-au debitat. Pai, oameni buni, cum puteti voi sa vedeti cererile de sponsorizare ca pe-o cerseala? Voi va dati seama ca orice publicitate se plateste si ca Usturoi aduce un mare beneficiu de imagine Clujului? Faceti calculul asa: Ministerul Turismului a cheltuit 5 milioane de euro pentru spoturile cu `Explore the Carpathian Garden” . Usturoi nu-i clip de promovare a Clujului deci nu valoreaza atata si nici Primaria Cluj -Napoca nu-i Ministeru’, dar oricat o scazi si-o imparti, 8000 de lei tot e o suma derizorie si parca data la scos ochii. Eu, personal, gasesc si aceasta scrisoare deschisa de foarte mare bun simt si decizia de a refuza cei 8000 de lei justificata. Atata am avut de zis 😆

  22. 22Vasi

    Si eu iti las un comentariu pe blog pentru prima oara pentru a sustine ceea ce faceti. E jignitor sa oferi o suma de genul asta la un proiect de anvergura cum e filmul vostru, dar in acelasi timp asteptarile voastre de a primi mai mult de 50% din finantarea ceruta de la primarie au fost nerealiste. Din pacate primaria n-are atatia bani (sau are, dar nu-i da pentru asta). In plus, se stia bine-mersi de cine va lua banii grei (gen TIFF) dinainte de a se afisa lista cu proiectele castigatoare (lucru care nu mi se pare ok deloc – ca dovada, e un articol pe Ziua de Cluj pus cu 1 saptamana inainte de a se afisa rezultatele)..

    Eu sper ca o sa fiti cei mai activi promoteri din univers pe perioada TIFF-ului. Aveti mari sanse sa intalniti oameni care va pot ajuta (daca nu cu bani, cu servicii necesare pentru post-productie).

  23. 23pishta gonzales

    acu draga gropare scuza-ma ca te intreb. dar in ce baza ceri tu bani de la primarie pt un film de-al tau? primaria de cand e sponsor de filme. primaria sa isi vada de gropi, semafoare, parcari. si tu vezi de filmele tale. bune au rele om vedea noi

  24. 24Groparu Nemernic

    @ pishta: am avut de ales intre a prezenta Clujul fugitiv, in asa fel incat sa nu iti dai seama despre ce oras este vorba, sau a face o mega filmare cu obicetivele turistice. Am ales-o pe a doua. Nu merita ata o recompensa din partea comunitatii? No stres, mergem mai departe.

  25. 25pishta gonzales

    hai sa o luam altfel. cand ai luat credit de la banca , banca te-a cautat si in chiloti sa vada daca are cum sa isi recupereze banii in caz ca….. pe principiul “fac si io un film tare despre cj cu obiective turistice” pot sa apara maine 100 de cereri la primarie. ideea e simpla : nu fa afaceri cu statul. daca nu vrei sa te transformi intr-un tip care va fi acuzat ca posteaza de bine despre boc pentru ca… sau posteaza de rau despre boc pentru ca….
    eu vad bloggerul ca un del de jurnalist. in momentul in care un jurnalist se ia de un politician ca nu i-a finantat un proiect nu imi miroase mie bine.
    parerea mea.
    in rest succes cu usturoiu, teaseru mie imi place.

    PS pe de alta parte primaria totusi ti-a dat nu ti-a luat vezi radio erevan

  26. 26Anonymous

    Frumos scris, dar un singur lucru, ne comparam acum cu The Hobbit si Lord of the rings? 😆

  27. 27Groparu Nemernic

    @ pishta: nu m-am luat de domnul primar, pur si simplu i-am mai cerut ajutorul inca o data (am impresia ca in van, dar trebuia sa incerc). Afaceri cu statul? Incerc sa fac ceva frumos pentru orasul meu, si as fi preferat sa fac cu comunitatea, pentru ca singur este foarte greu. Nu imposibil, dar preferam sa mai raman cu niste fire de par negre in cap.
    Cat despre ce zic altii, fiecare isi face treaba cum poate. Anii astia am treburi mai importante de facut decat sa acult ce zice fiecare. Postarea asta: http://groparu.ro/clujul-vazut-de-emil-boc/ ramane. Si asta am scris-o chiar daca il simpatizez pe om.
    @ Anonymous: eu zic ca nu trebuie sa incetam sa visam. Intr-adevar, e distanta enorm de lunga pana acolo, dar cea mai lunga calatorie in jurul lumii incepe cu un pas.

  28. 28pishta gonzales

    greu, foarte greu.
    e chestie de filosogie politica. hai sa zicem ca am si eu un blog , zic ca il simpatizez pe primar , si apoi cer 40 mii de euro pentru plantat panselutze prin oras. scop nobil nu? orasul duce lispa de culoare si de spatii verzi.
    principial , chiar daca sincer apreciez ce am citit despre “usturoi” nu pot fi deacord cu genul asta de finantari. in schimb daca primaria face un concurs de proiecte cu filme de promovare a orasului, te inscri si castigi e cu totul altceva.
    esti “jurnalist” si declari ca il simpatizezi pe primar oricare ar fi el. daca maine dupa acordadea finantari apare stire ”
    primarul isi finanteaza simpatizantii cu 40 de mii de euro ” in conditile in care la mine pe strada inca e praf de la nisipul aruncat iarna de firmele de dezapezire

    Ca primaria sustine Tiff sau altele similare e f ok. dar un proiect ca al tau isi pierdre credibilitatea cand e finantat de primarie. sincer mi se pare ciudat ca ai primit 2 mii de euro. poate ai avut un bussines plan bun, sau un lobby bun. mai vorbim 😉

  29. 29Solomonar

    Mda… Din pacate nu e boculet omul (sau ce mai e si el) pe care sa va bazati. Poate la urmatorul mandat, al ALTUI primar…

  30. 30Groparu

    @ pishta: fondurile spre care am fost indrumati nu sunt de licitatii. Sunt pentru proiecte pentru comunitate. Parerea mea despre primar? Dar ce legatura are asta cu totul?

  31. 31Ela

    auzi, da’ lu’ Tatalor, Regele, i-ai cerut sponsorizare pentru oferta de o imagine mai buna a comunitatii sale? :) Io zic, baga o petitie olain si o semnam :)

  32. 32FLORESCU

    Ce penibili clujenii astia provinciali si ifosati !In primul rind ca Ardealul are capitala la Alba Iulia si nu la cuibul national de prosti si hoti de la Cluj zis si caritas ….!In al doilea rind ,ca trebuie sa fi prost genetc ca dupa cite furaciuni si timpenii inimaginabile pentru o tara civilizata ,tu sa mai ai prostia degenerata sa te adresezi civilizat si cu sperante logice si de bun simt unui astfel de nemernic national ! Dar de cu cit esti mai provincial cu atit ai manifestari mai “periferice ” !Asta este cu trufia ambalata intr-un strat gros de prostiefara margini …se vede depe luna si pute fetit ca un ….caritas !

  33. 33pishta gonzales

    observ si ca majoritatea cititorilor tai ( e drept aici putem vb de subiectivism, ei / noi fiiind un fel de follower’s) accepta ideea de finantare prin primarie.
    oricum e ultima postare pe subiect.
    pana la urma sunt pareri divergente si nu trebuie insistat.
    luat nominal primaria sponorizeaza tifful cu 100k euro. si tiff in interiorul lui produce 5-6 filmuletze “in cluj” iar imaginea care o aduce orasului e imensa. de ce nu incerci sa participi cu usturoi in cadrul tiff? sa ceri finantare pt un proiect, da-mi voie sa zic indoielnic ( dpdv al consilierilor locali nu al meu) cat jumate dintr-un intreg fetival e enorm. sincer, faptul ca ai primit trebuie sa te bucure. si crede-ma daca eu, un anonim pt primar as fi aplicat nu primeam nimic. tu ai primit pt simplu motiv ca ai vizibilitate media si boc vrea sa fie apriape de comunitatea blogerilor. cea ce nu interpreta ca un lobby bun, interpreteaza ca o lipsa de judecata bazata pe valoare. un tanar de la teatru sa zicem daca ar fi depus un proiect mai bun decat al tau, sigur intre voi 2 primaria te alegea pe tine. pt ca ai “lobby ” mai bun. primaria nu stie dpdv cultural cine e mai valoros. nu e treaba ei sa aiba oameni pregatiti pt asa ceva (poate min culturii). tocmai din aceste motive eu cred ca banii publici si proiectele private nu trebuie sa isi dea mana.

    oricum , cu toate criticile aduse, iti urez sincer bafta cu productia!

  34. 34Groparu Nemernic

    @ Florescu: iti las comentariul aici pe site numai ca sa vada lumea cat de penibil esti. Nu ai inteles absolut nimic.
    @ pishta: mersi! Doamne-ajuta cu postproductia;)

  35. 35daniel.c

    nici nu stiu ultima data cand am fost la film intr-o sala..pe banii mei…motivele sunt multe

    Dar…promit ca atunci cand o iesi filmu asta imi iau “nievasta” si platesc din tot sufletul 2 bilete si le zic la toti colegii sa mearga si ei..

    Mult succes in continuare!

  36. 36mihai

    Gropare, l-ai lasat pe ala sa posteze aberatiile, mno, e alegerea ta. Ce sa zic, eu iti doresc multa sanatate (mintala) sa mai rezisti la asemenea specimene si iti mai tin pumnii sa gasesti banii sa reusesti sa mai pui Clujul/ Romania pe harta lumii asteia, unde noi practic aproape ca nu existam. Multumiri si multa bafta !

  37. 37Groparu Nemernic

    @ mihai: pai din moment ce am primit un mesaj ca al tau, mai pot lasa inca 5 cu retard! Multumesc, Mihai;)

Trackbacks

  1. 1. Ajută internetul filmul românesc? | The Frowned Upon Area - blog #DeMinte
  2. 2. » pagina mea
  3. 3. Mentalistul Cristian Gog și-a găsit nașul: a fost fentat de Primăria Cluj-Napoca! MagicFest se amână din lipsă de fonduri | Ora de Stiri
  4. 4. Zelist Blog » Blog Archive » Top 101 posturi viralizate pe Twitter
  5. 5. Investim sau taiem de tot fondurile culturii? | VV
  6. 6. Filme româneşti din 2014 în iunie la TIFF | DISCERNE
  7. 7. Usturoiul e BUN! ← Robert Antonescu

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)