Cum sa-ţi începi o carieră politică dacă eşti apolitic

Politica este un subiect omniprezent pe scena socială pitorească şi în acelaşi timp, în mod paradoxal, totalmente absent sub aspect executiv (protest pro moţiune, aprox. 3500 oameni participare gratis  – Miss Piranda 2010 aprox. 6000 oameni – 40, 60 sau 80 ron/bilet).

Cu toate că acest subiect poate fi discutat atent şi întors (ca o ceafă de porc) pe toate părţile doar ca apoi să rămână un exerciţiu oral sau al altor forme de sex alternativ metaforic pasiv  al cetăţeanului în raport cu structurile ce îl reprezintă, o criză de identitate, dacă doriţi, pentru a evita plictisul şi pierderea de timp, vom lasa acest demers specialiştilor care o fac contra cost şi ale căror buze (şi limbi) sunt atent şi riguros exersate în aceste eforturi de analiză-sinteză-comunicare.

Aşa deci, cum oare să-ţi începi o carieră politică dacă eşti apolitic? Nimic mai simplu:

Îţi trebuie musai 2 prieteni fani ai unei echipe de fotbal. Trebuie neaparat ca aceşti prieteni să fie îndeajuns de disperaţi încât să faca rost de souveniruri şi mai ales de bilete la meciul echipei favorite ca să intre într-un partid politic cu aceeaşi culoare sportivă a echipei mult iubite.

În al 2-lea rând, pentru că ambiţia ta şi a prietenilor tăi este fara limite, trebuie neaparat să vina alegerile pentru biroul permanent al organizatiei de tineret a partidului în cauză şi să fii pregătit să lipseşti de la un curs mai mult sau mai putin plicticos. Totuşi, ambiţia fără dorinţa de a acţiona nu înseamnă nimic, aşa că dacă prietenii tăi te sună într-o zi ca să te întrebe dacă doreşti să joci un rol important într-o “coup de grâce” politic, trebuie neaparat să crezi că fac mişto de tine şi să accepţi.

Ca rezultat, trebuie să mergi în aceeaşi zi, la ora 14:00, fără a anunţa în prealabil, să-ţi semnezi adeziunea de partid şi să plateşti prima (şi ultima) cotizaţie. Când se apropie cursul plicticos amintit cu câteva paragrafe în urmă, în jurul orelor 18:00 ale aceleiaşi zile,  trebuie să fii pregătit să sacrifici ştiinţa pe altarul propagandei prin fapta proprie, mergând la sediul partidului pentru a participa la alegerea biroului permanent.

Odata intrat în sediul partidului, trebuie să faci abstracţie de figurile total surprinse din jurul tau, fluturând proaspătul carnet de partid cu nonşalanţă. Chiar dacă sughiţurile fac aproape imposibilă aplicarea ştampilei pe numele mult dorit, cu puţina sincronizare şi răbdare vei reusi.

Odata pus ultimul vot şi ieşit din cabină, dupa numărarea succintă a voturilor (pentru că sunt evident foarte puţine), este de preferat să rămâi calm, în ciuda faptului că se strigă de undeva de lângă comisie că s-au fraudat alegerile şi ca o re-numărare ar fi oportună, cu anularea unor/ui voturi suspecte. Starea de calm este extrem de utilă, mai ales când este menţinută mult timp, cum de altfel ar fi necesar dacă votul tău a pecetluit succesul “coup-de-grâce”-ului al cărui as din mânecă ai fost şi mai mult, pentru că prietenii tăi s-ar putea să nu-ţi fi spus că vei fi desemnat vicepreşedinte şi că va trebui să ţii un speech în faţa mulţimii.

Daca ai ajuns până aici, ai 2 opţiuni:

1.    Ori te iei în serios şi te duci să împarţi fluturaşe prin căminele de fete, după care la prima ocazie faci un origami postmodernist din carnetul de partid.
2.    Ori te muţi în alt partid care face chefuri mai tari.
3.    Ori te implici trup şi suflet, faci o grămadă de bani şi ajungi să te regăseşti propulsat în aparatul de stat.
4.    Ori selectezi opţiunea 1, opţiunea 2 şi dup-aia opţiunea 1 din nou.

P.S. În cazul în care, aşa cum am amintit într-un paragraf precedent, eşti student şi ai chiulit de la cursuri că sa treci prin toate aceste etape, îţi urăm mult noroc în a-i explica profesorului de Drept Constituţional că nu ai 70% prezenţe pentru că ai lipsit de la seminar în vederea exercitării în fapt a dreptului consfiinţit prin art. 40 din Constituţia României (dreptul la asociere, inclusiv in partide politice).

Guest post de la V for Whatever

14 lovituri, dă-i și tu!