Ce se mai vinde prin New Yorker?

Deci am un prekin la un mahazân New Yorker, da? Am.

Şi am mers pe la ei să văd ce şi cum, că vroiam să-mi iau şi io un tricou verde crud cu roz ţipător, mulat pe trup, cu paiete, pe care să scrie D&G, să se asorteze cu adidaşii mei din Kaufland. Io vroiam de multă vreme să-mi iau aşa ceva, că deja mi-e jenă să merg la chefurile de manele la care merg eu tot cu aceeaşi cămaşă cu motiv tribal!

Şi merg la el la New Yorker, şi mă mir să văd câtă lume se înghesuie să-şi cumpere tăt felul, de parcă era sfârşitul lumii, şi ei nu vroiau să fie dezgropaţi de arheologi, după 2000 de ani, îmbrăcaţi în trening. Şi-i zic lu’ ăsta:

– Bă, să-mi trag gip! Ce-i, mă, cu atâta lume acilea la voi!?
– Taci, mă, zice, te caci pe dumneavoastră, că abia fac faţă la câtă treabă am!
– Păi ce se-ntâmplă? zic.
– Nimic! zice. E zi de salariu, şi toţi parmegianii din urbe or vinit la schimbat de garderobe. Şi uite, trebe musai să merg să desfac doi baloţi de geci sclipicioase, de fâş de damă! Da’ urgent! Că ui la ei cum stau la coadă!
– Păi bă… zic. Ce geci sclipicioase de fâş de damă vrei tu să dezambalezi, că ui, că numa’ masculi stau la coadă!
– Tocmai, zice, tocmai. Că eştia, cocălarii, ei poartă gecile astea sclipicioase, de fâş de damă. Şi le-am zis că îs de damă, şi or zis că nu contează, că ei le vor, că le trebe lor, că nu contează, că ei le poartă. No! Te pup, mă, hai că mai vorbim, dă-mi un bip că te sun io!

32 lovituri, dă-i și tu!