căznicie

Pentru că very, very verighetă.

O noapte cu adevărat fierbinte

Era marţea trecută.

Ajung seara de la cooperativă rupt de oboseală, pup tot felul de membri ai familiei, mă descalţ, mă arunc pe canapea – dar sar în poziţie de drepţi 7 secunde mai  târziu, când nievasta zbiară: azi e zi de shopping! Du-mă, şofer!

Ne îmbrăcăm, marş la mol şi hipermarşeu. Unde stăm trei ore.

După trei ore, Gropărelului i se face foame. Rău. Începe concertul în “A” major: AAAAAAAAA, UAAAAAAA, UAAAAAAAAAa, tot mallul se uită la noi, părinţi denaturaţi, dragă, unii oameni ar trebui sterilizaţi, chinuie copilu fără vină, noi fugim la maşină, gonim ca nebunii, ajungem acasă, îi dăm ţâţă, Gropărelu’ se linişteşte.

Din acel moment, seara ia o turnură ciudată.

Iau un şerveţel să-l şterg pe ăsta micu’ la buşon, că salivează ca o ţeavă spartă fincă-i cresc dinţii. Gropărelu’ prinde şerveţelul să se joace cu el şi, înainte să apuc să zic “uau, Avatar pe HBO!”, muşcă zdravăn din şerveţel şi îl bagă pe gât în jos!

Apăi râde, şi începe să tuşească.

Mă uit la nevastă-mea – era verde cu mov.

– MOARE COPILU’! zbiară ea, de am şi făcut instant otită.
– Cum să moară! Că respiră normal! mă apăr.

You don’t fuck with the mother: până să apuc să zic “a, e numai reclamă!”, mi-l smulge pe ăsta micu’ din braţe, îl întoarce invers, îl apasă de burtă şi ăsta micu vomită 4 kile de lapte direct la mine-n poală, cu tot cu bucăţica buclucaşă de şerveţel.

Răsuflăm uşuraţi, am salvat o viaţă.

După care se instaurează panica: PRUNCULUI O SĂ-I FIE FOAME ÎN 20 MINUTE ŞI NU VA MAI FI LAPTE, CĂ DEJA O HALIT TOT DIN ŢÂŢĂ!!!

Mă fac Captain America şi încerc imposibilul: hai cu tata, dormi cu tata, hai, ia ţuzli, somnic, daaaa, tată, daaa, frumosule, hai, somn! Să nu te prindă foamea treaz.

După o vreme, Captain America îl adoarme pe Gropărel. Îl depune cu religiozitate în pătuţ, ca pe-o ofrandă adusă unui zeu păgân.

După 20 de minute, Gropărelul se trezeşte şi începe să zbiere, spre disperarea lui Captain America şi a Gropăresei, care îl şi pune la ţâţă.

Cu mari eforturi, Captain America şi Gropăreasa îl adorm la loc.

După încă o oră se trezeşte din nou.

La 1 noaptea se trezeşte din nou.

La 2 şi un sfert – iară.

La fel la 4. Şi la 5 jumate.

La 6 făr-un sfert, dintr-o dată, cineva mă zgâlţâie cu putere, de mi-au făcut creierii ca zurgălăii prin minţi!

– Nu mă predau! Daţi-ne înapoi tezaurul!!! strig la soldaţii hitlerişti şi sovietici pe care-i măcelăream în vis.
– Scoală, mă! strigă muierea, buimacă şi ea de somn. Ce se aude? E război????

Aud un huruit ca de alarmă. CUTREMUR ÎN JAPONIAAAAAAA!!!!! strig, şi sar din pat.

Calc cu picioarele goale pe şlapii mei de plastic tare lăsaţi lângă pat şi zbier de durere. Mă lovesc cu capul de dulap, apoi de clanţă; îmi izbesc degetele de la picior de comodă, îmi prind mâna în uşă şi dau buzna aproape în patru labe în sufragerie, de unde se aude uruitul. Evit în ultima clipă să pun frână cu urechea şi mandibula.

– E aspiratorul! strig.

Apăs pe butonul de pornire/oprire al aspiratorului. Nu, nu era aspiratorul, pentru că abia atunci o pornit şi aspiratorul. Cu ochii închişi, încerc să aprind lumina în sufragerie şi nu mă pot hotărî în ce poziţie trebuie lăsat comutatorul, aşa că lumina se stinge şi se aprinde secunde în şir, ca la discotecă.

Deci lucrurile stăteau aşa: nievasta striga să opresc alarma de tsunami, pruncul zbiera zdravăn, se auzea alarma de tsunami, aspiratorul mergea – şi eu mă jucam cu întrerupătorul. La 6 fără ceva dimineaţa.

Într-un târziu, îmi mai revin. Mă opresc din aprins şi stins lumina, opresc aspiratorul, scot din priză boxele care o luaseră razna (se jucase ăla micu cu telecomanda de la DVD, şi-l programase să pornească la ora aia, la volum maxim; şi-n DVD era un concert cu trupa Kiss), îmi potolesc nievasta, amândoi ne potolim pruncu’ şi ne punem la somn.

După 3 minute, sună alarma la telefon, mă ridic din pat, fac duş şi plec la serviciu.

37 lovituri, dă-i și tu!

Niciodată să nu contrazici o nevastă când nu tace

Discutam cu o colegă ceva foarte important pentru viitorul firmei. Nimica sexual, pur bijniţ.

Apare un coleg.

Ne tragem discret laolaltă; şi continuăm discuţia.

Colegul ne vede că discutăm susţinut, nu se lasă şi se apropie de noi.

(rog pe cei care continuă să se gândească la ceva sexual în discuţia cu colega să se abţină: numai pentru că la mine la firmă, ca şi în altele, este futay, nu înseamnă că discutam despre copulaţie; iar dacă vă aflaţi pe acest site pentru a citi despre sex, vă trimit direct la cel mai recent articol de-al meu, publicat în revista mogulului, şi cu asta am încheiat discuţia)

Când văd că colegul nu ne dă pace, îl întreb:

– Bă!
– Ce-i?
– Bă! Nu vezi că discutăm ceva în particular?
– Ba da, zice el.
– Păi… şi nu te simţi?
– Ce să mă simt, zice el.
– Bă! îi zic.

Grrrrr! făceam în intestine.

– Ţii minte când ţi-o zis nevastă-ta de faţă cu noi că eşti bou, atunci la nuntă la Cipală din Elveţia? Ţii minte?
– Normal, zice el.
– No, mai ţii minte că ţi-am luat apărarea în faţa ei?
– Da!
– No,… am greşit! Chiar eşti bou!

Colegul se uită la mine.

– Aşa-ţi trăbă! Să te înveţi minte pe viitor să nu te mai contrazici cu nevastă-mea, zice el.

18 lovituri, dă-i și tu!

O partidă de pescuit ce nu a mai avut loc

Veneam acasă rupt de oboseală, aşa cum stă bine după o zi de luni. Venisem cu un rechin (nu, nu prekin; ci rechin), că maşina e la reparat de vreo săptămână şi io mai nou fac naveta – da’ nu aia de bere.

Înainte să ajung acasă, mă opresc la magazin să iau de papa sănătos pentru familie: cârnaţi Bicaz, parizer unguresc din ăla bun şi nişte ceapă cu pită cu iaurt, să mâncăm pe ziar.

Ies afară şi dau de singurul vecin de care mă feresc ca de noi împrumuturi: beţivul pensionar de la parter, rupt de praştie ce era, mirosea a nişte distilerii olteneşti, mereu cu chef de vorbă, mereu afumat rău.

– #¤ER%&/(UJ)KI, mă salută el, gâjâind din gâţi.
– Bună sara! strig eu cu voioşie, şi sprinten nevoie mare mă dau din calea lui şi mai că o iau la sănătoasa către scara blocului.
– Staaaaaai! zbiară el, şi mă înhaţă de-o areapă. Ce faci?
– Mă duc cătă căşi! zic. Hai că mă grăbesc!
– Când merem la pescuit?
– Ha? zâc io.

De unde naiba ştie beţivu’ Floreştiului că io dau cu viermuşoru’ la umezeală?

– Îl lom şi pe Cristi de la etaju’ unu! zice el.

Io nu prea-mi ştiu vecinii, că mă cred mai bun decât ei (ei îs offlineri).

– Nea… zic io, şi-mi dau seama că nu ştiu cum îl cheamă. Deci io nu prea pot veni la pescuit! zic.
– Ha? Da’ di ce? întreabă.
– Păi un’ să merg! Că am copil mic acasă! Păi cine îi dă ţâţă? glumesc, şi râd tot io.
– Ha! Aşa-ţi trăbă, zice el, dacă te-o mâncat în cur.
– Nu hi nebun, răspund io la aşa o grosolănie, că nu-n cur te mâncă să faci copii. Hai că tre’ să fug! Familia mea depinde de haleala asta! Sănătate, Doamne-ajută!

Mă iau şi mă car. Plm, zic io, ar fi ultima persoană cu care aş mere să mă duc la pescuială! Mai bine stau acasă şi gătesc reţete cu linte roşie, zic.

Ajung în casă, îmi însuşesc o mină posomorâtă destul de convingătoare. Intru, rutina de rigoare: pupat nevasta, pupat ăla micu; pişcat nevasta, pişcat ăla micu; muşcat nevasta, muşcat ăla micu. Mă pun la TV, trist ca un menestrel.

– Ce-ai păţit? mă întreabă nievasta.
– Nimic, răspund. Absolut nimic.
– Hai, no! S-o întâmplat ceva?
– Apăi… nu, dă-i pace.
– Te rog frumos să-mi zici, zice ea.
– Apăi nu vreau să te amărăsc şi pe tine, îmi scuip eu afară ipocrizia.
– Hai, no! Zi-mi!

De femei nu poţi ţine nimic ascuns! Măcar cardul dacă am reuşi, noi masculii, şi lumea asta ar fi un loc mult mai bun.

– Ce să-ţi zic, tu! Că iară am refuzat o invitaţie la pescuit? Da? Asta vrei să auzi?
– …
– Na! Să vezi şi tu câte fac pentru familia noastră!

24 lovituri, dă-i și tu!

O nevasta aprigă cu adevărat

Weekendul ăsta am fost să-mi duc soacra acasă la ea, că i-am explicat că suntem deja suficient de maturi ca să nu mai plângem şi noi de panică atunci când plânge Gropărelul.

Ajunşi acasă la ei, unde pui harta-n cui, zice socru-meu: deci musai să merem în vizită la mătuşă-ta Ţâca şi la unptiu‘ (unchiu)! Deci musai, să vadă şi ei mândreţe de Gropărel.

No – hai să merem, dară.

Ajungem la mătuşa Ţâca (n-o mai confundaţi cu mătuşa Luşca! io de câte ori să vă tot zic!), ne pofteşte în casă, ne serveşte cu pogăci. Zice socru: haidaţi cu mine la o ţigară, afară în curte!

Ieşim afară: socru, unptiu, io. Îşi aprind ţigările, scuipă fumul spre cer.

Socru-meu îmi dă un ghiont:

– Ia cere-i nişte palincă!
– Nu-mi trăbă! zic. Îi de-abia ora 3, dacă încep de-amu cu palincă, apăi ăla-s!
– Taci, mă! zice socru. Cere-i! se întoarce către unptiu: bă unptiu, îi zice, ia adă-i la Groparu nişte palincă!
– Îi aduc dacă bé, zice unptiu. Bei?
– Apăi… no! zic io, diplomat.
– Adă-i! Să beie! zice socru.

Urmează o pauză, unptiu se uită la bocanci.

– Ui la el că nu mere după palincă, şopteşte socru. Ia întreabă-l de ce nu mere! De ce nu meri, unptiu, să aduci palincă? îl întreabă rânjind, că ştia tăt.
– Păi că n-am cheia la beci, zice unptiu.
– Întreabă-l de ce nu are cheia la beci! zice socru. Da’ di ce nu ai cheia la beci, unptiu? îl întreabă tot el.
– Că-i la nevastă-mea! se încruntă unptiu.
– Întreabă-l de ce-i la nevastă-sa! Di ce-i la nevastă-ta, unptiu?
– Că io, când beau, beau fără măsură! se destăinuie unptiu, şi oftează amar.
– Ia întreabă-l amu de când îi cheia de la beci la nevastă-sa! se hlizeşte socru, răutăcios.

Asta l-am întrebat eu, de data asta:

– Da’… de când e cheia la beci la tuşica Ţâca, unptiu?
– Din… 1972, zice unptiu.

Şi şi-o ţâpat ţâgara fumată pe jumate în zăpadă şi o intrat în casă bufnind uşa, furios degeaba.

40 lovituri, dă-i și tu!

Soacră-mea şi Twitterul

Eram la calc, îmi storceam creierii să nasc o postare şi mai inteligentă, şi mai porno decât precedentele, care să provoace şi mai multe Like-uri pe Facebook, şi mai multe retwituri pe Twitter, şi mai multe comentarii pe blog; şi care să mă propulseze definitiv în galeria bloggerilor internaţionali, ăia care vor fi mumificaţi după moarte şi ţinuţi într-un mausoleu cu farduri de ceară pe obraz. “Iată, aici zace Groparu, autorul postării care a readus pacea în Orientul Mijlociu şi a dus la inventarea motorului pe fulgi de ovăz cu lapte!” – aşa le va spune ghidul găştilor de şcolăriţe în fustiţe scurte venite cu clasa să mă vadă cum stau ţeapăn în offline.

Şi, cum căutam eu inspiraţia în tot felul de surse (gen fund de pahar de bere), dau să văd ce mai e pe Twitter.

În vremea asta, soacră-mea se preumbla cu Gropărelul prin cameră, în spatele meu, şi îi gângurea.

Văd că numita Dezaxata (adică Dezaxata) lasă un link pe Twitter.

Soacră-mea era cu pruncu-n braţe, îl învăţa obiecte casnice: ia uite ce tavan plin cu pânză de păianjeni la colţ! Ia uite ce covor murdar, cu pete de bere pe el!

Dau click pe linkul Dezaxatei, dar nu îl vizualizez, mai studiez un pic ce mai e pe Twitter.

Soacră-mea îi spune Gropărelului: ia să vedem ce lucră tati la calculator!

Io nu bag de seamă ce tocmai o zis soacră-mea, şi dau să vizualizez linkul. Posibil să fi fost ăsta, ăsta sau ăsta. Poate chiar ăsta. Oricum, ceva de genul.

O aud pe soacră-mea în spatele meu: TULAAAAAAYYY! Şi se pocneşte cu palma pe fălcuţă.

În secunda următoare, realizez dezastrul.

Închid fereastra şi mă întorc la soacră-mea.

Dau să-i zic ceva.

Cuvintele refuză să iasă.

Aşa că tac.

Ea nu mai zice nimic, se duce cu pruncul în ailantă parte a camerei.

Trec vreo două ore.

După două ore, pufnind în râs, îi zic lu’ nievasta ce s-o întâmplat. Cum pot să-i explic că o fost o întâmplare? o întreb.

Nu ai cum, zice ea.

Mai bine taci.

Tac, i-am zis.

Şi am tăcut până-n ziua de azi.

51 lovituri, dă-i și tu!

Cine schimbă bebeluşul?

Pffffrrrrrrrruuututututu! Flocflocffffff, se aude din leagăn, şi ăsta micu’ râde.

E trecut cu mult de miezul nopţii, abia l-am pus în pătuţ şi speram, şi io, şi nievasta, că adormise. Aţipisem de fix 14 minute. Îmi trag cu greu la deal pleoapele îngreunate de somn, lipite ca la pisoi. Mă uit în pat lângă mine, nievasta încerca şi ea să se elibereze dintr-un somn adânc, aşa cum numai mamele au.

Oftez:
– Ai auzit ce obuzieră de caca ai produs? mormăi, deşi se ştie că nievasta a fost numai gazda parazitului, eu am fost Creatorul, că eu am fost garajul celui mai vitezoman spermatozoid.
– Mmmmm, mormăie ea la rândul ei.

Urmează o tăcere strategică.

– Îl schimbi tu? îşi încearcă ea norocul.
– Io? Iar io? mă apăr io. L-am mai schimbat şi acum două săptămâni!
– Eu sunt foarte obosită, oftează muierea.
– Tu eşti obosită? Io lucrez pentru familia asta! V-aduc pită pe masă!
– Tu lucrezi 8 ore pe zi, eu lucrez zi-lumină pentru ăsta micu’. Muncesc ca o sclavă, zice ea.
– Eu am blog!
– Eu îl alăptez. E mega obositor, zice ea.
– Io mă scol la 7 dimineaţă, zic. Tu îl alăptezi la 7, şi apoi poţi să tot dormi.
– Ştii că niciodată nu mă lasă bebele să dorm dimineaţa, zice ea.
– Păi da! Şi atunci îmi strici mie nopţile, să te răzbuni?
– Facem sex în weekend, zice ea.
– Îl schimb eu.

41 lovituri, dă-i și tu!

Relatia cu nevasta

Ajung  seară acasă, sui scările, mă opresc în faţa uşii de la intrare: oftez, scot cheile, le bag în uşă, răsucesc. Servus, draga mea, muah (mozolul de venit de la serviciu).

Mă spăl pe mâini, că numa’ aşa am voie să-mi pup moştenitorul. Îl pişc de pempărs, îi administrez şi lui un mozol bălos pe obraji, îl adulmec, mă fac că-i muşc mâna sau că-i trag o limbă în ureche, el mi se pârţâie – no, chestii gropăreşti.

Mă uit în jur. Îmi dreg vocea şi zic:

– Tu muiere… s-o întâmplat ceva?
– Ăăă… nu! Ce să se întâmple? zâmbeşte ea.
– Te simţi bine? Nu te doare nimic?
– Nu, Doamne feri!
– Tu femeie… sigur?
– Sigur! Da’ de ce-ntrebi?

Arunc o privire în bucătărie – papa aburindă, oala tocmaia acoperită. Ea – zâmbitoare.

– Tu muiere! tun io. Păi ce dracu’ se întâmplă cu tine!
– Ce să se întâmple! zice ea, da’ blând.
– Păi cum ce să se întâmple! Uită-te şi tu în jur!
– Ce-i?
– Ce-i? Ce-i? Îţi zic io ce-i!!!!

Deja eram de-a dreptul înfuriat.

– Păi tu… ce drac de cuplu suntem noi?
– Ha? zice ea.
– Păi vin acasă! Da? Obosit de la muncă! Da? Păi şi tu-mi zâmbeşti? Şi eşti relaxată? Păi ce ne facem! Unde sunt vremurile când nu făceam nimica bine? Când îţi plângeai soarta, că cine te-o pus să te măriţi cu mine? Că de ce mi-am lăsat chiloţii în sufragerie! Şi ciorapii pe pernă! Şi că de fiecare dată când gătesc las ca la porci în bucătărie! Că să nu mă mai auzi că scâncesc că vreau la bere! Păi ce, mă primeşti cu mâncarea făcută, şi toată zâmbitoare? Da’ unde te crezi, în prima zi?
– ???
– Nu-nţelegi, femeie? ÎN RITMUL ĂSTA, CE DRACU’ MAI SCRIU PE BLOG????

26 lovituri, dă-i și tu!