căznicie

Pentru că very, very verighetă.

Asta a fost imposibil de explicat

Weekendul ăsta am fost la o cumetrie, în Sibiu: hinii mei or născut şi micul Remusică trebuia botezat, şi noi mai bine botezăm prunci decât să botezăm vinul cu apă!

Fiecare drum Cluj-Sibiu şi retur presupune circa trei ore la volan, din care o oră Gropărelul o doarme ca o stâncă seculară, iar două ore le zbiară în maşină ca o locomotivă Electroputere Craiova în boxele concertului Rolling Stones.

În cele două ore în care Gropărelul zbiară, io şi nievasta suntem foarte stresaţi şi am face orice ca să nu ne mai lichefieze creierii vocea de Românii au talent a Gropărelului. Odată chiar am pus pe radio Europa FM, poate se potoleşte, dar degeaba!

Nici tura asta de drum nu am fost scutiţi: pe la mijlocul drumului, după un pârţ micuţ, Gropărelul îşi drege vocea (să-şi facă încălzirea) şi începe: (more…)

37 lovituri, dă-i și tu!

Dialog de sub 2 papuci

Io:
– No, bă, mă întreabă nevastă-mea, mai venim azi la grătar la voi?
Răzvan:
– Lasă-mă sa vorbesc cu nevasta-mea.
Io:
– OK.
Răzvan:
– …că am uitat.
Io:
– Nu e stress, că şi io am uitat, noroc că mi-o amintit nevastă-mea.
Răzvan:
– Nu răspunde nevastă-mea.
Io:
– Nu e stress, mai aşteptăm.
Răzvan:
– Hai că o răspuns, zice că vă aşteptăm.
Io:
– OK, stai să-i zic şi io lu’ nevastă-mea.
Răzvan:
– Am întrebat-o să văd dacă totul e OK, că până nu zice ea că e măturat, aspirat…
Io:
– Ştiu, mo, că şi la mine e la fel. Nevastă-mea întreabă ce să aducem.
Răzvan:
– Stai s-o întreb pe nevastă-mea.
Io:
– Foarte bine, întreab-o. Vezi că noi putem ajunge numai pe la 8, ca nevastă-mea o uitat ca are ceva curs de  alimentaţie pentru bebeluşi.
Răzvan:
– Nevastă-mea zice că la 8 e cam târziu oleacă, că eu la 9 îi dau stingerea la fii-mea.
Io:
– Stai să văd dacă nu poate nievastă-mea amâna întâlnirea.
Răzvan:
– Ar fi super, zice nevastă-mea.
Io:
– Am rezolvat, nu mai merge la curs nevastă-mea.
Răzvan:
– Super, să vezi ce s-o bucurat nevastă-mea.
Io:
– Deci nevastă-mea vrea să ştie ce aducem!
Răzvan:
– Mă, nevastă-mea zice că nimic, mă, că avem noi o pălincă, un vin şi nişte carne să punem pe grătar.
Io:
– Mă, noi nu vinim sa va golim frigoriferu, mă, da’ aşa ar fi frumos, mă!
Răzvan:
– Mă, nevastă-mea zice că să nu aduceţi nimic! E plăcerea noastră.
Io:
– Mă, OK… da’ să ştii că lu’ nevastă-mea nu o să-i placă asta!

25 lovituri, dă-i și tu!

Cum să sărbătoreşti un an de căsnicie

Azi am făcut un an de căsnicie. Azi, în sfânta zi de luni! (dar nu de aia o plouat la Cluj, staţi liniştiţi).

– Muiere! zic. Ştii că azi e o zi specială.

Venise să mă ia de la muncă cu maşina. Tocmai o pupasem, după care-l pişcasem pe Gropărelu’ de pempărşi.

– Ştiu, zice ea. La Mulţi Ani, să trăim, să fim fericiţi.
– De acord, zic io. Uite, eu am o surpriză pentru tine!
– Deci te rog frumos fără cadouri, zice nievasta, că iară mă trezesc cu un aspirator, ca la ziua mea, sau o răzătoare de metal, ca de Crăciun.
– OK, zic eu, OK, am înţeles că nu-ţi plac aspiratoarele, de-aia nu ţi-am mai luat şi acum unul! Am altă surpriză: azi te duc într-un loc special.
– Ce loc special, întreabă muierea.
– E! Surpriză, zic. Acuma numai fac teasing, o să vezi imediat!
– Haaaai, nooo, unde vrei să mă duci?
– Secret! Secret, zic. O să rămâi cu gura căscată! i-am zis.
– Hmmm!

Nevastă-mea nu are deloc încredere în surprizele pe care i le pregătesc eu. Nu are, şi pace!

– Ce Dumnezo… începe ea.
– Hai! Porneşte, zic. Merem în Gheorgheni.
– Vrei să mă duci la restaurantul brazilian din Cluj? zice ea.
– Ntz! Las’ că vezi tu! Fă stânga aici! Fă dreapta acolo! Claxonează-l pe ăla cu numere de Alba, chiar dacă n-o făcut nimic, ce contează! Aşa! Calc-o, că aici e şcoală! Aşa! Bun! E galben, accelerează! E verde, încetineşte! Aici virează la dreapta… aşa… mergi până la casa aia mare, albă, şi opreşte acolo, da’ nu tot semnaliza atâta!
– No! zice muierea. Am ajuns! Ce-i aici?
– Iubita mea, zic. Scumpa mea soţie şi nevastă, şi iubita mea! Ţii minte cum mi-ai spus mereu că vrei să te duc într-un loc deosebit la aniversarea unui an de căsnicie? Unde nu au fost nici una din prietenele tale, atunci când şi-au sărbătorit şi ele primul lor an de căsnicie? Şi că-ţi doreşti ca locul ăla să te lase cu gura căscată?
– Da! zice muierea. Da!
– No! zic. Bucură-te, am ajuns la dentist, că mi te-ai plâns ieri că ţi-o picat o plombă.

47 lovituri, dă-i și tu!

Cand porcu’ zboară

– Tu nievastă, i-am zis.

Nievasta, de când e în concediu de creştere a Gropărelului, participă la toate concursurile la care poate participa. Ultima dată o câştigat nişte rechizite de la ăştia care ne măresc nouă constant facturile, Eon (Iliescu). Şi am umblat după o trusă de 9 lei de rechizite şcolare preţ de 12 zile şi am cheltuit 19 kile de benzină, că numa’ nu găseam curieru’, care era mereu la cafea sau prin Gilău.

Dar e OK.

– Deci nu te mai băga la concursuri cu alte premii decât apartamente sau pensii pe viaţă! i-am zis.
– Sigur, o răspuns. Eu şi ascult şi execut tot ce spui tu, iubitul meu.

După care o pufnit în râs.

Şi după vreo câteva zile m-o pus să o duc la Polus Center: câştigase un porcuşor pe Facebook. Porcuşor exagerat de roz, cu aripi şi mecanism, pe care îl legi deasupra patului Gropărelului şi el zboară. Ca o jucărie din aia care cântă, să adoarmă bebelu’.

Ajungem acasă, instalăm porcuşorul.

Apăsăm pe butonul de “On”.

Porcuşorul începe să zboare.

Gropărelul – în delir!

Io mă uit la nievastă.

– No, tu! îi zic. Amu ai trei porci! îi zic.
– Cum trei? zice ea.
– Păi îl ai pe ăsta pe care amu l-ai câştigat de la Polus. Îl mai ai pe ăsta micu’, care face caca până la gât, de zici că e porcuşor. Şi mă mai ai pe mine, care sunt un porc! Că masculii îs porci, zic.
– Aşa-i, zice ea. Aşa-i.

Luă o pauză.

– No… îmi zice. Zboară!

28 lovituri, dă-i și tu!

O noapte cu adevărat fierbinte

Era marţea trecută.

Ajung seara de la cooperativă rupt de oboseală, pup tot felul de membri ai familiei, mă descalţ, mă arunc pe canapea – dar sar în poziţie de drepţi 7 secunde mai  târziu, când nievasta zbiară: azi e zi de shopping! Du-mă, şofer!

Ne îmbrăcăm, marş la mol şi hipermarşeu. Unde stăm trei ore.

După trei ore, Gropărelului i se face foame. Rău. Începe concertul în “A” major: AAAAAAAAA, UAAAAAAA, UAAAAAAAAAa, tot mallul se uită la noi, părinţi denaturaţi, dragă, unii oameni ar trebui sterilizaţi, chinuie copilu fără vină, noi fugim la maşină, gonim ca nebunii, ajungem acasă, îi dăm ţâţă, Gropărelu’ se linişteşte.

Din acel moment, seara ia o turnură ciudată.

Iau un şerveţel să-l şterg pe ăsta micu’ la buşon, că salivează ca o ţeavă spartă fincă-i cresc dinţii. Gropărelu’ prinde şerveţelul să se joace cu el şi, înainte să apuc să zic “uau, Avatar pe HBO!”, muşcă zdravăn din şerveţel şi îl bagă pe gât în jos!

Apăi râde, şi începe să tuşească.

Mă uit la nevastă-mea – era verde cu mov.

– MOARE COPILU’! zbiară ea, de am şi făcut instant otită.
– Cum să moară! Că respiră normal! mă apăr.

You don’t fuck with the mother: până să apuc să zic “a, e numai reclamă!”, mi-l smulge pe ăsta micu’ din braţe, îl întoarce invers, îl apasă de burtă şi ăsta micu vomită 4 kile de lapte direct la mine-n poală, cu tot cu bucăţica buclucaşă de şerveţel.

Răsuflăm uşuraţi, am salvat o viaţă.

După care se instaurează panica: PRUNCULUI O SĂ-I FIE FOAME ÎN 20 MINUTE ŞI NU VA MAI FI LAPTE, CĂ DEJA O HALIT TOT DIN ŢÂŢĂ!!!

Mă fac Captain America şi încerc imposibilul: hai cu tata, dormi cu tata, hai, ia ţuzli, somnic, daaaa, tată, daaa, frumosule, hai, somn! Să nu te prindă foamea treaz.

După o vreme, Captain America îl adoarme pe Gropărel. Îl depune cu religiozitate în pătuţ, ca pe-o ofrandă adusă unui zeu păgân.

După 20 de minute, Gropărelul se trezeşte şi începe să zbiere, spre disperarea lui Captain America şi a Gropăresei, care îl şi pune la ţâţă.

Cu mari eforturi, Captain America şi Gropăreasa îl adorm la loc.

După încă o oră se trezeşte din nou.

La 1 noaptea se trezeşte din nou.

La 2 şi un sfert – iară.

La fel la 4. Şi la 5 jumate.

La 6 făr-un sfert, dintr-o dată, cineva mă zgâlţâie cu putere, de mi-au făcut creierii ca zurgălăii prin minţi!

– Nu mă predau! Daţi-ne înapoi tezaurul!!! strig la soldaţii hitlerişti şi sovietici pe care-i măcelăream în vis.
– Scoală, mă! strigă muierea, buimacă şi ea de somn. Ce se aude? E război????

Aud un huruit ca de alarmă. CUTREMUR ÎN JAPONIAAAAAAA!!!!! strig, şi sar din pat.

Calc cu picioarele goale pe şlapii mei de plastic tare lăsaţi lângă pat şi zbier de durere. Mă lovesc cu capul de dulap, apoi de clanţă; îmi izbesc degetele de la picior de comodă, îmi prind mâna în uşă şi dau buzna aproape în patru labe în sufragerie, de unde se aude uruitul. Evit în ultima clipă să pun frână cu urechea şi mandibula.

– E aspiratorul! strig.

Apăs pe butonul de pornire/oprire al aspiratorului. Nu, nu era aspiratorul, pentru că abia atunci o pornit şi aspiratorul. Cu ochii închişi, încerc să aprind lumina în sufragerie şi nu mă pot hotărî în ce poziţie trebuie lăsat comutatorul, aşa că lumina se stinge şi se aprinde secunde în şir, ca la discotecă.

Deci lucrurile stăteau aşa: nievasta striga să opresc alarma de tsunami, pruncul zbiera zdravăn, se auzea alarma de tsunami, aspiratorul mergea – şi eu mă jucam cu întrerupătorul. La 6 fără ceva dimineaţa.

Într-un târziu, îmi mai revin. Mă opresc din aprins şi stins lumina, opresc aspiratorul, scot din priză boxele care o luaseră razna (se jucase ăla micu cu telecomanda de la DVD, şi-l programase să pornească la ora aia, la volum maxim; şi-n DVD era un concert cu trupa Kiss), îmi potolesc nievasta, amândoi ne potolim pruncu’ şi ne punem la somn.

După 3 minute, sună alarma la telefon, mă ridic din pat, fac duş şi plec la serviciu.

37 lovituri, dă-i și tu!

Niciodată să nu contrazici o nevastă când nu tace

Discutam cu o colegă ceva foarte important pentru viitorul firmei. Nimica sexual, pur bijniţ.

Apare un coleg.

Ne tragem discret laolaltă; şi continuăm discuţia.

Colegul ne vede că discutăm susţinut, nu se lasă şi se apropie de noi.

(rog pe cei care continuă să se gândească la ceva sexual în discuţia cu colega să se abţină: numai pentru că la mine la firmă, ca şi în altele, este futay, nu înseamnă că discutam despre copulaţie; iar dacă vă aflaţi pe acest site pentru a citi despre sex, vă trimit direct la cel mai recent articol de-al meu, publicat în revista mogulului, şi cu asta am încheiat discuţia)

Când văd că colegul nu ne dă pace, îl întreb:

– Bă!
– Ce-i?
– Bă! Nu vezi că discutăm ceva în particular?
– Ba da, zice el.
– Păi… şi nu te simţi?
– Ce să mă simt, zice el.
– Bă! îi zic.

Grrrrr! făceam în intestine.

– Ţii minte când ţi-o zis nevastă-ta de faţă cu noi că eşti bou, atunci la nuntă la Cipală din Elveţia? Ţii minte?
– Normal, zice el.
– No, mai ţii minte că ţi-am luat apărarea în faţa ei?
– Da!
– No,… am greşit! Chiar eşti bou!

Colegul se uită la mine.

– Aşa-ţi trăbă! Să te înveţi minte pe viitor să nu te mai contrazici cu nevastă-mea, zice el.

18 lovituri, dă-i și tu!

O partidă de pescuit ce nu a mai avut loc

Veneam acasă rupt de oboseală, aşa cum stă bine după o zi de luni. Venisem cu un rechin (nu, nu prekin; ci rechin), că maşina e la reparat de vreo săptămână şi io mai nou fac naveta – da’ nu aia de bere.

Înainte să ajung acasă, mă opresc la magazin să iau de papa sănătos pentru familie: cârnaţi Bicaz, parizer unguresc din ăla bun şi nişte ceapă cu pită cu iaurt, să mâncăm pe ziar.

Ies afară şi dau de singurul vecin de care mă feresc ca de noi împrumuturi: beţivul pensionar de la parter, rupt de praştie ce era, mirosea a nişte distilerii olteneşti, mereu cu chef de vorbă, mereu afumat rău.

– #¤ER%&/(UJ)KI, mă salută el, gâjâind din gâţi.
– Bună sara! strig eu cu voioşie, şi sprinten nevoie mare mă dau din calea lui şi mai că o iau la sănătoasa către scara blocului.
– Staaaaaai! zbiară el, şi mă înhaţă de-o areapă. Ce faci?
– Mă duc cătă căşi! zic. Hai că mă grăbesc!
– Când merem la pescuit?
– Ha? zâc io.

De unde naiba ştie beţivu’ Floreştiului că io dau cu viermuşoru’ la umezeală?

– Îl lom şi pe Cristi de la etaju’ unu! zice el.

Io nu prea-mi ştiu vecinii, că mă cred mai bun decât ei (ei îs offlineri).

– Nea… zic io, şi-mi dau seama că nu ştiu cum îl cheamă. Deci io nu prea pot veni la pescuit! zic.
– Ha? Da’ di ce? întreabă.
– Păi un’ să merg! Că am copil mic acasă! Păi cine îi dă ţâţă? glumesc, şi râd tot io.
– Ha! Aşa-ţi trăbă, zice el, dacă te-o mâncat în cur.
– Nu hi nebun, răspund io la aşa o grosolănie, că nu-n cur te mâncă să faci copii. Hai că tre’ să fug! Familia mea depinde de haleala asta! Sănătate, Doamne-ajută!

Mă iau şi mă car. Plm, zic io, ar fi ultima persoană cu care aş mere să mă duc la pescuială! Mai bine stau acasă şi gătesc reţete cu linte roşie, zic.

Ajung în casă, îmi însuşesc o mină posomorâtă destul de convingătoare. Intru, rutina de rigoare: pupat nevasta, pupat ăla micu; pişcat nevasta, pişcat ăla micu; muşcat nevasta, muşcat ăla micu. Mă pun la TV, trist ca un menestrel.

– Ce-ai păţit? mă întreabă nievasta.
– Nimic, răspund. Absolut nimic.
– Hai, no! S-o întâmplat ceva?
– Apăi… nu, dă-i pace.
– Te rog frumos să-mi zici, zice ea.
– Apăi nu vreau să te amărăsc şi pe tine, îmi scuip eu afară ipocrizia.
– Hai, no! Zi-mi!

De femei nu poţi ţine nimic ascuns! Măcar cardul dacă am reuşi, noi masculii, şi lumea asta ar fi un loc mult mai bun.

– Ce să-ţi zic, tu! Că iară am refuzat o invitaţie la pescuit? Da? Asta vrei să auzi?
– …
– Na! Să vezi şi tu câte fac pentru familia noastră!

24 lovituri, dă-i și tu!