Cat de frumos este Sibiul nostru – partea a II-a

Aşadar. Vă reamintesc că proiectul #prinSibiulmeu a fost organizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu şi a fost cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură Sibiu + Hotel Levoslav, Printcenter şi Autonom + restaurantul Hermania, Atrium Classic Cafe, Vintage Pub, Supporter Sports Pub & Grill, Oldies Pub, CNM Astra + Muzeul Național Brukenthal. Şi Brylu Crocodily, deci.

Pe o căldură năpraznică ca-ntr-o limbă de foc de cazan al iadului, într-o frumoasă zi de sâmbătă, familia Groparu se întâlnea cu purcoi de bloggeri – veniţi din mai multe colţuri ale ţării decât are Sibiul turnuri – inclusiv familia Groparu, cu nievastă, Gropărel şi Gropar, care hurducau căruciorul pe toate uliţele pe care Johannis nu apucase să le înfunde cu asfalt, că aşa aveau saşii în vechime.

Gropărelul meu nu era el foarte vesel că îl scoteam să umble prin oraş pe o căldură năpraznică ca-ntr-o limbă de foc de cazan al iadului; dar pentru că încă nu-şi luase carnetul de condus cărucioare, s-a lăsat dus pe traseul nostru: Piaţa Dragonilor (tot timpul mă gândeam de ce există magazin şi pizzerie Dragoner, acum am aflat; dragonii erau soiul ăşa de cavaleri din vechime, care cavalereau), primul azil de bătrâni din ţară, Podul Minciunilor, Pasajul Scărilor, catedrala evanghelică, Piaţa Mare, magazinul de unde ne-am cumpărat apă (turbam de căldură şi vedeam fete morgane şi-mi venea să ling ţevile de la aer condiţionat ca Bear Grylls prin Kalahari), Filarmonica (Turnul Gros), Parcul Tineretului, str. Magheru, piaţa Aurarilor – mai zic? Deci peste tot.

Oameni buni, băgaţi bine la cap despre Sibiu: e imposibil să-l poţi vedea într-o singură zi. Ba chiar e imposibil să-l vezi în trei zile, cât s-a dorit să dureze această expediţie, în care prima şi ultima zi au fost oricum trunchiate din raţiuni de ajungere a invitaţilor acasă (din motive care ţin de infrastructura românească). Vă zic asta pentru că – la naiba, am respirat Sibiu vreme de 21 de ani, încă îl mai respir şi mai curge prin mine şi mereu mă răsfaţă cu alte şi alte lucruri, ca un diamant cu faţete multicolore ca o muiere cu adevărat năpraznică care atunci când nu te mângâie te muşcă cu dinţii ei mărunţi până la sânge, care când nu te leagă de pat pentru o noapte pasională atunci te înhamă la patru cămile şi le dă bice în patru zări. În Sibiu e de stat săptămâni cu un băştinaş care să-ţi explice tot ce trebuie explicat, să te ducă să-ţi arate toate cotloanele imposibil de găsit în ghiduri şi care să te facă să simţi ceea ce nu poţi înţelege sau vedea şi să-ţi trezească în tine nişte chestii adormite, care te scutură şi te readuc la viaţă. Ceea ce noi am şi făcut cu Răzvan, care mi-a completat multe din găurile negre pe care le aveam despre urbea mea natală. Vreţi detalii despre fiecare cotlon, piatră sau fir de iarbă? Vă invit să-l contactaţi (nu mă întrebaţi dacă să-l votaţi sau nu, că nu mă pricep).

Poze: la Nebuloasa, Auraş, aşteptăm şi de la Gaben.

Menţiune specială: Tartorul Brylu, care va primi nişte bere cu proxima ocazie de la mine şi eterna-mi recunoştinţă pentru că există. Ştiţi că se ocupă de adopţii internaţionale de pisici şi câini, şi nu de organe de pisici şi câini? No, ăsta da om!

Găşcăul: Auraş, TVDeCe, DenisaNebuloasaAndreiChinezuAlinaHoinaruAnurimRuxandraGogu Kaizer, TomaClaudiaCristianGabenAlexandra şi Liviu. Aici veţi găsi poveşti mai de soi decât ale mele, care nu am cum avea o perspectivă decât subiectivă asupra oraşului lui Hermann.

Faza funny: io… no, m-am însurat, deci e clar că am început să mă îngraş şi să chelesc! Şi aşa gras şi lucios cum am fost eu, tot umblând prin Sibiu prin căldurile alea tropicale, flic-flac! Flic-flac! Bucuţele mele atâta s-au frecat una de alta, că mi s-a dus pielea şi m-am opărit!

Seara, înainte de culcare, mă plâng la nievastă (eram la casa de la ţară a alor mei, că nu am putut sta cu bloggerii din raţiuni familiale):
– Au, zic, ce mă doare curu’!
– Hmmm, zice nievasta. Da’ ce ai păţit?
– M-am opărit! Rău!
– Hmmm, zice nievasta. Fii atent aici!

Şi scoate din trusa bebelului crema lui de funduleţ. Cremă pentru bebei. Penaten. Din aia cu zinc.

– Fă-te cu crema Gropărelului!
– Ce! zic io. Ai înnebunit?
– Dacă eşti opărit, e cel mai bun leac! Te usucă până dimineaţă!

Stau eu şi mă gândesc: mă, nu zice rău muierea! Şi iau crema, îmi dau pe deget, leapăd chiloţii şi dau să-mi boiesc fundul cu cremă de bebelaşi…

– Ce faci! strigă muierea.
– Mă dau cu cremă! Că mă doare de şi bolunzăsc!
– Da’ nu te da în faţa Gropărelului, că-l traumatizezi şi iese Hannibal Lecter! Ieşi şi tu pe hol!

Când nievastă-mea porunceşte, io execut. Aşa că ies pe hol, dau jos chiloţii şi mă frec acolo pe între-buci.

Holul în care mă frecam io la buci cu alifie dădea în camera părinţilor mei. A Gropăroilor.

Şi acum ştiţi la ce vă gândiţi! Că a ieşit mama sau tata şi m-au văzut pe mine cum mă făceam cu alifie de bebei la cur înainte de a intra în patul conjugal!

Pun pariu că tocmai la asta vă gândiţi!

Ei bine, nu. Pentru că Dumnezeu există pe lumea asta. M-am dat cu alifie, am revenit în cameră şi ai mei au dormit mai departe, mulţumiţi mai departe de fiul lor foarte heterosexual.

17 lovituri, dă-i și tu!