Aşadar, Biz SMS Summer Camp 2012

Dap. Am fugit şi nici măcar nu v-am zis, era să uit să-i zic şi nievestei; şi-apăi ăla eram, la revedere, Groparu, păcat că te-ai dus de pe planetă, nu suntem trişti că te-ai dus; dimpotrivă.

Aşadar, am petrecut noaptea de miercuri spre joi pregătindu-mi prezentarea; când am terminat, era deja 4:20 dimineaţa, deci ioc vreme de postare. Aşa e viaţa de blogger, nu vă gândiţi că gata, te-ai ajuns, mergi la Pârâul Rece cu Revista Biz şi toată ziua numai te ciupeşti de fund cu bloggeri, companii şi agenţii şi apoi, când îţi verifici contul, îl descoperi plin (da’ plin!) cu euro. Sau monede din Botswana.

După ce am dormit vreo 3 ore, apare Gaben, călare pe nişte Skodă, grăbit nevoie mare; şi tot drumul numai ne-am certat ca un cuplu căsătorit de multă vreme, spre marea tăcere a lui Florea Cristian pe care l-am cules din gara Braşov. Nu e cazul să faceţi bancuri că bloggerii trăiesc prin gări; chiar nu e.

Ajunşi acolo, ne-am reunit cu ceilalţi bloggeri. Dan Dragomir Revista Punct Biz, Sebi Bârgău, Adi Hădean, Cristi Manafu, Alex Negrea, Adi Ciubotaru, Chinezu, plus – oroare! – ştiţi voi cine. Ză blogfather.

Şi amu urmează partea cea mai cea: io am dormit cu ză blogfather. În cameră. Două nopţi romantice.

Despre nopţile mele fierbinţi la Pârâul Rece cu Vali vă voi spune mâine, odată cu alte detalii mai detaliate.

Acum vreau să vă zic că tot am păţit una de care numai eu pot păţi: şi nu vorbesc de nasturele de la şliţ care mi s-a desfăcut singur, că juma’ de zi mi-am fluturat prohabul descheiat cu fălnicie prin toată tabăra; nici de pantalonii pe care i-am pătat cu ceară la ultimul revelion, şi numai când eram în faţa conferinţei am băgat de seamă, şi mi-am cerut scuze, de parcă ar fi fost vina mea; şi nici de cămaşa mea albă nou-nouţă (nu, nu are nici o legătură cu fostul preşedinte) pe care am pătat-o din abundenţă cu gălbenuş de ou la un mic dejun, şi am văzut de asemenea numai când era prea târziu; ci de altceva, încă şi mai aprig.

Deci numai asta vă mai zic acum, că e târziu şi mâine e numai luni: la prânz, înainte de plecare, am halit nişte tochitură cu mămăligă (noi, ardelenii, suntem cunoscuţi pentru stilul de viaţă sănătos, cu slană şi pălincă; iar pentru halit tochitura de porc noi avem derogare de la Sfântul Sinod de la Muntele Athos, că e obligatorie în post). Tochitura merge foarte bine cu murături – drept pentru care mi-am îndesat cu generozitate în farfurie o căpiţă de gogoşari muraţi, roşii ca vişina coaptă.

După ce am halit, ne-am rămas bun de la toată gaşca, ne-am pupat cu băieţii, am scos ultimele bancuri din tolbă şi am râs cu poftă, arătîndu-mi, într-un surâs îndelung studiat, dantura mea hollywoodiană (invidia lu’ Steve Buscemi, invidiosu’ roade osu’).

Şi apoi am plecat.

Şi, pe drum, în timp ce mă certam cu Gaben, numa-l aud că zice:
– Bă, tu de când nu te-ai mai uitat la tine în oglindă?
– De marţi, zic. Ce, mi-o apărut vreun coş?
– Nu, zice el. Ia uită-te şi vezi cum arăţi.

Mă uit în oglindă – nu văd nimic nou.

– Ia zâmbeşte, zice Gaben.

Şi mi-am zâmbit. Şi am văzut că aveam între dinţi o fâşie de gogoşar murat, roşu ca sângele de bivol, rămasă de la prânz; de parcă toată tabăra luasem numai bocanci în dinţi.

Cam cum aş fi arătat dacă aş fi plecat la SMS Summer Camp şi nu aş fi anunţat-o pe nievasta.

12 lovituri, dă-i și tu!