Am vorbit cu un turc despre Erdogan

Frigeam la nişte frigărui, în nobila tradiţie românească de week-end.


La sânii unei naturi incredibile, aşa cum numai în luna iunie poate fi

– Nu mă atrage în discuţia asta, pentru că ştiu că cu turcii nu trebuie să discuţi despre politică! zic. Nu te legi de politică şi nu te uiţi la nevestele lor, asta scrie în toate ghidurile de călătorie.
– Dar eu nu am nici o problemă de discutat politică, zice el. Sunt în România de mult timp, putem vorbi despre orice.

Cu câteva ore înainte, turcul avusese o reacţie necontrolată pentru că una din proprietarele casei-muzeu din satul unguresc pe care-l vizitasem ne-a spus că nu ştie româneşte.


Noroc că bunica ei compensase cu brodatul

Deşi făcea eforturi vizibile să înţeleagă ce vorbeam cu ea, femeia nu putea răspunde aproape deloc; aşa că turcul abandonase pur şi simplu dialogul şi ieşise afară bombănind că el, născut în altă ţară, vorbeşte mai bine româneşte decât o unguroaică născută în România. Am încercat să-i explic că oamenii ăia efectiv trăiesc într-o enclavă, ăla e sat unguresc şi singurii oameni din afară cu care comunică sunt turiştii maghiari; dar nu am avut succes.
– Cum vine asta, stai în România şi nu vorbeşti româneşte? Eu am învăţat să vorbesc limba în 6 luni, nu mi-a fost uşor, dar nu m-am lăsat.

Am ridicat din umeri, dar la frigărui m-am pus lângă el să continuăm discuţia.
– Iar legat de politică… la fiecare alegeri, eu mă duc la Bucureşti la ambasadă să votez. Şi merg numai pentru asta, că după ce votez vin înapoi la Cluj.
– Şi eu făceam la fel când aveam buletin de Sibiu, zic.
– Eu sunt kurd, nu sunt chiar turc.
– A, PKK, ceva?
– PKK? Ce treabă am eu? Eu sunt turc prima dată şi numai apoi sunt kurd. Alea sunt prostii. Eu sunt turc şi votez cu Erdogan.


Erdogan, nu “Erdoganistan” (sursă foto)

– Cu Erdogan? Cum aşa?
– Fireşte că cu Erdogan! Apropos, ce ştii tu despre Erdogan?
– Păi, ce aflu de prin ziare.
– A! Alea-s minciuni! Să ştii că înainte de Erdogan ţara era dezastru. De când este Erdogan la putere, s-au făcut drumuri, şcoli, spitale, iar nivelul de trai a crescut incredibil. Acum toată lumea o duce mai bine, chiar şi cei mai săraci.
– Da? Nu ştiam asta.
– Şi vrea să facă fabrică de maşini. Să se bată cu germanii.
– Mă cam îndoiesc că va reuşi asta, dar e bine că încearcă.
– Stai să vezi: ştii că suntem leaderi regionali la spitale? A făcut un sistem de sănătate incredibil, a trimis medici la sate… A făcut cel mai modern spital din lume, acolo ai tratament pentru orice boală.
– Serios? Nu ştiam.
– Şi opoziţia strigă că ce ne trebuie nouă spitalul ăla. Îţi dai seama?
– Uau! zic. Deci aveţi opoziţie chiar mai slabă decât a noastră. Dar cum rămâne cu ziariştii arestaţi?
– Dar ce, ăia sunt ziarişti? Ăia sunt nişte mincinoşi.
– Da, dar vezi tu, mincinoşi, ne-mincinoşi… nu poţi să-i arestezi numai pentru asta.
– Da? De ce? De ce să-i laşi să mintă în fiecare zi şi să otrăvească minţile oamenilor şi să zică numai minciuni? De ce? La puşcărie cu ei!

Şi o mai zis nişte chestii turcul, că Occidentul vrea să facă din Turcia o colonie, că ei nu au nevoie de UE, că în Germania se aprobă numai mitingurile anti-Erdogan, nu şi cele pro-Erdogan… ştiţi voi, obişnuita diatribă “stat paralel-marile puteri-nu ne lasă Occidentul-forţe oculte” şamd. Dar eu rămăsesem pe gânduri după treaba aia cu ziariştii – acuma toţi ştim că principala ţintă a lui Erdogan au fost ziariştii potrivnici, nu neapărat mincinoşi; dar adevăr vă spun că m-am gândit că, oricât ne dăm noi de democraţi şi de oneşti, cu toţii ne-am fi bucurat cu o mică bucurie perversă dacă s-ar închide televiziunile alea de mincinoşi şi de spurcăciuni – chiar dacă ar fi fost arest cu japca.

Fireşte, ne-am fi bucurat numai niţel-niţel înainte de a sări să condamnăm închiderea lor, dar un pic tot m-am cutremurat la gândul ăsta extremist, că nu-mi stă-n fire, şi parcă – parcă – aşa de bine ar fi sunat…! Ar fi fost un soi de mini-sărbătoare naţională, de anvergura celei de când s-a închis OV-ul.

Iar dacă Erdogan ăsta ar fi fost un Dragnea mincinos care nu ar fi reuşit să construiască nici un capăt de drum sau măcar să văruiască o şcoală, nu l-ar fi votat nici naiba. Şi e trist, pentru că dacă la noi pesedeii şi-ar fi urmărit planurile alea de dezvoltare a României anunţate cu fast şi emfază acum un an jumate, ar fi fost de 10 ori mai puţini români în piaţă, şi poate chiar şi eu aş fi pus două ştampile pe ei la următoarele alegeri.

38 lovituri, dă-i și tu!