Am întâlnit generația care-i va face pe bloggeri șomeri

Marți, am venit într-o vizită fulgeră la București, ca să iau parte la discuțiile prilejuite de Top Social Brands, eveniment organizat de revista Biz, cu care (posibil să știți că mă) concubinez de multå vreme. În cadrul ședințelor, bloggerii Chinezu, Manafu și, cu voia dvs., bloggerul vostru preferat…

…am discutat față în față cu vloggerii noii generații, și anume: Tequila, Cuza și Selly.

Ce am învățat noi din toate astea?

  1. Eștia, copiii, au trafic cât nu voi face eu în viața vieții mele, oricât m-aș strădui, și chiar mă străduiesc de ani de zile, și chiar de patru ori mai multe anotimpuri.
    Da, știu, e trafic din ăla, de copii; mă rog, copii-adolescenți. Pentru marketeri, e trafic din ăla de care ți-l dorești și nu prea, pentru că nu sunt musai clienții care-și cumpără SUV-uri, case și vacanțe în Bora-Bora anul ăsta; ceea ce e OK, pentru că nici eu n-am avut bani de altceva decât de Costinești când eram de vârsta lor, și mi-am mai și vândut biletul de tabără și am petrecut 11 zile la malul mării, la cort, și tot m-am simțit mai bine decât într-o vacanță de 8 stele în Sardinia, mâncând limbi de steluță de mare și bând moeturi de prosecco. Dar, ceea ce le doresc din inimă, nu înseamnă că nu vor reuși să și le permită într-o bună zi, chiar să ajungă milionari în dolari și să-și permită aroganța supremă a bogătașilor – o garsonieră în Cluj sau cazare la Untold.
  1. Vloggerii sunt mega spontani în discurs, și asta este foarte bine.
    Și sunt așa chiar și în fața unei mulțimi descurajante de media marketeri, mulți dintre ei unși cu și mai multe alifii. Să nu uităm că țara merge prost și pentru că generația mea are un discurs captivant ca o buturugă (meteahnă mai veche, noi nefiind o nație de oratori care să miște masele). De asta avem politicienii, șefuții și șefuleții ăștia fără globule roșii în instalații pe care-i avem, și și de aia noi, corporatiștii, suntem devotați intreprinderii – pur și simplu, găsim în managerii noștri modele de urmat mai bune decât găsim anii ăștia în politică. Vi se pare normal ca un manager de 30 de ani de dincolo să știe rosti bullshit-uri mai iscusit decât o face Iohannis, sau Orban, sau Raluca Curcan Turcan în fața camerelor sau la tribuna Parlamentului după o viață întreagă petrecută în politică? Băi, mie nu. Nasol, urât, descurajant. Pruncii de la conferință, în schimb, au vorbit foarte spontan despre orice. Le-am sorbit cuvintele și chia am avut chestii de învățat de la ei. Cine nu mă crede, să încerce să discute despre orice temă le este aproape de suflețel în fața unei audiențe exigente. Știți că frica de vorbit în public este mai mare decât frica de moarte, nu?
  2. Cum zicea și Manafu, campaniile viitorului probabil că ne vor folosit pe noi, pe bloggeri, ca oamenii cu idei (aka idioți), și pe ei ca vectori de comunicare.
    Credeți sau nu, în facultate (în celălalt mileniu) făceam exerciții de traducere pe un articol englezesc care spunea că pruncii au o contribuție de vreo 80% din decizia de cumpărare a bunurilor de folosință îndelungată. Adică ce tătic are inima să-i spună fetiței lui că nu vor cumpăra frigiderul sau mașina (sau excursia) pe care și-o dorește ea? Serios, tati, tu chiar nu ai inimă? Chiar vrei să-ți aleagă fetița un azil fără iaz de pescuit, băi inconștientule? De asta avem reclame la cosmetice, salamuri și noua colecție de vară H&M pe Minimax și Boomerang, pentru că marketerii exploatează ticalos minți tinere (”mami, vreau noul set de tigăi ceramice Delimano ACUM!!!!”).
    Și… copiii noștri nu vor scăpa: vor fi modelați de vloggerii generației lor. Mult succes, dragi părinți.

Personal, pentru mine, vlogging-ul are numele Gaben, TVDeCe, Marici și Zaiafet. Dar, vedeți voi, boieri dumneavoastră, fiu-meu este exact opusul meu. Așa că, dragi Tequila, Cuza și Selly, continuați să produceți conținut. Cu orice preț. Și fuck the haters, caravana nu ajunge nicăieri dacă se oprește la fiecare câine care latră.

În încheiere, mi-am adus aminte de o scenetă de pe TED. Un tătic se plângea cum de fie-sa nu-i răspundea niciodată la orice-i cerea, pentru că era mereu cu nasul în telefon, că se SMS-uia și WhatsApp-uia cu prietenele. Și atunci i-a trimis un mesaj text cu ”Masa e gata, hai jos!” și fetița i-a răspuns cu ”Cobor în 2 minute!” – chestie pe care nu ar fi pățit-o niciodată dacă i-ar fi cerut verbal același lucru.

Și atunci, dacă eu transpir sânge încercând să-l fac pe fiu-meu (care are attention span-ul unui goldfish) să bage la cap niște cuvinte simple în engleză, nu mai bine îi fac eu un vlog de învățare a limbilor străine? Apropos, dragi părinți cum vi se pare ideea asta?

Firește, asta nu se va întâmpla, probabil, niciodată, pentru că un vlog presupune mai multă muncă decât un blog, și e mai simplu să urlu la copil să fie atent; chiar dacă asta înseamnă că-mi va alege un azil fără (oroare!) iaz de pescuit, #csf, #ncsf.

PS: După conferință, m-o dus Nicoleta Scarlat de la Iceberg – Iubesc Salatele la Mica Elveție, unde am băgat cea mai bună vită in a loooong time, iar apoi am ronțăit niște beri cu Crivăț și am plonjat în asemenea abisuri mintale, că ne vom face cabinete de psihopato-terapeuți – da, acesta este cuvântul, pace s-aveți, unici s-aveți.

10 lovituri, dă-i și tu!