Alegerile astea am votat tot ce-mi trece prin cap

Eu sunt suficient de naiv încât să cred în puterea votului de a schimba lumea şi de a aduce alţi nătărăi hămesiţi la putere, să se-ndoape din banii noştri până li se înnegreşte ficaţii ca un caca de om bătrân, de la azil, după ce a consumat multe mure.

Ei bine, tura asta nu am putut vota. Nu am putut, şi pace! Pentru că am fost plecaţi sâmbătă la Sibiu, la o cumetrie: tăierea moţului hinuţului gropăresc, care face rotunda vârstă de o primăvară la buchetul vieţii (a ales permisul de pescuit de pe tăviţă, deci îi ancitipez un viitor futurist!). Acolo, la Sibiu, lucrurile sunt simple la votare: acolo candidează sasu’, şi ăilanţi… cum le zice, chiar aşa le zice: ăilanţi. La noi, însă, lucrurile sunt mai încordate decât bicepsul unui narcisist.

Aşadar, duminică dimineaţa ne-am trezit la Orlat, comuna sibiană unde părinţii gropăreşti administrează hacienda lor de pensionari, şi am aşteptat, răbdători, să se facă extra cald, ca să avem prilej să ne plângem că ce naşpa e ţara asta în care nici vremea nu merge cum se cuvine. Am luat micul dejun, apoi a venit vărul gropăresc cu pruncul său, am lăsat kinderii să se joace unul cu celălalt, apoi a început fucking ploaie. Băi, deci când zic fucking, apăi fucking!

Stropi mari de ploaie au curs ca proştii din cer, ca pomana electorală, apoi gluma s-a îngroşat: grindină, frate. Rea. Mare. A venit o tură, apoi s-a calmat; apoi a venit a doua tură, apoi a treia, şi a plouat, credeţi-mă, cu proiectile de gheaţă care puteau sparge chiar şi blindaje de tancuri româneşti. Au compromis grădina alor mei, au rupt viţa de vie, au inundat camerele de la etaj şi, cel mai naşpa, ne-au împiedicat să facem grătarul – o tragedie naţională, dacă mă întrebaţi pe mine. Aşa că am aşteptat ore în şir să se oprească delugiul, apoi ne-am resemnat şi am gătit carnea ca locatarii de la bloc – cu prăjeală în tigaie şi aburit ciuperci în dry cooker, Mirabela Dauer, sper că eşti mulţumită, tu grăsună influenceriţă ce eşti.

Când s-a isprăvit cu paranghelia, în toată zona subcarpatică sibiană băltea un fel de Mare Baltică locală; iar la vecinul nostru italian căruia nu prea-i place de nimeni curgea un soi de Tibru românesc, care-i inundase deja garajul subteran. Da, ce vedeţi mai jos este aleea pe care merge cu maşina către garaj. Trist! Trist.

Imediat ce s-a potolit sinistrul, ne-am suit în maşinucă şi am pedalat către Cluj, sperînd, ca disperaţii, că vom ajunge în timp util ca să ne votăm lipitoarea bugetară a următorilor patru ani; din nefericire, timpul nu a ţinut cu noi, aşa că am ascultat la radio, când eram încă pe Autostrada Transilvania, rezultatele preliminare ale exit poll-urilor.

Nicuşor Dan, stăpâne, iartă-ne că te-am dezamăgit tura asta a alegerilor electorale, promit să nu se mai întâmple.

6 lovituri, dă-i și tu!