Clujul văzut de Emil Boc

Cobor din Logan în piaţa Avram Iancu, că A6-le l-am lăsat la intrarea pe A3.

Parcă era mai fain dacă lăsau ăştia fântâna arteziană pavată cu gresie cu delfinaşi şi steluţe de mare. Mie-mi plac steluţele de mare! Aşa or trebuit să spargă faianţa aia deja pusă, şi să aplice nişte ceramici albastre, cică nu dau bine căluţii de mare de pe faianţă cu statuia lui Iancu. Partea bună e că merge instalaţia de sonorizare, e fain să auzi muzică simfonică în tandem cu jocul de apă. Vaaai, dar ce najpa sună acusticaaa…! Parcă ai asculta muzică într-o găleată de tablă.

Ajung pe Eroilor. Uite ce frumos arată…! Pavaj pe jos, asfalt… Unii zic că se vede că Boc – eu, adică – vine din vârful muntelui. Cică toţi primarii veniţi din pădure au o obsesie, să şteargă orice verdeaţă, să pună asfalt pe tot centrul, că-s sătui de verde. Io nu-i înţeleg. Dacă le trebe pădure, să meargă, naibii, în Făget, printre pet-uri!

Uite ce frumos arată şi piaţa Matei Corvin, pavată 100%, fără urmă de vegetaţie, în afara cordonului din jurul catedralei Sf. Mihail. Cum, încă nu au terminat de renovat soclul statuii? Băăăă, da’ unde e statuia??? Ia să-l sun eu pe Apostu, să-l întreb. Abonatul Vodafone nu poate fi contactat… na, ghinion, cred că iară u şi-o reîncărcat prepayu’.

Uite Hotel Continental ce frumos arată. L-am retrocedat cu acte în regulă. Că nu vor ăştia să facă nimic din el şi lasă ditamai măgăoaia de clădire neocupată… no, nu e treaba mea. Io-s fost primar! Ce treabă am eu cu ce face fiecare?

S-o făcut cald. Ia să mă duc io până-n piaţa Mihai Viteazu, să-mi iau o lebeniţă, să mă răcoresc. Ioi, am uitat! În Piaţa Mihai Viteazu nu mai vin producători, vin numai speculanţi care vând piersici turceşti şi banane. Cică producătorii nu-şi mai permit să plătească o masă permanentă, după amenajare, că e prea mare preţul pentru ei. Dă-i dracu’ de ţărani. Bine le-o făcut Apostu, că le-o mutat piaţa de gros la mama dracu’, în Dezmir. Ce, e treaba mea că nu mai găseşti roşii româneşti nicăieri, şi pepenii greceşti ne-or invadat pieţele? E treaba  ministrului agriculturii. Io, ca premier, nu pot să ţin socoteala la tot. Să-şi cumpere din hipermarketuri. Uite, io i-am lăsat pe Cora să îşi facă hipermarket în Cluj, deşi or lătrat toţi că din afacerea asta Clujul câştigă un deget gros vârât între arătător şi degetul mijlociu.

Oricum, încă se vede cu ochiul liber ce am realizat eu ca primar. Şi când te gândeşti că se comentează că unele străzi asfaltate au gurile de canal puse ca porcu’ (câte 3 la 1 m depărtare una de alta), şi 90% din arterele de circulaţie sunt pline de denivelări… bueeey, la câte giâpuri au clujenii, astea nu reprezintă o problemă! Ce, comentează că nu au loc de parcare? Păi nu le-am stricat, în Mănăştur, lângă McDonald’s, spaţiul ăla liber să le fac porcăria aia de parcare supraterană, care strică toată arhitectura locului? Na! Aţi vrut locuri de parcare, luaţi-vă locuri de parcare!

Nu-i mai înţeleg pe oamenii ăştia. Doar le-am făcut autostradă! Ăştia îmi comentează de Filarmonică… când au muzică pe youtube… şi de piste de biciclişti, că-s prea mici şi prea puţine, şi când colo toţi au maşină! Bă, nu ai bani de benzină, ia du-te, mă, înapoi la Turda sau în Zalăul ăla de unde ai vinit! Şi nu mai tot daţi vina pe mine… ce! Io am fost la guvernare de 20 de ani încoace? Eu? Eu, sau UDMR-ul? Ăia sunt vinovaţii! Ăia!!!!

Că mă inervez amu, nia, şi mintenaş mă fac preşedinte de patrie! Şi să vă mai văz io atuncea pe voi pe unde mai scoateţi cămaşa! Că nici măcar francezii nu vă mai primesc… ŢIGANILOR!

PS: După o idee mariusească, “Clujul văzut de Emil Isac”.

Despre cum isi educa romanii copiii – II

Vine sorella în Romunica, cu nepoţii, mare tămbălău, bătăi cu apă, trântă, şah, Nu te supăra, frate, ne jucăm folbal, de-a piraţii şi corsarii, de-a trezit unchiul cu palma la ceafă dimineaţa la ora 6:30, unchiul, minune, nu se supără. Unchiul – eu, adică.

Nepoţii mei nu or fost bătuţi niciodată. Am avut odată eu o tentativă de a-i da un nana mic la funduleţ ăluia mare – deh, metehne româneşti pe capu Groparelui! – şi mi-am primitde la el  un şut în coaeh de am gemut două săptămâni la fiecare pişu. Asta e, nu ai cu cine, nişte nemţi.

Nepoţii mei mănâncă ce vor, când vor. În mare nu fac numai ce vor, dar nu se vine cu “papă! că dacă nu papi, chem ţiganii!” Oricum e mai greu să vii la ei cu supă de lobodă, dovlecel scăzut sau tocană de cartofi, că nu sunt învăţaţi cu ele, şi pace!

Şi într-o asemenea zi în care ne-am jucat de toate, şi ne-am alergat, şi ne-a fost greu, seara eram toţi lihniţi, că nu poţi ţine două reactoare nucleare nepoţeşti numai cu sucuri şi ciocolată şi o pulpă de pui toată ziua. Şi seara, jbeng! La masă, vedem numai cum încep ei să îndese în gură telemea de Sibiu, cârnăciori de bere, zămuri, salate de roşii cu frunze multe (ţelină, mărar, pătrinjel), dovlecel pané, de tătie!

Şi soru-mea, extaziată (crecă orice părinte moare de bucurie când vede că odraslele-i papă de zici că se bat toţi turcii la gura lor), ne zice aşa, încet:

– Tulai, ui la ei ce bine mănâncă! Ui la ei! Ui, numa’!
– Aşa! se bagă în seamă un prieten pensionar de vizavi, că oamenii de vârsta lor ştiu ei mai bine cum se cresc copiii. Păpaţi tot, le strigă vecinul pensionar, că dacă nu, vă dăm la Yak!

Aveţi mai jos poza cu Yak. De care până şi mie mi-e cam teamă, uneori, darămite unor copii de 9 şi 5 ani, că e cât un viţelaş, mai ales că înghite orice vieţuitoare cu care intră în contact! Începând cu pisici şi câini de-ai vecinilor.

Macelarul roman in Germania

Înainte de a scoate alte informaţii despre concertul Meidăn (între noi fie vorba, încă mă recuperez), vreau să vă zic povestea măcelarului sas plecat aiurea. Aiurea, în Jermanica, adică.

Io, fiind din Sibiu, cunosc ceva saşi plecaţi la vaterland-ul lor, în Jermanica. Pe vremuri, pe bani buni, nu amu, când te angajează neamţu’ să-i culegi căpşunii şi primeşti 200 euro pe an, din care îţi trage 400 euroi pentru cazare în rulotă, 30 in cameră.

Şi unul din saşii ăştia plecaţi era mega măcelar. Deci mega! Tăia tot ce mişcă, tranşa, belea, jupuia. Cojea, epila, făcea pedichiura.

Şi merge nenea măcelaru’ în Jermanica, la o măcelărie, să dea o probă de lucru. Nemţii – impresionaţi, ein folk, ein land, ein măcelar.

Îl angajează, pe bani frumoşi. Şi numaidecât începe sasul nostru să muncească, exces de zel, ore suplimentare, toată lumea mulţumită, aiaiai, cât arbeit bagă.

Şi când se gată luna, merge să-şi ieie salariul. Că nu era cu card pe vremea aia.

Salariu – canci. Mereţi discutaţi cu şeful, io nu ştiu nimic, zice contabila, privindu-l nemţeşte pe sasul care o privea – evident – săseşte.

Şi, la şeful cel mare:

– Ce salariu vrei, întreabă şeful cel mare.
– Salariul meu,… munca mea. Mor copiii de foame, arbeit macht frei.
– Nici un salariu, zice neamţu.
– Ba da, trebe, că am muncit!
– Ai muncit, dar ai şi furat, zice neamţu.
– ???
– Da, ai şi furat. Hai cu mine să vezi ceva.

Şi-l duce la intrarea în fabrica de scos carnea de pe oase, şi-i arată un ditamai preşul la intrare.

– Vezi preşul ăsta? Îl vezi, că doară nu eşti orb, deşi te uiţi la mine săseşte. No. Preşul ăsta, de fapt, e un cântar.
– …
– Da. Şi tu zilnic intrai în măcelărie cu 92 de kile, şi ieşeai cu 104, uneori cu 106 kile. Ba, odată ai ieşit chiar şi cu 119! 119 kile, mă.
– …
– Deci nu am ce salariu să îţi dau, că ne-ai furat la carne de ne-ai rupt, zi de zi. În fiecare zi. De fapt, zi de zi, cum am spus adineauri.

Duminica, deci!

Subsemnatul Groparu, născut din spermatozoizi campioni, domiciliat cu nevasta, posesor al blogului omonim, declar cu deosebită plăcere că DUMINICĂ MĂ DUC LA MAIDEN!

De altceva mi se cam pişcă.

Deci chiar că mi se cam pişcă.

Hai să punem şi un clipuţ de pe youtubuţ, doar ne doare la prepuţ!

Adi Hadean prin Asia

– Plm, nimic nu faceţi bine! O gaşcă de incompetenţi! Incompetenţi! M-am săturat de voi! Cum dracu’, Doamne iartă-mă,  vreţi să gătiţi carne grasă fără sos roşu!?!?!?! Cum? E un sacrilegiu! Nu aveţi un gem mai acătării pentru un sos de grătar, smântâna s-a acrit, frunze – plm, v-am zis să luaţi din Carrefour patru legături de mărar! Patru! Nu mă interesează că nu aveţi Carrefour în jungla asta, nu mă interesează! Faceţi rost! Io nu vă pot da indicaţii de gătit în condiţiile astea! Nu aveţi nici măcar wok sau tigaie antiaderentă…  sunteti varza! VARZA! Unde este gorgonzola? Cuişoare, năut, lămâiţă, ragu, praz, hasmaţuchi? Aţi auzit măcar de hasmaţuchi???

– Bă… da’ io-mi şi bag pwla! strigă Susilo Sukarnoputri, îndreptându-se către ieşirea ţarcului unde erau prizonieri Hădean, nevastă-sa şi Răzvan Marc. Io mă fufu! Nu-mi mai trebe români gătiţi să-i mâncăm până mor, că ui la ei, îs plini de fiţe! Ui! Nu ne lasă să-l gătim cum ştim noi de veacuri, că el vrea să fie servit cu sos beşamel şi fezandare cu măsline, pe nevastă-sa o vrea cu rozmarin şi degetele de la picioare făcute lasagna, şi pe Răzvan Marc nu concepe să-l halim altminteri decât cu orez multicolor, oţet balsamic şi ghimbir! Da’ io-n viaţa mea nu am auzit de canibal care să stea ore-n şir până să guste un antebraţ, măcar! Plm! Io plec în junglă, mai bine mânc un vierme de bălegar de muflon indonezian decât să-l aud pe ăsta că-mi turuie ore-n şir că habar nu am să gătesc carnea!

Deci Adi Hădenii or plecat în Asia, sperăm să nu ni-i pape canibalii.

Cât să fumezi să-ţi fie numai bine

Colegu’ Nârţoagă zis Pârţoagă are rendez-vous cu un tailandez. Să discute nuş ce afaceri cu chirii şi alte şele.

– Ia o ţigare, zice Nârţoagă zis Pârţoagă către cetăţeanul din ţara cu papa thai.
– Nu fumez, zice cetăţeanul din ţara cu papa thai şi masaj de-ţi face pielea găinii şi alte chestii măciucă.
– Ete fleosc, zice Nârţoagă zis Pârţoagă! Eşti tailandez, voi toţi fumaţi.
– Abia m-am lăsat,  zice cetăţeanul.
– De câtă vreme? se arată neîncrezător Nârţoagă.
– De un an… un an şi ceva.
– Şi de ce te-ai lăsat?
– Am avut o bunică, fuma. Şi a murit acum un an.
– Naşpa, Dumnezău s-o ierte, sau s-o ierte zeul ăla al vostru cu trompă de elefant, sau ce idoli ăţi avé voi p-acolo, prin ţara aia a voastră cu plăji faine. De ce-o murit? Inima?
– Nu, zice tailandezu’. Cancer.
– Da, nasol cu canceru’ la plămâni.
– Nu, nu la plămâni a făcut.
– Nu? Da’ la ce? La gât?
– Nu. La ceva organ intern, da’ nu avea legătură cu fumatul, l-a făcut că aşa îi era scris ei.
– Câţi ani avea?
– 97, zice tailandezu’.
– Şi cât fuma pe zi? nu se lasă Pârţoagă.

Şi aici intervine partea cea mai meseriaşă a postării.

– 200 de ţigări pe zi.
– ?????
– Un cartuş de ţigări. Un carton de ţigări pe zi. 10 pachete. 200 de ţigări!