Un nou produs românesc bun pentru export
La Aeroportul Internațional Otopeni (despre care, orice s-ar zice, este numit cu 120% mai inspirat decât cel din Cluj) sosește joi o cursă charter specială, cu vizitatori unul și unul. Poliția de Frontieră le verifică pașapoartele:
– Numele și prenumele?
– Richard Nixon. Știți, am fost președinte american, am fost silit să demisionez după ce am fost prins cu minciuna în scandalul Watergate.
– Poftiți. Următorul?
– Bill Clinton. Și eu am fost președinte american, m-au prins cu mai multe aventuri extra-conjugale pe care le-am negat cu vehemență, dar degeaba.
– Intrați. Dvs?
– Știți, Charles Ponzi… sunt aici cu Ioan Stoica de la Caritas, amândoi am construit scheme piramidale, am înșelat deponenții și investitorii…
– Poftiți. Dvs?
– Păi noi suntem Boris Johnson și Nigel Farage, am mințit că dăm mai mult la UE decât primim și am scos Marea Britanie din Uniune…
– Da, îmi amintesc. Cine urmează?
– Buon giorno, sono Silvio Berlusconi. Sunt acuzat că am mințit sub jurământ, că am agresat sexual nu mai puțin de 7 femei, că am făcut peste 100 de promisiuni pe care nu le-am îndeplinit și că, în general, sunt un mincinos patologic.
– Treceți. Dvs?
– Să trăiți, eu sunt Baronul Munchausen, iar dumnealui este Pinocchio. În spatele nostru este Donald Trump, care e tăticul!
– Baronul Munchausen și cu Pinocchio și cu Donald Trump? Dar ce căutați toți aici și unde Dumnezeu mergeți?
Toți, da’ toți din avion se întoarseră și ziseră:
– Am venit aici la voi ca să învățăm de la guvernul PSD, mai ales de la doamna ministresă Carmen Dan și de la domnul prim-ministru Tudose, cum să minți ca un profesionist adevărat.
Am ajuns celebrii, vin străinii să învețe de la noi 😀 .Multă sănătate
Suntem celebri. Intrega lume ne stie ! Si chiar avem ce sa-i invatam pe straini.
Ar trebui sa radem sa plangem? :))
deja e circ frate .
daaar. la vot eu propun sa merem sa i votam pe ei. o sa ingrope dar poate cineva o sa ii acuze de subminarea economiei si scapam de ei .