Ruga bloggerului nu se ridică la cer: blestemul a fost rupt
Anul ăsta n-am mai ajuns în Deltă, da? N-am mai ajuns, n-a fost chip, oricum nu mi-aș fi găsit chiloții în haosul de casă nouă și e criminal să dormi 7 nopți în slip, că te opărești; și mai rău decât opăreala e să dormi 7 nopți în fundicul gol, cu cucul expus la țânțăroaice hămesite după sânge de ardelean.
Deja aud zumzetul, hărnicuțe țânțăroaice
Și treburile ar fi fost OK, că m-am resemnat; dar, ca orice ardelean chitros, le-am urat colegilor care s-au dus fără mine, pescărește și din suflet:
– Succes! Baftă! Și spor!
Și apoi am mai și aprins o candelă la altarul lui Vishnu și l-am implorat, cu lacrimi sincere în ochi:
– Mărite Vishnu, lord atotputernic, dătătorule de chiloți curați, baronul ghișeelor fără cozi, voievodul polițiștilor care te lasă să scapi cu avertisment și sultanul tuturor șosetelor împerecheate care au fost și vor fi, rogu-te! Dacă tot pleacă ăștia fără mine, apăi fă ca nici să nu prindă nimic! Românește, că știi că ăsta mi-i ADN-ul, mărite Vishnu.
Și cred că Vishnu o avut ceva pântecăraie în ziua aia, sau poate o fi fost supărat pe soacră-sa, că lacrimile mele au rămas fără răspuns; și apoi am primit fotografia asta de la deltaici:
Și nu mai zic de poza cu șalăul și cu ciortanii și cu alte specii pe care le-am primit de la ei în perioada aceea; și taaaare mă tem că ăștia s-or prins că, după vreo 4 ani de neprins nimic, EU, eu le aduceam ghinion, și altă Deltă nici nu cred că mai pușc eu cu ei, cred că vor fugi pe ascuns, fără mine, și-mi vor spune că sunt la Ocna Șugatag, nu pe Musura, ca să-mi adoarmă vigilența.
Viața e nedreaptă dacă rămâi jos (BUG Mafia, cca 1999).
N-a fost buna rama data trecuta, de aia n-ati prins. O fost rame slabe, nehranite de o saptamana.
Luăm râme și din Ardeal, și din Tulcea.
Le descântăm, le facem baie, le cântăm la culcare.
Nu sunt râmele, e piaza rea, îți zic eu.
Cred că ați innecat ramele în pălincă și de aia.. Sau în locul unde pescuiește Groparu vin pestii de 2ori pe an :înainte și după ce pleacă.
Da, în Deltă peștii au două perioade în care mănâncă: înainte să venim noi și după ce plecăm noi.
pai du-te si tu singur asa de proba si vezi prinzi sau nu prinzi.
ca sa te lamuresti daca tu esti cu ghinion.
desi ghinionul unuia e in relatie cu grupul specific, la alt grup nu mai apare.
Au găsit dinamită de aia bună.
De când te-am întâlnit și eu prind mai puțin pește. E clar.
Deci pozele cu capturile recente sunt nimic?
C’mon, man, pe bune?
🙁
E mistocareleala celavec. Are coada capsata si asta inseamna ca e de la cherhana.
E mistocareala celavec. Are coada capsata si asta inseamna ca e de la cherhana.