Eram hăpt taman în splina Bucovinei, la Suceviţa, unde păşteam. Chiar la mănăstire.

– Du-te şi te miruieşte, păgânule, răule şi capatosule! zice nievasta când vizităm biserica.
– Mă duc; dă-mi-l mie pe Gropărelu’.

Îmi iau moştenitorul în braţe şi mă îndrept înspre o călugăriţă de pe lângă altar. Eu nu prea mă dau în vânt după ritualurile astea ortodoxe, dar mi-am zis că gata cu fasoanele, puţintel mir nu a făcut rău nici unui creştin însetat de adevăr şi mântuire.

– Vreţi prescură? mă întreabă măicuţa.
– Da, zic, mulţumim frumos.

Fiind cu mintea în stand by, nu m-am gândit că prescură şi mir sunt două chestii destul de complet diferite, şi că deviasem de la target.

Măicuţa imi întinde o tavă pe care se aflau fărâmituri de pită din aia specială.

– Mulţumesc, Doamne-ajută, zic, şi iau o bucăţică pe care o îndrept către gura mea spurcată.
– Nu aţi mâncat nimic astăzi, aşa-i? sare măicuţa.
– Ioi, am mâncat!
– Atunci nu puteţi lua prescură.
– Măcar băieţelul poate lua?
– Da, băiatul poate.
– Chiar dacă a mâncat?
– Da, zice măicuţa.

No, nu e stres, îmi zic; măcar fiu-meu să se mântuiască.

Îl îmbii pe Gropărel cu prescură, dar pentru că prescura de la Suceviţa nu e cu Nutella şi nici cu carne, Gropărelu’ refuză, vexat.

– Puneţi-o înapoi, zice măicuţa.

Şi îmi întinde tipsia.

Peste bucata aia de prescură respirase guriţa Gropărelului, în care trăiesc fericite toate bolile lumeşti ale creşei la care studiază. Tot bucata aia de prescură vizitase, în mâna mea neigienic de goală, respiraţia gurii păcătosului de mine.

Am pus prescura înapoi şi am plecat complet nedumerit de ceea ce tocmai se întâmplase. Dar să nu lăsăm acest detaliu să ne zdruncine credinţa, dragi creştini, deci sănătate pelerinilor! Hristos a-nviat!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. Gigi Reply

    :mrgreen: Situaţia este asemănătoare şi în momentul în care , după ce te spovedeşti , stai cuminte la coadă (ufff , peste tot e coadă) şi primeşti cu linguriţa mirul despre care vorbeşti . Cu aceeaşi linguriţă care a fost în gura celui de dinaintea ta şi va mai fi şi în gura celor n-şpe de după tine ! Adevărat a-nviat !

  2. Andor74 Reply

    De parca voi nu stiti cazurile de apa sfintita de-a bagat in spital jumatate din populatia crestina a unui oras rusesc!? Ca popa a luat apa din rau, ce deh, o sfinteste!
    Si pe mine ma iau damblalele cand vad cum anumite persoane (nu-i da aia ca-i de pe jos, a pus alalalt mana sau gura, nu-i da apa de robinet) stau smerite cu plozii in brate la impartasit….
    Dar….
    Credinta e mare si asta te ajuta sa treci peste multe!

  3. Irami Reply

    “Rusii au facut un experiment in cadrul caruia au folosit doua probe identice de apa. O proba a fost lasata in laborator, iar cealata proba a fost tinuta in Biserica in timpul slujbei de Boboteaza, atunci cand are loc sfintirea apelor. Apoi au analizat cele doua probe.

    Au observat mai multe deosebiri, una dintre cele mai importante a fost cea prin care apa sfintita se cristaliza in cristale armonioase , spre deosebite de apa din proba martor ce sa cristalizat amorf.” de la dimofte.com citire. Dar am mai citit despre experimente de acest fel.

  4. daniel rus Reply

    @ Irami: În proba de apă din laborator mă gândesc că nu s-a jucat nimeni cu o bucată de argint, ca în cazul apei din biserică, unde un preot s-a jucat cu o cruce de argint, așa-i? În caz contrar, cele două probe de apă rămâneau identice.

  5. gigi Reply

    @alunelu :scuzele mele ! m-am documentat şi constat că am făcut următoarea eroare : operaţiunea la care făceam referire se cheamă împărtăşanie şi primeşti cu linguriţa pâine cu vin , nu mir . În rest , părerea mea este aceeaşi ! 🙂

  6. m Reply

    poate nu stiati:
    Anul trecut, în cantonamentul lui CS Mioveni, Zuluf se pregătea de mesele copioase de după Paşte, spunându-le colegilor că pot consuma câte ouă vopsite vor. „Nu vă fac, bă, rău, staţi liniştiţi!“, îi asigura, pe un ton superior. Întrebat de ce, mijlocaşul a dat răspunsul: „Sunt ouă sfinţite!“

  7. Andi Reply

    Si sper ca n-ati plecat fara sa gustati, dupa alte 30 de persoane si inaintea altor 40, cu aceeasi lingurita, coliva. Si o gura de vin rosu. Din sticla. Cu gura.
    Doamne ajuta!

  8. eugen Reply

    iotete la ei ca sensibili mai sunt la a lua ceva cu lingurita! cand mergeti si dati cu limbile alea ale voastre prin toate orificiile e tare igienic nu? macar nu va mai fandositi atat! daca vedeti la tv ca se impartasesc 100 de oameni cu aceeasi lingurita sare tot smurdul si ministerul sanatatii ca nu e sanatos! dar daca vedeti filme xxx sau mai stiu eu ce porcarii nu sare nimeni ca nu e bine…din contra o sa sara toti sa dea sfaturi: linge mai la dreapta si apoi la stanga…etc! Ati devenit toti atat de sclifositi si de prefacuti de ma mir de ce drac va mai inmultiti!!!

  9. boierul barba Reply

    Gropare intreab-o pe mama ta , daca pe vremea cand erai mic si cuminte , cand te ducea la impartasit la biserica , mergea cu lingurita proprie de acasa …, sunt sigur ca o sa-ti raspunda ca nu , si uite ce mare si cuminte te-ai facut… ..Prietene nu te lua dupa valul ce pare “trendy” ca lucrurile nu sunt cum par a fi …. iar erorile sunt mai intotdeauna mai ingenioase decat noi , oricat am incerca sa ne punem la adapost.

  10. Cristi Reply

    Vai mamă, cum oare moşii şi strămoşii noştrii au putut să se împărtăşească fără frica de microbi în biserică. Cred că de fapt e “trendy” să trăieşti într-o bulă virtuală unde te fereşti de toate, de frică să nu te îmbolnăveşti şi dintr-una o dai în alta…Gropare, îmi pare rău dar e puţin exagerată abordarea ta.

  11. Groparu Reply

    @boierul, @cristi: guyz, vorbim de stramosii nostri care nasteau acasa si care nu aveau dentist in sat? Si care aveau o mortalitate infantila de vreo jdemii la suta? Ca daca despre ei e vorba, atunci m-am lamurit.
    @ eugen: man, comparatia ta mi-a dat fiori pe sira spinarii.

  12. Gia Reply

    @ eugen: nene, ca sa stii si matale, la persoanele civilizate, respectivele zone (alea de-s in prim-plan la filmele xxx) sunt cele mai curate parti ale corpului. Exceptand situatia persoanelor cu BTS-uri. Mainile, fata, capul, gura sunt mai mereu expuse mediului inconjurator si sunt pline de bacterii/ microbi pe care ii luam de pe suprafetele pe care le atingem / din aer. Zonele “rusinoase” sunt, in principiu, spalate zilnic si protejate de lenjerie (care se schimba macar zilnic). Si inca o treaba – persoanele care traiesc in aceeasi casa impart si aceleasi bacterii, cu care corpul lor s-a obisnuit. Asa ca, daca fac una-alta, eventualele bacterii luate unul de la altul rareori le pot face rau. Alta e situatia cand zeci de persoane, fiecare cu microbii personali, pun mana/gura pe acelasi obiect.

  13. Vk Reply

    @Cristi nu cred ca exeplul cu stramosii nostrii e cel mai inspirat. Pe langa ca nu aveau nici o problema sau frica de contaminare in privinta impartasitului, aveau o imensa problema de ingiena, o speranta de viata mica (pana in 40 ani) si credeau ca majoritatea bolilor se vindeca daca se “imbracau” in lipitori. Deci daca ei priveau neinfricati ritualul impartasaniei neigienice nu inseamna ca si noi trebuie sa facem la fel.

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *